Funcțiile Curții de Justiție Europene

Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) este Curtea Supremă a Uniunii Europene. Înfiinţată în 1952, Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) are rolul de a asigura uniformitatea interpretării şi aplicării dreptului comunitar şi are competenţa de a soluţiona litigii care implică statele membre, instituţii comunitare, companii sau persoane fizice din spaţiul UE.

Jurisdicţia sa acoperă numai problemele specifice legate de aplicarea Tratatelor Comunităţii şi ale Uniunii. Necesitatea înfiinţării unei astfel de Instituţii s-a resimţit încă din perioada lucrărilor pregătitoare elaborării tratatului de la Paris instituind C.E.C.A. Partnerii prezenţi la negociere vedeau în curtea de Justiţie Aadevăratul organ de control , menit sa asigure echilibru între instituţiilşe şi statele member.În cadrul negocierilor s-au propus mai multe soluţii dar nici una nu a fost adoptată. Printre propunerile s-a evidenţiat : creaarea unei comisii de arbitraj şi recurgerea la serviciile unui organ de jurisdicţie deja existent – Curtea Internaţională de Justiţie.

Istoria C.J.E. începe în 1952, odată cu înfiinţarea C.E.C.O. Principala competenţă a acestei instanţe a fost exercitarea controlului legalităţii deciziilor luate de înalta Autoritate şi de către guvernele statelor membre, la sesizare sau pe baza plângerilor depuse de reprezentanţii guvernelor statelor membre, respective ale reprezentanţilor întreprinderilor din domeniul producţiei oţelului şi cărbunelui.

Prin Convenţia cu privire la instituţiile comune (unificarea instituţiilor) semnată la Roma la 25 martie 1957, s-a stabilit că C.J.E. va fi instituţie comunitară unică celor trei comunităţi: C.E.C.O., C.E.E., C.E.E.A.

Înfiinţarea acestea a avut loc în virtutea art. 31-45 din Tratat. Ea efectua în mod independent un control judiciar asupra actelor înaltei Autorităţi şi ale statelor comunitare. Ea era însărcinată şi cu supravegherea respectării Tratatului şi cu soluţionarea diferendelor dintre ţările membre sau dintre particulari şi înalta Autoritate, astfel spus, necessitate înfiinţării unei astfel de instituţii s/a răsimţit încă din perioada lucrărilor pregătitoare pregătitoare elaborării Tratatului de la Paris instituind C.E.C.A. Partenerii prezenţi la negocieri vedeau în Curtea_de justiţie adevăratul organ de control al legalităţii actelor emise de către înalta Autoritate şi Consiliul special de miniştri (instituţii ale C.E.C.A.), menit să asigure, în acelaşi timp, echilibrul între aceste instituţii şi statele membre, de asemenea, să garanteze neamestecul autorităţilor C.E.C.A. în domeniile care cad sub inci¬denţa suveranităţii statelor membre (cele în care nu a intervenit delegarea de suveranitate).

în cadrul negocierilor s-au propus mai multe soluţii, dar nici una nu a fost adoptată. Intre soluţiile propuse s-au evidenţiat: înfiinţarea unei comisii de arbitraj (considerată a fi insuficientă) şi recurgerea la serviciile unui organ de jurisdicţie deja existent (eventual Curtea internaţională de justiţie) , în cele din urmă, s-a optat pentru o so¬luţie, propusă încă din anul 1950 (la începutul negocierilor), de a înfiinţa o Curte de justiţie proprie, care să asigure "respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatului şi a regulamentului de executare".

Mai târziu, cele 2 Tratate de la Roma, acte institutive ale C.E.E şi C.E.C.A., ca şi cele 2 Protocoale - care le completează - prevăd înfiinţarea Curţii de justiţie, având acelaşi rol ca şi Curtea de justi¬ţie înfiinţată prin Tratatul de la Paris.

La 25 martie 1957, intervine Convenţia relativă la unele institu¬ţii comune Comunităţilor europene, care prevede (la articolul 3) faptul că atribuţiile conferite de fiecare dintre cele 2 Tratate de la Roma Curţii de justiţie vor fi exercitate de o Curte de justiţie unică şi că această instituţie unică înlocuieşte Curtea prevăzută în arti¬colul 32 al Tratatului de la Paris. Deci, la intrarea în vigoare a Tratatelor de Ia Roma, cele 3 Comunităţi europene au o Curte de~ justiţie unică (comună) care îşi exercită atribuţiile stabilite prin fiecare tratat în parte, potrivit dispoziţiilor fiecăruia dintre ele. Această situaţie a fost ilustrată plastic de specialiştii în probleme comunitare prin formula "une tete ă trols casquettes"

Ulterior Convenţiei din martie 1957, care opera, deja, după cum am amintit, o punere de acord a textului Tratatului C.E.C.A. cu textele corespunzătoare din Tratatele C.E.E. şi C.E.E.A. în ceea ce priveşte Curtea de justiţie, "Tratatul de fuzionare a executivelor", semnat la 8 aprilie 1965, operează aceeaşi punere de acord pentru unele dispoziţii ale Protocolului din 18 aprilie 19513. Mai târziu, Regulamentul de procedură, din 3 martie 1959 , elaborat de Curte şi aprobat de Consiliul de miniştri, preia şi detaliază unele dispo¬ziţii din celelalte 2 Protocoale asupra Statutului Curţii de justiţie.

Instituţie comună a 3 Comunităţi distincte, Curtea de justiţie, cunoscu®^drept'Curteade justiţie a Comunităţilor europene sau Curtea de justiţie de la.Luxemburg (instanţa de la Luxemburg) ori Curtea europeană de justiţie, este guvernată de dispoziţii aproape identice, care sunt înscrise în fiecare dintre Tratatele care instituie cele 3 Comunităţi, precum şi în Protocoalele adiţionale. Aceasta a fost concepută cajnstituţia comună a C.E.C.A., C.E.E şi C,,EJE,A. atât pentru raţiuni de ordin practic, cât, mai ales, pentru facilitarea unităţii de aplicare şi interpretare a Tratatelor şi pentru a favoriza rezolvarea eventualelor conflicte de competenţă dintre Comunităţi.