Drept Civil - Drepturile Reale

1. Patrimoniu

Definiția: Patrimoniul este totalitatea drepturilor și obligațiilor cu valoare economică ce aparțin unui subiect de drept. Se referă la bunuri corporale sau incorporale ori sunt ele însele bunuri. Orice persoană fizică sau juridică este titular al unui patrimoniu, ce include toate drepturile și obligațiile ce pot fi evaluate în bani și aparțin acesteia.

Caracterele juridice ale patrimoniului

1.1. Patrimoniul este o universitate juridică, o universitate de drept, care există independent de voința titularului ei- patrimoniul apare ca universitate juridică cu două consecințe:

a. drepturile și obligațiile care alcătuiesc patrimoniul sunt egale între ele, formând un tot unitar

b. drepturile și obligațiile cu conținut economic ce alcătuiesc patrimoniul sunt distincte de universalitate

1.2. Orice persoană are un patrimoniu- deci calitatea de subiect de drept civil, de participant la raporturile juridice civile a unei persoane fizice sau juridice se bazează și pe existența unui patrimoniu. Oricât de sărac ar fi cineva, are totuși un minimum de bunuri ce îl alcătuiesc patrimoniul.

1.3. Patrimoniul este unic- acesta înseamnă că fiecare subiect de drept, persoană fizică sau juridică, are un singur patrimoniu, oricât de multe drepturi și obligații ar cuprinde acestea.

1.4. Divizibilitatea patrimoniului- patrimoniul unui subiect poate fi divizibil în mai multe categorii, grupe sau mase de drepturi și obligații, fiecare dintre acesteia are un regim juridic distinct. Patrimoniul unui subiect de drept persoană fizică sau juridică poate face obiectul unei diviziuni sau une afectațiuni, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege. De exemplu o UAT ca persoană juridică are un patrimoniu propriu, care cuprinde bunuri ce fac parte din domeniul public de interes local care sunt inalienabile, inprescriptibile și insesizabile, și bunuri care se fac parte din domeniul privat care sunt supuse de drept comun.

1.5. Divizibilitatea patrimoniului și patrimoniile de afectațiune- trăsătura divizibilității patrimoniului permite crearea, înăuntrul acestuia, de mase patrimoniale distincte, anume patrimoniile de afectațiune.

1.6. Divizibilitatea patrimoniului și transferul intrapatrimoniale- în cazul divizării unui patrimoniu ori al existenței unui patrimoniu cu afectațiune în cadrul aceluiaș patrimoniu astfel divizat, având același titular, poate opera un transfer al drepturilor și obligațiilor dintr-o masă patrimonială în alta.

1.7. Netransmisibilitatea patrimoniului prin acte juridice între vii-din moment ce patrimoniul este strâns legat de subiectul de drept căruia îi aparține, nu este conceput transmiterea lui prin acte între vii.

2. Dreptul de proprietate

Definița- Dreptul de proprietate este acel drept subiectiv care dă expresia unei apropierii unui bun, drept care permite titularului să posede, să folosească și să dispună de acel lucru, în putere proprie și în interes propriu, în cadrul și în respectarea legislației existente.

În concepția constituantului român, dreptul de proprietate apare ca un drept fundamental al cetățenilor țării. Proprietatea este publică sau privată. Numai dreptul de proprietate privată ca fiind dreptul titularului de a poseda, a folosi și a dispune de un bun în mod exclusiv, absolut și perpetuu, în limitele stabilite de lege. Proprietarul exercită atributele juridice ale dreptului de proprietate în putere proprie și interes propriu.

Drepturi de proprietate se concretizează în următoare elemente:

- sub aspect economic este un drept de apropiere a unor bunuri, corporale sau incorporale

- exprimă o relație socială de apropiere

- cuprinde în conținutul său atributele posesiei, folosinței și dispoziției

- atributele dreptului de proprietate sunt exrecitate de proprietar prin puterea și în intereseul său propriu

Caracterele juridice ale dreptului de proprietate: dreptul de proprietate este un drept exclusiv, absolut și perpetuu.

a. Caracterul absolut:- trebuie interpretat în sensul că titularul său are asupra lucrului latitudinea de a-i trage tote foloasele, de a profita de toate utilitatea pe care el o conferă și de a săvârși toate actele juridice care răspund nevoilor proprietarului sau impuse de propriul său interes.

b. Caracterul exclusiv:- proprietarul este îndreptățit să exercite singur toate prerogativele conferite de acest drept. El poate utiliza bunul său așa cum dorește. Dreptul de proprietate pare pentru titularul său ca un monopol.

c. Caracterul perpetuu:- se spune despre dreptul de proprietate că are acest caracter, deoarece el durează atât vreme cât există bunul care îl formează dreptul și se transmite prin succesiune.

3. Atributele dreptului de proprietate: posesia, folosința și dispoziția

a. Posesia: - reprezintă apropierea, însușirea și stăpânirea bunului ce formează obiectul dreptului analizat de către titularul său, acesta având reprezentarea psihologică, intelectuală a împrejurării că el are calitate de proprietar. Dobândirea calității de proprietar se face prin: constuirea, fabricarea, confecționarea bunului, dobândirea dreptului de proprietate prin ctele juridice (contractul de cumpărare, contractul de donație, succesiune). Posesorul nu este prin definiție proprietar, el nu are dreptul de proprietate asupra bunului ci îl deține ca și cum ar fi proprietar.

b. Folorința:- este facultatea recunoscută titularului dreptului de proprietate de a utiliza bunul ce formează dreptului în maternitatea sa, direct și nemijlocit prin putere proprie și în interes propriu. Utilizarea bunurile consumptibile se confundă cu dreptul de a dispune de ele. Uzul este prerogativa cea mai direcă a drepului de proprietate, manifestare concretă a contactului direct al proprietrului cu bunul ce formează obiectul dreptului său.

c. Dispoziția: - constă în prerogativa proprietarului de a hotărâ cu privire la soarta bunului său, atât din punct de vedere material cât și din punct de vedere juridic. Proprietarul nu poate transmite atributul dispoziției bunului, transmiterea acestora reprezintă transmsiunea dreptului de proprietate.