Drept Procesual Civil

Cursul de Drept procesual civil are ca obiectiv pregătirea studenţilor pentru aplicarea şi realizarea dreptului. Această disciplină constituie dreptul comun al procedurii de judecată, se aplică oricărui litigiu care nu are o procedură distinctă, cum este procesul penal.

Partea I

Teoria Generală

1. Dreptul procesual civil – ramură şi ştiinţă a dreptului

1.1 Noţiunea dreptului procesual civil

Definim dreptul procesual civil ca acea ramură a sistemului dreptului, alcătuită din ansamblul normelor juridice care reglementează organizarea judiciară, competenţa organelor de jurisdicţie, activitatea de judecată şi cea de executare silită, precum şi raporturile care se nasc între participanţii la aceste activităţi, desfăşurate în scopul soluţionării proceselor şi cererilor privind drepturile civile ori interesele legitime care se pot realiza numai pe calea justiţiei.

Ansamblul normelor dreptului procesual civil (conţinutul dreptului procesual civil) este grupat în instituţiile dreptului procesual civil.

Instituţiile dreptului procesual civil sunt următoarele : acţiunea civilă; participanţii la procesul civil; competenţa organelor jurisdicţionale; actele de procedură şi termenele procedurale; judecata în primă instanţă; judecata în apel; căile extraordinare de atac; recursul în interesul legii; procedura necontencioasă; arbitrajul; procedurile speciale şi executarea silită.

Obiectul dreptului procesual civil este format din raporturile juridice care se nasc între participanţii la procesul civil, numite raporturi juridice procesual civile.

Raporturile procesual civile pot fi grupate în :

- raporturi între instanţă şi părţi;

- raporturi între instanţă şi ceilalţi participanţi la procesul civil;

- raporturi între părţi.

Scopul activităţii procesuale este rezolvarea justă şi temeinică a pricinilor civile, pentru apărarea drepturilor civile ori a intereselor legitime.

1.2 Terminologie

Expresia „drept procesual civil” este folosită în sensul de :

- ramură de drept, adică de ansamblu de norme juridice, sens folosit în definiţia de

mai sus;

- element al conţinutului raportului juridic procesual civil, adică de posibilitate recu-noscută de legea procesual-civilă persoanei al cărei drept subiectiv civil sau interes legitim a fost nerespectat, nesocotit sau încălcat, precum şi persoanei care a nesocotit dreptul sau interesul, de a folosi mijloacele procesuale care alcătuiesc acţiunea civilă, în vederea protecţiei sau realizării dreptului ori interesului respectiv ori pentru a se apăra;

- ramură a ştiinţei juridice, care are ca obiect de cercetare dreptul procesual civil ca ramură de drept;

1.3 Caracterele dreptului procesual civil

În literatura juridică sunt reţinute următoarele caractere ale dreptului procesual civil :

a) caracterul sancţionator

b) caracterul reglementar

c) caracterul formalist

d) caracterul de drept comun

2. Natura dreptului procesual civil. Un drept mixt?

Calificăm această disciplină ca având o natură mixtă, deoarece în realitate studiază modul de funcţionare al serviciului public al justiţiei, ceea ce o apropie de dreptul public, însă, incontestabil, ea pune în joc interese particulare.

3. Delimitarea dreptului procesual civil (Raporturile cu alte ramuri de drept)

Raporturile juridice procesual-civile sunt raporturi juridice complexe, care au legătură cu ale raporturi juridice, ce fac obiectul reglementării unor alte ramuri de drept, cum ar fi cu dreptul constituţional, dreptul procesual penal, dreptul civil, dreptul financiar-fiscal, dreptul internaţional privat etc.

4. Normele dreptului procesual civil

4.1 Izvoarele (sursele) dreptului procesual civil

În principiu, singurele izvoare formale ale dreptului procesual civil sunt actele normative, adică actele ce emană de la organele de stat învestite cu prerogativa legiferării şi în care sunt concretizate norme de drept procesual civil.

Astfel, pot constitui izvoare ale dreptului procesual civil : Constituţia, legile (constituţionale, organice şi ordinare), ordonanţele Guvernului, hotărârile Guvernului, ordinele, instrucţiunile şi reglementările conducătorilor organelor centrale ale administraţiei de stat, actele normative emise de autorităţile administraţiei publice locale.

În măsura în care mai sunt în vigoare, actele normative anterioare anului 1990 (legi, decrete, hotărâri, ordine şi instrucţiuni) pot constitui astfel de izvoare. De asemenea, reglementările internaţionale şi comunitare la care România este parte prin ratificare, devenind astfel parte integrantă a dreptului intern, pot constitui izvoare de drept procesual civil.

1) Legea fundamentală – Constituţia – este cel mai important izvor de drept formal şi pentru dreptul procesual civil, întrucât, aşa cum am menţionat, unele din

principiile fundamentale ale acestei ramuri de drept au ca izvor primar chiar dispoziţiile constituţionale.