Extras din document
Secţiunea 1
Izvoare internaţionale
§1. Ca materie interdisciplinară, dreptul comerţului internaţional are atât izoare internaţionale, cât şi izvoare interne.
Izvoarele internaţionale ale dreptului comerţului internaţional sunt, în măsura în care cuprind şi norme aplicabile raporturilor juridice de drept al comerţului internaţional, izvoarele dreptului internaţional public.
Izvoarele internaţionale ale dreptului comerţului internaţional sunt tratatul şi cutuma.
§2. Tratatul. Indiferent de denumirea sa – acord, act final, aranjament, cartă, compromis, concordat, memorandum, convenţie, declaraţie, gentelemen’s agreement, modus vivendi, pact, protocol, notă diplomatică, aide memoire, statut – tratatul este acordul de voinţă a două sau mai multe state prin care acestea reglementează într-un anumit mod o anumită sferă a relaţiilor internaţionale, creând noi norme de drept internaţional sau modificând ori abrogând pe cele existente.
Ori de câte ori obiectul de reglementare al tratatului îl reprezintă relaţii interstatale stabilite în domeniul comerţului internaţional sau al cooperării economice internaţionale, respectivul tratat este şi izvor al dreptului comerţului internaţional.
Au această calitate şi alte tratate internaţionale – politice, juridice, culturale – care, stabilind raporturi de colaborare între state, favorizează şi dezvoltarea relaţiilor economice dintre acestea, conţinând uneori chiar clauze exprese în acest sens.
Tratatele pot fi clasificate în:
a) tratate generale – aceste tratate cuprind ocazional şi norme aplicabile raporturilor de comerţ internaţional. Este ilustrativă în acest sens Carta O.N.U. care, proclamând în preambulul său ca scop suprem al Naţiunilor unite menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, stabileşte ca unul din obiectivele subordonate acestui scpo relaizarea colaborării interstatale în soluţionarea problemelor cu caracter economic.
b) tratate speciale – acestea sunt încheiate pentru reglementarea unor raporturi comerciale. La rândul lor, tratatele speciale se subdivid în:
- tratate multilaterale
- tratate bilaterale
- Tratatele multilaterale. Între tratatele internaţionale care au şi calitatea de izvor al dreptului comerţului internaţional, o importanţă deosebită o au tratatele multilaterale care formulează norme uniforme de drept material sau conflictual, regelementând anumite raporturi de comerţ exterior.
Ca exemplu de asemenea tratate care realizează în fond unificarea normelor de drept conflictual şi material aplicabile în relaţiile economice internaţionale, menţionăm:
- Convenţia de la New York din 1958 cu privire la recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine;
- Convenţia de la Viena din 1968 cu privire la convenţia de arbitraj;
- Convenţia de la Washington din 1965;
- Convenţia de la Seul din 1985 cu privire la înfiinţarea Agenţiei multilaterale de garantare a investiţiilor internaţionale;
- Convenţia de la Haga din 1976 cu privire la intermediere;
- Convenţia de la Roma din 1980 privitoare la legea aplicabilă obligaţiilor internaţionale;
- Convenţia de la Geneva din 1930 privind legea uniformă asupra cambiei şi biletului la ordin;
- Convenţia de la Geneva din 1931 privind legea uniformă asupra cecului;
- Convenţia de la New York din 1974 privitoare la prescripţia extinctivă în materia vânzării internaţionale de mărfuri etc.
- Tratatele bilaterale. Aceste tratate au ca obiective concrete reglementarea colaborării interstatale în domeniul comercial, financiar-valutar etc.
Aceste tratate se încheie sub formă de acorduri comerciale, economice, de protocoale anuale comerciale, de acorduri de clearing, de plăţi, de comerţ, navigaţie şi aeriene, de convenţii pentru garantarea reciprocă a investiţiilor, de acorduri pentru exploatarea în comun a apelor de frontieră etc.
Acordurile economice bilaterale nu realizează o uniformizare sau unificare a normelor de drept conflictual sau de drept material aplicabil condiţiilor de validitate şi efectelor contractelor de comerţ internaţional. Ele operează însă o uniformizare a unor norme de drept administrativ, financiar, valutar, vamal aplicabile aceloraşi contracte.
§3. Cutuma. Prin cutumă se înţelege o practică generală îndelungată, repetată, urmată de state, pe planul raporturilor internaţionale, cu conştiinţa obligativităţii sale juridice. Cutuma este izvorul cel mai vechi al dreptului internaţional public, materii întregi ale acestuia formându-se pe cale cutumiară.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Izvoarele Dreptului Afacerilor.doc