Elemente de Drept al Afacerilor

Imagine preview
(9/10 din 1 vot)

Acest curs prezinta Elemente de Drept al Afacerilor.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 222 de pagini .

Profesor: Apan Diana

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Drept Civil

Cuprins

PARTEA I. OBIECTUL ŞI SUBIECŢII DREPTULUI AFACERILOR; CONCURENŢA COMERCIALĂ ŞI FONDUL DE COMERŢ
CAPITOLUL I. OBIECTUL ŞI SUBIECŢII DREPTULUI AFACERILOR
A. DETERMINAREA ŞI OBIECTUL DREPTULUI AFACERILOR
1. Noţiunea dreptului afacerilor
2. Obiectul dreptului afacerilor
a. Specificul activităţii economice
b. Principiile generale ale dreptului comercial român
3. Delimitarea dreptului afacerilor de alte ramuri de drept
4. Evoluţia legislaţiei comerciale
5. Norma juridică. Caractere juridice. Definiţie
a. Structura normei juridice
b. Structura logico-juridică a normei juridice
c. Structura tehnico-juridică a normei juridice
d. Clasificarea normelor juridice
e. Acţiunea normei juridice
6. Izvoarele dreptului afacerilor
B. AFACERILE CA FAPTE DE COMERŢ
1. Raportul juridic
a. Subiectele raportului juridic civil
b. Conţinutul raportului juridic civil
c. Clasificarea raporturilor de drept civil
d. Obiectul raportului juridic civil
2. Reglementarea faptelor de comerţ în Codul comercial
3. Definiţia şi reglementarea faptelor de comerţ
C. CLASIFICAREA FAPTELOR DE COMERŢ
1. Faptele de comerţ obiective
a. Operaţiuni de interpunere în schimb sau circulaţie
b. Activităţi bancare desfăşurate de bănci autorizate de BNR
c. Activităţi bancare desfăşurate de către alte persoane juridice autorizate prin lege. Casa de Economii şi Consemnaţiuni
d. Organizaţiile cooperatiste de credit
e. Întreprinderile
f. Faptele de comerţ conexe (accesorii)
2. Faptele de comerţ subiective
a. Prezumţia de comercialitate
b. Cazuri de înlăturare a prezumţiei de comercialitate
3. Faptele de comerţ unilaterale sau mixte
a. Prezentare generală
b. Excepţii la regula aplicării legii comerciale
D. SUBIECŢII DREPTULUI AFACERILOR - COMERCIANŢII
1. Persoana fizică
a. Persoana fizică ca subiect de drept civil
b. Definiţia şi caracterele juridice generale ale capacităţii civile
c. Reglementarea legală
d. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice. Noţiune. Definiţie
e. Începutul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice. Regula dobândirii capacităţii de folosinţă
f. Sfârşitul capacităţii de folosinţă a persoanei fizice. Modurile de încetare a capacităţii de
folosinţă
g. Capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice. Noţiune şi caractere juridice. Preliminarii
h. Categoriile de persoane lipsite de capacitate de exerciţiu
i. Capacitatea de exerciţiu restrânsă a persoanei fizice. Definiţie
j. Sfârşitul capacităţii de exerciţiu restrânsă
k. Capacitatea de exerciţiu deplină a persoanei fizice. Definiţie
l. Începutul capacităţii de exerciţiu deplină
m. Atributele de identificare a persoanei fizice
2. Persoana juridică
a. Definiţie. Terminologie
b. Categorii de persoane juridice. Utilitatea clasificării persoanelor juridice
c. Criterii de clasificare
d. Diferite categorii de persoane juridice
e. Persoane juridice de drept public
f. Persoane juridice de drept privat
g. Capacitatea de folosinţă a persoanei juridice. Noţiune
h. Începutul capacităţii de folosinţă a persoanei juridice
i. Capacitatea de exerciţiu a persoanei juridice. Noţiune
j. Poziţia organelor de conducere faţă de persoana juridică
k. Începutul capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice
l. Conţinutul capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice. Limitele şi principiile incidente
conţinutului capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice
m. Încetarea capacităţii de exerciţiu a persoanei juridice
n. Sancţiunile aplicabile în cazul nerespectării normelor legale privind capacitatea de exerciţiu a
persoanei juridice
o. Ocrotirea atributelor de identificare a persoanei juridice. Enumerarea atributelor de
identificare
3. Reglementarea calităţii de comerciant
a. Concepţia obiectivă
b. Definiţie
4. Categorii de comercianţi. Delimitări
5. Condiţia juridică a comerciantului
a. Dobândirea calităţii de comerciant de către persoana fizică
b. Dobândirea calităţii de comerciant de către societăţile comerciale
c. Dovada calităţii de comerciant
d. Încetarea calităţii de comerciant
e. Obligaţiile profesionale ale comercianţilor
E. PERSONALITATEA JURIDICĂ A SOCIETĂŢII COMERCIALE
1. Elementele definitorii ale personalităţii juridice a societăţii comerciale
2. Atributele de identificare a societăţii
a. Firma societăţii
b. Sediul societăţii
c. Naţionalitatea societăţii
3. Voinţa societăţii comerciale. Caracterizare generală
4. Capacitatea juridică a societăţii
a. Capacitatea de folosinţă
b. Capacitatea de exerciţiu
5. Patrimoniul societăţii
c. Dovada calităţii de comerciant
d. Încetarea calităţii de comerciant
F. OBLIGAŢIILE PROFESIONALE ALE COMERCIANŢILOR

Extras din document

PARTEA I. OBIECTUL ŞI SUBIECŢII DREPTULUI AFACERILOR; CONCURENŢA COMERCIALĂ ŞI FONDUL DE COMERŢ

CAPITOLUL I. OBIECTUL ŞI SUBIECŢII DREPTULUI AFACERILOR

DETERMINAREA ŞI OBIECTUL DREPTULUI AFACERILOR; AFACERILE CA FAPTE DE COMERŢ; CLASIFICAREA FAPTELOR DE COMERŢ; SUBIECTELE DREPTLUI AFACERILOR - COMERCIANŢII; INTERMEDIARII COMERŢULUI - AGENŢII COMERCIALI

A. DETERMINAREA ŞI OBIECTUL DREPTULUI AFACERILOR

1. Noţiunea dreptului afacerilor

Dreptul comercial român este o ramură a sistemului dreptului românesc şi anume a celui privat care reglementează raporturile dintre comercianţi, dintre comercianţi şi necomercianţi sau dintre necomercianţi, relative la actele şi faptele de comerţ.

Dreptul comercial român reprezintă o sumă de norme juridice, norme care sunt cuprinse în codul comercial şi alte legi comerciale şi care sunt structurate în instituţii specifice dreptului comercial: comercianţii, actele şi faptele de comerţ, obligaţiile comerciale, contractele comerciale, titlurile de valoare, falimentul.

Cuvântul comercial are în structura sa, ca rădăcină, denumirea de comerţ. Aceasta, din punct de vedere etimologic, derivă din latinescul commercium: “cu marfă”. Începând cu dreptul roman şi până în prezent, cuvântul “comercial” a suportat în acţiunea sa juridică, care diferă de vorbirea curentă, o evoluţie semantică: de la dreptul de a participa la operaţiuni juridice privind circulaţia şi distribuţia mărfurilor, la producţia şi comerţul propriu-zis.

Dreptul comercial nu guvernează însă întreaga economie. Fac excepţie, de exemplu, operaţiunile agricole şi profesiile liberale. Sintagma “dreptul comercial” este susceptibilă de trei sensuri: 1. Ramură de drept, ca totalitatea normelor juridice; 2. Dreptul subiectiv comercial, ca posibilitate recunoscută subiectului activ (titularul dreptului) de a avea o anumită conduită şi de a pretinde subiectului pasiv o conduită corespunzătoare dreptului său, în caz de nevoie prin forţa coercitivă a statului; 3. Ramură a ştiinţei juridice care cercetează dreptul comercial ca ramură de drept.

O distincţie terminologică dar şi de conţinut s-a făcut de teoreticieni între dreptul comercial, dreptul economic şi dreptul afacerilor. Se consideră astfel că, dreptul comercial este o noţiune prea strâmtă pentru a îngloba toate normele care reglementează raporturile cu conţinut economic ce se regăsesc în alte ramuri de drept: în dreptul muncii, dreptul financiar etc., că noţiunea acoperitoare este aceea de drept economic sau drept al afacerilor.

Şi în determinarea sferei de reglementare a dreptului economic opiniile sunt împărţite: unii autori consideră că obiectul dreptului economic îl constituie ansamblul de norme care reglementează intervenţia statului în economie, iar alţii, fără a se raporta la acest criteriu, consideră că obiectul dreptului economic îl formează normele specifice cu conţinut economic.

Expresia „drept comercial” este considerată ca fiind desuetă, deoarece alături de normele de drept privat acest drept ar cuprinde şi norme de drept public, potrivită fiind, astfel, expresia de “drept al afacerilor”. Alţi autori, atribuindu-le acelaşi conţinut, văd în cele două expresii “drept comercial” şi “drept al afacerilor” o chestiune terminologică de sinonimie, fiind corectă atât folosirea uneia, cât şi a celeilalte.

Dreptul afacerilor are un domeniu mai extins decât dreptul comercial, cuprinzând şi aspecte de drept public, drept financiar-fiscal, drept penal, drept al muncii, de protecţie a concurenţei şi consumatorilor. S-a considerat că denumirea de “drept al afacerilor” este mai integratoare. Dacă dreptul comercial presupune o tratare sistematică şi tehnică a elementelor tradiţionale, dreptul afacerilor îmbină elememenele de drept public şi de drept privat din domeniu. Determinarea locului dreptului afacerilor se va face, în principal, la fel ca dreptul comercial prin raportarea lui la dreptul civil. Multiplicarea regulilor de drept public atrage o regresie a dreptului comercial, care se caracteriza prin poziţia de egalitate juridică a părţilor, dreptul comercial astfel „publicizat” îşi extinde domeniul, cuprinzând şi normele impertive din activitatea comercială, cum ar fi, de exemplu, cele privitoare la publicitate, contracte încheiate la distanţă şi în afara spaţiilor comerciale, comerţul electronic, clauze abuzive, concurenţa neloială.

Dreptul civil reprezintă dreptul comun, iar dreptul comercial reprezintă un drept special cu un obiect determinat de reglementare, şi anume activitatea comercială. Ca atare, atunci când normele de drept comercial nu reglementează anumite aspecte se aplică norma corespunzătoare din dreptul civil, această soluţie este exprimată de art. 1 din C. comercial care prevede că: “în comerţ se aplică legea de faţă. Unde ea nu dispune, se aplică Codul civil.”

Dreptul comercial are o evoluţie anterioară dreptului civil, marcată mai întâi de uzuri, iar în epoca modernă, dreptul comercial devansează dreptul civil prin sfera subiecţilor şi puterea economică a acestora. Dreptul afacerilor complineşte această devansare cu aspectele de drept public incluse în sfera sa.

2. Obiectul dreptului afacerilor

În determinarea obiectului dreptului afacerilor, pornind de la dreptul comercial se confruntă două concepţii: concepţia subiectivă şi concepţia obiectivă.

Concepţia subiectivă are ca reper subiecţii dreptului comercial, comercianţii, şi percepe dreptul comercial ca pe un drept profesional. Comercialitatea actelor juridice este dată de calitatea de comercianţi a celor care le săvârşesc iar nu de reglementarea ca atare a acestor acte. Comercianţii se supun unor reguli profesionale şi neîndeplinirea obligaţiilor cu acest caracter atrage decăderea din calitatea de comerciant a celor vinovaţi. Limitele concepţiei subiective constau în inexistenţa unei reglementări a profesiilor comerciale, pe de o parte, iar pe de altă parte, în faptul că nu toate actele unor comercianţi se raportează la exercitarea calităţii de comerciant, ele nefiind comerciale, iar necomercianţii folosesc, după caz, mecanisme pentru comercianţi, fără ca actele lor să fie socotite comerciale. Concepţia subiectivă a caracterizat primele reglementări în materie comercială şi a stat la baza codului comercial german din anul 1900.

Concepţia obiectivă foloseşte ca reper în determinarea obiectului dreptului afacerilor – actele de comerţ, stabilind astfel şi compatibilitatea lui cu principiul dreptului civil al egalităţii părţilor. Limitele acestei concepţii constau în imposibilitatea determinării caracterului comercial al unor acte juridice cum ar fi: vânzarea, împrumutul, depozitul, mandatul, numai prin raportarea la forma şi obiectul lor, fără a se avea în vedere calitatea de comercianţi a celor ce le săvârşesc.

Codul comercial român are la bază concepţia obiectivă stabilind în art. 3 actele juridice, faptele şi operaţiunile cărora le sunt aplicabile dispoziţiile sale, iar în art. 7 stabilind limitele în care se aplică legea comercială. Dreptul comercial, ca parte a dreptului privat şi având prin obiectul său de reglementare un caracter special în raport cu dreptul civil, care reprezintă dreptul comun, a suscitat în doctrină discuţii cu privire la oportunitatea existenţei dreptului comercial ca ramură separată de drept sau a necesităţii păstrării unităţii dreptului privat.

Fisiere in arhiva (1):

  • Elemente de Drept al Afacerilor.doc