Noțiunea Dreptului Internațional Privat și Delimitarea de alte Ramuri de Drept

Tema 1

NOŢIUNEA DREPTULUI INTERNAŢIONAL PRIVAT ŞI DELIMITAREA DE ALTE RAMURI DE DREPT

Amplificarea şi diversificarea relaţiilor internaţionale creează condiţii pentru naşterea într–o măsură tot mai mare a unor raporturi juridice între persoane fizice, între persoane juridice sau între persoane juridice şi persoane fizice, cuprinzând unul sau mai multe elemente străine, specifice dreptului internaţional privat.

Relaţiile politice, economice, tehnico – ştiinţifice, culturale şi de altă natură care se stabilesc între state îşi găsesc expresia atât în raporturile juridice dintre state, ca subiecte de drept internaţional public, cât şi în raporturile dintre persoane fizice şi juridice aparţinând acestor state şi care intră sub incidenţa normelor juridice de drept internaţional privat.

Definiţia dreptului internaţional privat

- Stricto sensu = cuprinde ansamblul normelor juridice ce reglementează raporturile juridice cu element de extraneitate;

- Lato sensu = cuprinde ansamblul normelor juridice care soluţionează conflictele de legi sau conflictele de jurisdicţii, precum şi cele privind condiţia juridică a străinului;

Obiectul dreptului internaţional privat

- îl formează raporturile de drept civil, în sens larg, care cuprind unul sau mai multe elemente de extraneitate.

Denumirea disciplinei

- având un obiect propriu de reglementare şi o metodă proprie, dreptul internaţional privat întruneşte caracteristicile unei ramuri de drept şi constituie o ramură de drept de sine stătătoare;

- a fost utilizată pentru prima dată de Joseph Story în 1834 în ,,Commentaires on the Conflict of Laws,, apoi de Foelix în 1843 în ,,Droit international prive” şi de Schaffner în 1851.

Legătura dreptului internaţional privat cu alte ramuri de drept

- cu Dreptul internaţional public

Deşi obiectul de reglementare este diferit, dreptul internaţional public este considerat sursă şi sistem de referinţă pentru dreptul internaţional privat.

- cu Dreptul penal

1. Aplicarea legilor penale române poate fi condiţionată de aplicarea legilor de drept civil străine în sens larg (ex. –pentru a exista infracţiunea de bigamie, trebuie să existe două căsătorii în care se găseşte o persoană, iar dacă se aplică legea străină, aceasta va fi luată in consideraţie de instanţa penală română pentru a decide dacă ele există, adică dacă e îndeplinită condiţia cerută de legea română pentru a fi în prezenţa infracţiunii).

2. Hotărârile penale străine pot să producă şi unele consecinţe de drept civil, cum este, spre exemplu, răspunderea pentru repararea prejudiciului cauzat prin infracţiunea pentru care o persoană a fost judecată şi condamnată. Aceste consecinţe se determină potrivit legii civile aplicabile, care poate fi străină.

- cu Dreptul administrativ

Dispoziţiile legilor administrative pot fi luate în considerare pentru determinarea regimului unui raport juridic, cum e situaţia într-o acţiune pentru constatarea nulităţii căsătoriei pe motivul incompetenţei organului care a instrumentat încheierea acesteia. Problema competenţei organului respectiv se determină după legea străină, care are caracter administrativ.