Drept Civil. Teoria Generala. Persoanele

CARACTERIZARE GENERALĂ A DREPTULUI CIVIL ROMÂN

I : Noţiunea şi obiectul dreptului civil

1. Dreptul civil ca ştiinţă juridică

• Ştiinţa ca sistem de cunoştinţe se constituie în subsisteme de ştiinţe: ştiinţele naturii; ştiinţele sociale (despre societate); ştiinţele gândirii.

• Subsistemul ştiinţelor sociale studiază legile generale ale existenţei şi dezvoltării societăţii, evoluţia tipurilor şi formelor istorice de organizare socială, realitatea socială în diferitele ei forme de manifestare.

• Ştiinţele juridice sunt o componentă a subsistemului ştiinţelor sociale ce studiază realitatea juridică ca parte a realităţii sociale. Ştiinţele juridice, ca parte a subsistemului ştiinţelor, formează sistemul (subsistemul) ştiinţelor juridice in care sunt incluse: a) Teoria general a statului şi dreptului – ca ştiinţă ce studiază statul şi dreptul în general; b) Ştiinţele juridice istorice; c) Ştiinţele juridice de ramură; d) Ştiinţele auxiliare (ajutătoare).

• Ştiinţa dreptului civil face parte din categoria ştiinţelor juridice de ramură şi are ca obiect de studiu, normele juridice aparţinând dreptului civil şi relaţiile sociale ce formează obiectul de reglementare al acestei ramuri de drept.

2. Dreptul civil ca ramură a sistemului de drept

• Sistemul unitar de drept cuprinde dreptul public şi dreptul privat.

• Noţiune. Dreptului civil este acea ramură a dreptului privat care reglementează raporturi patrimoniale şi personale – nepatrimoniale stabilite între persoanele fizice şi/sau între persoanele juridice, aflate pe poziţii de egalitate juridică, precum şi condiţia juridică a persoanelor fizice şi persoanelor juridice, în calitatea lor de subiecte ale raporturilor juridice civile.

• Elemente esenţiale:

- este o ramură a sistemului de drept- Dreptul civil se înfăţişează ca un ansamblu de norme juridice cuprinse în acte normative care alcătuiesc izvoarele dreptului civil;

- este principala ramură a dreptului privat, constituind dreptul comun pentru ramurile de drept învecinate. În cazul în care o ramură de drept nu conţine norme proprii pentru a rezolva un caz concret, se apelează la dreptul civil care « împrumută » principiile sau normele sale;

- reglementează raporturi patrimoniale şi nepatrimoniale ce formează obiectul dreptului civil;

- persoanele fizice şi juridice sunt subiectele raporturilor juridice de drept civil;

- poziţia de egalitate juridică a subiectelor raportului de drept civil, adică în raportul juridic civil nici una dintre părţi nu este subordonată celeilalte;

- normele de drept civil, de principiu, sunt grupate pe instituţii de drept civil, adică formează grupe omogene de norme sociale, alcătuind subdiviziuni ale obiectului dreptului civil.

• Sunt instituţii de drept civil: raportul juridic civil; actul juridic civil; subiectele de drept civil (persoana fizică şi persoana juridică); prescripţia extinctivă; drepturile reale (dreptul de proprietate şi alte drepturi reale derivate din acesta – uzul, uzufructul, abitaţia, superficia, servitutea, administrarea); contractul civil; răspun¬derea civilă (contractuală şi delictuală); dreptul de proprietate intelectuală (dreptul de autor şi dreptul de inventator sau de proprietate industrială); dreptul de moştenire sau de succesiune (moştenire legală, moştenire testamentară) etc.

Obiectul de reglementare

• Normele de drept civil reglementează relaţii sociale patrimoniale şi nepatrimoniale pe care le convertesc în raporturi patrimoniale şi raporturi nepatrimoniale.

• Categorii de raporturi sociale reglementate:

A. Raporturi patrimoniale care cuprind:

– raporturi reale, adică acelea care au în conţinutul lor drepturi reale, respectiv dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale principale;

– raporturi obligaţionale (raporturi de obligaţii), care conţin drepturi de creanţă izvorâte din acte juridice ori fapte juridice (licite sau ilicite).

B. Raporturi nepatrimoniale care cuprind:

– raporturi care privesc existenţa şi integritatea fizică ori morală a persoanei, care au în conţinutul lor drepturi personale nepatrimoniale, cum sunt: dreptul la viaţă, dreptul la sănătate, la integritate fizică, la secretul vieţi private etc.;

– raporturi privind elementele de identificare a unei persoane, cum sunt: dreptul la nume, la pseudonim, la domiciliu (pentru persoana fizică), la denumire, la sediu (pentru persoana juridică) etc;

– raporturi izvorând din creaţia intelectuală, care se referă la dreptul de autor asupra unei opere ştiinţifice, literare, artistice sau dreptul de inventator, inovator, etc.

3. Sensurile noţiunii „Drept civil“

- Drept civil – drept obiectiv = totalitatea normelor juridice adoptate de organele statului în scopul reglementării relaţiilor dintre persoanele fizice şi juridice.

- Drept civil – drept subiectiv = prerogativa (posibilitatea) unei persoane de a avea o anumită conduită, de a îndeplini anumite acte juridice, adică de a-şi exercita drepturile prevăzute şi ocrotite de dreptul obiectiv, precum şi de a pretinde persoanei obligate să aibă o comportare corespunzătoare dreptului său, ce poate fi impusă la nevoie prin forţa de constrângere a statului.

- Drept civil – ştiinţa juridică de ramură, parte a ştiinţelor juridice, care are ca obiect studierea dreptului civil ca ramură a sistemului unitar de drept din România.

- Drept civil – ramură de drept civil, ca ansamblu de norme juridice ce reglementează relaţii sociale ce formează obiectului dreptului civil.

II. Norma juridică civilă şi izvoarele dreptului civil

1. Noţiunea şi trăsăturile specifice ale normei juridice civile

• Regulă de conduită generală, impersonală, obligatorie, edictată de organele competente ale statului având ca scop asigurarea ordinii sociale, ce poate fi îndeplinită la nevoie prin forţa de constrângere a statului.

• Normele juridice şi raporturile juridice formează ordinea juridică.

• Trăsăturile normei juridice

- este generală (este aplicabilă la un număr nelimitat de cazuri)

- este impersonală (nu se adresează direct unei persoane)

- este obligatorie (prevederile sale pot fi impuse prin forţa de constrângere a statului)

2. Structura normei juridice

• structura logico juridică:

– ipoteza – descrie împrejurările, condiţiile în prezenţa cărora se aplică dispoziţia;

– dispoziţia – prescrie conduita pe care trebuie să o aibă o persoană în condiţiile descrise de ipoteză;

– sancţiunea – precizează consecinţele nerespectării dispoziţiei.

• structura tehnico – legislativă.

– alineate; articole; paragrafe; secţiuni; capitole; titluri; părţi (cărţi); acte normative.