Elemente de Drept Civil

INDIVIDUALIZAREA JUDICIARA A EXECUTARII PEDEPSELOR

SUSPENDAREA CONDITIONATA A EXECUTARII PEDEPSEI

Notiunea si caracterizarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei

Suspendarea condiţională a executării pedepsei, cunoscută în unele legislaţii şi sub denumirea improprie de condamnare condiţionată, este o măsură de individualizare a reacţiei penale pe care o poate lua instanţa de judecată prin însăşi hotărârea de condamnare. Ea constă în suspendarea, pe o anumită durată denumită termen de încercare, a executării pedepsei aplicate, cu obligata pentru condamnat de a avea o comportare corectă în tot acest timp. Dacă a expirat termenul de încercare şi condamnatul a avut purtare bună, el este reabilitat şi reintegrat fără vreo restrângere a drepturilor pentru fapta penală săvârşită. Dacă însă condamnatul nu are bună purtare şi săvârşeşte, în termenul de încercare, o altă infracţiune, suspendarea executării pedepsei se revocă, iar

condamnatul este tinut să execute atât pedeapsa a cărei executare fusese suspendală, cât şi pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.

Caracterizare

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei este o măsură de politică penală bazată pe încrederea în posibilitatea îndreptării condamnatului şi pe punerea lui la încercare în acest scop, fiind destinată să ducă la realizarea scopului pedepsei fără executarea efectivă a acesteia, evitându-se astfel neajunsurile pe care le atrage după sine privaţiunea de libertate: ruperea condamnatului de familie şi de modul de viaţă obişnuit, contactul cu infractori recidivişti periculoşi care îl pot antrena în continuare pe calea infracţiunii. Se evită totodată cheltuielile pe care le implică executarea pedepsei în penitenciar.

Originile si evolutia institutiei suspendarii conditionare a executarii pedepsei

Instituia suspendării condiţionate a executării pedepsei, corespunzătoare conceplului pe care l-am enunţat, a fost introdusă în dreptul penal către sfârşitul secolului trecut, mai întâi în Belgia (Legea Le Jeune din 1888) şi apoi în Franţa (Legea Berenger din I89l), cu scopul de a se reacţiona mai eficace împotriva delincvenţilor primari condamnaţi la pedepse de scurtă durată. Se urmărea evitarea contactului acestor infractori cu mediul din penitenciare şi deci contagiunea criminală, cu inevitabila alunecare spre recidivă, si anulându-se totodată eforturile delincvenţilor primari de a se îndrepta fără executarea efectivă a pedepsei.

Probaţiunea de tip anglo-american, predecesoare a suspendării

condiţionate a executării pedepsei

Trebuie menţionat însă că instituţia suspendării executării pedepsei îşi are ea însăşi originea în sistemul anglo-american zis al probaţiunii (Probation System), care constă în suspendarea pronunţării hotărârii de condamnare pe un termen de încercare sau de probă, după care, dacă inculpatul a avut o purtare bună nu mai este condamnat, iar când a avut o conduită necorespunzătoare, instanţa pronunţă condamnarea lui. Funcţionând la început în mod empiric, sistemul anglo-american al probaţiunii a fost instituţionalizat prin lege, mai întâi în S.U.A. (Massachusetts 1878) şi apoi în Anglia {First Ofenders 1887). Pe durata termenului de probă în care pronunţarea sentinţei este suspendată, inculpatul este obligat la o anumită comportare şi pus sub supravegherea unor funcţionari de probaţiune {probation officers), care au îndatorirea de a informa pe judecător asupra comportării probaţionarului .

Evoluţia instituţiei pe continent, după cel de-al doilea război

Mondial

Aşa cum s-a arătat, sistemul anglo-american al probaţiunii nu a fost admis iniţial în dreptul european (decât în cazul unor măsuri educative luate faţă de minorii delincvenţi), preferându-se suspendarea executării pedepsei. In S.U.A., probaţiunea a avut originea în acţiunea filantropică a unui cizmar din Boston, pe nume John Augustus, care, prin anul 1841, avea obiceiul de a se prezenta la tribunalul oraşului şi de a se constitui garant pentru buna conduită viitoare a unor infractori pe care judecătorul urma să-i condamne. La cererea lui Augustus, care se angaja să supravegheze pe delincvent, judecătorul suspenda pronunţarea sentinţei şi propunea lui Augustus să apară din nou, după câteva luni împreună cu protejatul său, să-l informeze asupra comportării acestuia.