Drepturile Reale

Unitatea de învățare 1: Patrimoniul.

Obiective

Să se determine deosebirile dintre universalitatea juridică si universalitatea de

fapt.

Să se identifice care sunt caracterele juridice ale patrimoniului.

Să se prezinte functiile patrimoniului.

1. Noțiunea de patrimoniu. 2. Caracterele juridice ale patrimoniului. 3.

Funcțiile patrimoniului. 4.Teorii cu privire la patrimoniu.

1. Noțiunea de patrimoniu.

Termenul de patrimoniu poate fi întâlnit în diferite acte normative; de exemplu, textele

Decretului nr. 31/1954 privind persoanele fizice și juridice și ale O.G. nr. 26/2000 cu privire

la asociații și fundații. Astfel, printre condițiile de fond sau elementele constitutive ale oricărei

persoane juridice, dispozițiile art. 26 lit. e) din Decretul nr. 31/1954 prevăd constituirea sau

existența unui „patrimoniu propriu și autonom”, iar prevederile art. 6 alin. (2) lit. f) din O.G.

nr. 26/2000 prevăd necesitatea existenței unui „patrimoniu inițial al asociației”. De

asemenea, termenul mai este folosit de legiuitorul român în aceleași acte normative, în textele

referitoare la reorganizarea, dizolvarea și lichidarea persoanelor juridice.

Termenul de patrimoniu este utilizat expres și în unele dispoziții ale Codului civil

român referitoare la separația de patrimonii pe care o pot solicita creditorii unei succesiuni și

legatarii cu titlu particular, dacă legatul are ca obiect o sumă de bani, pentru a opri

confuziunea sau unirea patrimoniului succesoral cu patrimoniul propriu al moștenitorului cu

vocație universală. Procedând astfel, ei vor avea dreptul de a fi plătiți din valoarea activului

succesoral, fără a fi obligați să suporte concursul creditorilor proprii ai moștenitorului, ceea ce

ar avea loc dacă s-ar realiza confuziunea celor două patrimonii.

Drepturile și obligațiile subiectelor de drept civil sunt susceptibile de diverse

clasificări în funcție de anumite criterii. Una din cele mai importante clasificări este în

drepturi și obligații patrimoniale și drepturi și obligații nepatrimoniale. Drepturile și

obligațiile patrimoniale sunt acelea care au un conținut economic, adică pot fi evaluate în

bani. Dimpotrivă, drepturile și obligațiile nepatrimoniale sunt lipsite de valoare economică și,

deci, nu pot fi evaluate în bani.

Termenul de patrimoniu se circumscrie exclusiv sferei drepturilor și obligațiilor

patrimoniale. Drepturile și obligațiile patrimoniale ale unei persoane pot fi abordate în două

moduri. În primul rând, fiecare drept și fiecare obligație aparținând unui subiect de drept civil

poate fi analizat sau analizată de sine stătător, separat, în propria sa individualitate, făcând

abstracție de orice legătură cu celelalte drepturi și obligații ale aceleiași persoane, adică ut

singuli.

Pentru înțelegerea și definirea noțiunii de patrimoniu ne interesează însă cel de-al

doilea mod de abordare. Astfel, drepturile și obligațiile patrimoniale pot fi privite globalist, ca

o totalitate sau „universalitate juridică aparținând unei persoane, făcând abstracție de

individualitatea unui drept și fiecărei obligații în parte. Acest mod de abordare a drepturilor

și obligațiilor ne conduce la noțiunea de patrimoniu”.

Noțiunea de patrimoniu nu are o definiție legală clară, precisă și completă. Un

rudiment de definiție, totuși, poate fi sesizat în art. 1718 Cod civil în care, fără a fi utilizat

termenul de patrimoniu, se prevede: „Oricine este obligat personal este ținut de a îndeplini

îndatoririle sale cu toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare”. Expresiile

„îndatoririle sale” și „cu toate bunurile sale mobile și imobile, prezente și viitoare” evocă

ideea de universalitate sau totalitate, care există și se menține indiferent de modificările ce

intervin în conținutul său.

Sarcina elaborării unei definiții științifice a noțiunii de patrimoniu a constituit un

obiectiv important al doctrinei juridice. Patrimoniul ca entitate juridică distinctă, reprezintă

totalitatea sau universalitatea drepturilor patrimoniale și obligațiilor patrimoniale care

aparțin unei persoane.

Patrimoniul ca sumă de valori patrimoniale este alcătuit dintr-o latură activă și alta

pasivă. Activul patrimonial este format din valoarea tuturor drepturilor patrimoniale, iar

pasivul patrimonial constă în valoarea tuturor obligațiilor patrimoniale ale unei persoane.

Activul și pasivul se găsesc într-o strânsă legătură, pentru motivul că aparțin uneia și aceleiași

persoane. Este motivul pentru care s-a afirmat că patrimoniul poate fi considerat ca fiind un

adevărat cont curent al unei persoane în care sunt evidențiate, pe de o parte, toate drepturile și,

pe de altă parte, toate obligațiile aparținând unei persoane, a cărui valoare este supusă unor

fluctuații succesive, prin nașterea de noi drepturi și obligații, precum și prin modificarea și

stingerea celor existente. Aceste schimbări valorice nu afectează existența și identitatea

universalității sau patrimoniului.

2. Caracterele patrimoniului.

Patrimoniul prezintă anumite caractere juridice care îl definesc în raport cu alte entități

juridice.

A. Patrimoniul este o universalitate juridică. Patrimoniul este o universalitate juridică

sau de drept deoarece este reglementat sau definit ca atare în art. 1718 Cod civil. El exprimă

valoarea tuturor drepturilor patrimoniale (pasivul patrimoniul), care aparțin unei persoane.

Așadar, patrimoniul se prezintă ca o entitate juridică independentă și distinctă de elementele

sale componente. Astfel, drepturile și obligațiile patrimoniale, privite în individualitatea lor,

pot suferi modificări (naștere, transformare, transmisiune, creștere, stingere, micșorare).

Aceste modificări au ca efect creșterea sau micșorarea activului și pasivului patrimonial, dar

nu afectează existența patrimoniului, ca entitate juridică de sine stătătoare.

Patrimoniul, înțeles ca universalitate juridică sau de drept, nu se confundă cu

universalitatea de fapt.

Spre deosebire de universalitatea juridică, o universalitate de fapt este un ansamblu

sau o grupare de bunuri a căror unitate se întemeiază pe o simplă legătură de fapt, neprevăzută

de lege, cum ar fi: o turmă de animale, cărțile dintr-o bibliotecă, un buchet de flori etc. De

aceea, o universalitate de fapt nu are o existență independentă și nici pasiv propriu. În cazul

înstrăinării bunurilor din universalitatea de fapt, obligațiile născute în legătură cu acestea,

rămân fixate în patrimoniul înstrăinătorului; altfel spus, universalitatea de fapt nu permite o

transmisiune cu titlu universal.

Bunurile care compun universalitatea de fapt nu sunt distincte de universalitate. Așa se

explică faptul că prin înstrăinarea sau pieirea lor, universalitatea de fapt dispare.

B. Numai persoanele pot avea un patrimoniu, deoarece numai ele pot avea drepturi și

obligații.

C. Orice persoană are un patrimoniu. Existența unei persoane este de neconceput fără

un patrimoniu. Afirmația este valabilă atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele

juridice. Fiind subiecte de drept, ele au în mod necesar drepturi și obligații.

Tot astfel, într-o relație inversă, existența patrimoniului nu poate fi concepută fără un

titular. Or, patrimoniul fiind alcătuit din drepturi și obligații, el aparține, fără îndoială, unei

persoane.

Conținutul real al patrimoniului nu prezintă importanță, deoarece el este o

universalitate caracterizată prin potențialitate. Persoanele juridice și persoanele fizice au

aptitudinea permanentă de a dobândi drepturi și obligații. Fiind o vocație, o potențialitate,

patrimoniul, „chiar și atunci când o persoană nu are nici o avere, ea are totuși un

patrimoniu”. Nu există persoană care să nu aibă un minim de bunuri sau de drepturi.