Drept civil - partea generală - persoană fizică, persoană juridică

CAPITOLUL I

INTRODUCERE ÎN DREPTUL CIVIL

SECŢIUNEA I

NOŢIUNI GENERALE DESPRE DREPTUL CIVIL

1.1. Definiţia dreptului civil

Dreptul civil este acea ramură de drept care cuprinde totalitatea normelor juridice ce reglementează raporturile patrimoniale şi raporturile nepatrimoniale stabilite între persoane fizice şi persoane juridice, aflate pe poziţii de egalitate juridică.

Cuvântul drept provine din latinescul directum, însemnând ceea ce este conform legii.

Termenul de drept civil are mai multe sensuri:

- drept civil obiectiv (pozitiv), reprezentând o ramură de drept formată dintr-un ansamblu de norme juridice aflate în vigoare;

- drept civil subiectiv, reprezentând posibilitatea recunoscută de lege subiectului activ de a avea o anumită conduită şi de a cere subiectului pasiv o conduită corespunzătoare dreptului său, apelându-se în caz de nevoie la forţa de constrângere a statului pentru protecţia acestui drept;

- ştiinţă juridică, având ca obiect de cercetare dreptul civil.

Dreptul este format din drept internaţional, care se ocupă cu relaţiile dintre state sau dintre cetăţenii unor state diferite, şi din drept naţional, care priveşte relaţiile dintre stat şi cetăţeni sau dintre persoanele fizice şi juridice ale aceluiaşi stat.

Atât dreptul internaţional, cât şi dreptul naţional se împart în drept public şi drept privat. Astfel, dreptul internaţional public are ca obiect de reglementare raporturile dintre state, iar dreptul internaţional privat se ocupă cu relaţiile dintre cetăţenii unor state diferite sau care au bunuri ori interese în state diferite. Dreptul naţional public priveşte constituirea statului şi a puterilor publice, raporturile dintre stat şi cetăţenii acelui stat şi, în general, actele făcute de persoane care lucrează în virtutea unei delegări directe sau indirecte a statului (din acesta fac parte dreptul constituţional, dreptul administrativ, dreptul financiar, dreptul penal, dreptul procesual penal). Dreptul naţional privat reglementează actele particularilor privind interese individuale (din acesta fac parte dreptul civil, dreptul familiei, dreptul comercial, dreptul muncii, dreptul procesual civil).

1.2. Obiectul de reglementare a dreptului civil

Obiectul de reglementare a dreptului civil îl constituie raporturile patrimoniale şi raporturile nepatrimoniale.

Raporturile patrimoniale reprezintă relaţii sociale care au un conţinut economic, din care rezultă drepturi şi obligaţii evaluabile în bani (ex.: vânzarea unui bun, prestarea unui serviciu, executarea unei lucrări).

Raporturile personale nepatrimoniale reprezintă relaţii sociale care nu au un conţinut economic, din care rezultă drepturi şi obligaţii neevaluabile în bani. Aceste raporturi se referă la existenţa şi integritatea fizică şi morală a persoanei (ex.: dreptul la viaţă, la sănătate, la onoare, la reputaţie), la atributele de identificare ale persoanei (ex.: dreptul la nume, la domiciliu), şi la drepturile de creaţie intelectuală (ex.: dreptul de autor, dreptul de inventator).

Nu toate raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale din societate sunt reglementate de dreptul civil, ci numai acele raporturi bazate pe egalitatea participanţilor la raportul juridic, care constituie, de altfel, metoda de reglementare a dreptului civil. Părţile din raportul juridic civil nu se subordonează una celeilalte, ci se află pe o poziţie de egalitate juridică.

Totalitatea normelor de drept civil este organizată în instituţiile dreptului civil, adică grupe de norme de drept civil ce reglementează subdiviziuni ale obiectului dreptului civil. În ordinea în care vor fi studiate în cursul Facultăţii de Drept, instituţiile dreptului civil sunt următoarele:

- raportul juridic civil: - elementele raportului juridic civil: - părţile (persoana fizică şi persoana juridică); - conţinutul (drepturile şi obligaţiile civile); - obiectul (conduita părţilor şi, în mod derivat, bunurile);

- proba raportul juridic civil.

- actul juridic civil: - elementele actului juridic civil: - capacitatea (de folosinţă şi de exerciţiu); - consimţământul; - obiectul; - cauza; -uneori, forma;

- clasificarea actelor juridice civile;

- efectele actului juridic civil;

- nulitatea actului juridic civil.

- prescripţia extinctivă;

- persoana fizică;

- persoana juridică;

- drepturile reale principale;

- obligaţiile civile;

- drepturile de creaţie intelectuală;

- contractele civile;

- succesiunile.

1.3. Normele de drept civil

Noţiune: Normele de drept civil sunt reguli de conduită cu caracter general impersonal şi, de regulă, obligatoriu, care stabilesc modul de comportament al indivizilor în cadrul raportului juridic civil.

Clasificare:

I. În funcţie de caracterul conduitei prescrise:

a. norme imperative, care impun o anumită conduită părţilor raportului juridic civil, de la care ele nu se pot abate. Acestea se împart, la rândul lor, în:

- norme onerative, care ordonă săvârşirea unei anumite acţiuni (ex.: art. 813 C. civ. prevede că toate donaţiile se fac prin act autentic);

- norme prohibitive, care interzic părţilor săvârşirea unei acţiuni (ex.: art. 5 C. fam. interzice bigamia - căsătoria cu două persoane în acelaşi timp).

b. norme dispozitive, care suplinesc sau interpretează voinţa subiectelor de drept civil, voinţă parţial sau deloc exprimată, făcând posibilă derogarea de la dispoziţiile lor. Acestea se împart, la rândul lor, în:

- norme permisive, care nu ordonă o anumită conduită, părţile putând dispune potrivit voinţei lor, alegând conduita pe care doresc să o urmeze din mai multe posibile indicate de lege (ex.: art. 27 alin. 2 C. fam. prevede că soţii îşi pot alege ca nume de familie numele unuia sau al altuia dintre ei, numele lor reunite sau îşi pot păstra numele avut înainte de încheierea căsătoriei);

- norme supletive, care suplinesc lipsa de manifestare a voinţei părţilor, dacă acestea nu şi-au ales singure conduita (ex.: art. 1319 C. civ. prevede că, în cadrul contractului de vânzare-cumpărare, predarea bunului trebuie să se facă la locul unde se afla bunul vândut în timpul vânzării, dacă părţile nu au convenit altfel).

II. În funcţie de întinderea câmpului de aplicare:

a. Norme generale, care se aplică în toate cazurile.

b. Norme speciale, care se aplică numai în cazurile expres prevăzute de lege.

Norma generală reprezintă regula, iar norma specială constituie excepţia. Norma specială derogă de la cea generală.

Elementele normei de drept civil:

1. ipoteza (condiţiile în care se aplică norma juridică);

2. dispoziţia (conduita părţilor, care trebuie respectată);

3. sancţiunea (consecinţele nerespectării dispoziţiei).