Extras din document
OBLIGAŢIILE CIVILE. CONTRACTUL CIVIL
1. Terminologie. Structura şi clasificarea obligaţiilor
Obligaţia este raportul juridic în temeiul căruia creditorul are prerogativa de a cere debitorului să dea, să facă sau să nu facă ceva, în caz de refuz putându-l constrânge la executare pe cale judiciară.
Doctrina a conturat două opinii cu privire la structura raportului juridic de obligaţie. Unii autori au promovat ideea potrivit căreia obligaţia are trei elemente: subiecte, conţinut şi obiect . Cea de-a doua teză afirmă existenţa a patru elemente componente ale obligaţiei – subiecte, conţinut, obiect şi sancţiune .
2. Clasificarea obligaţiilor
1. în funcţie de obiectul lor: obligaţii de rezultat şi obligaţii de mijloace; obligaţii de a da, de a face şi de a nu face; obligaţii pecuniare şi obligaţii de altă natură.
2. în funcţie de opozabilitatea lor: obligaţii obişnuite, obligaţii reale şi obligaţii opozabile terţilor.
3. în funcţie de puterea sancţiunii lor: obligaţii civile şi obligaţii naturale.
3. Noţiunea de contract civil.
Contractul civil este acordul de voinţă între două sau mai multe persoane realizat în scopul de a crea, modifica sau stinge un raport juridic civil. Formarea şi executarea contractului civil este guvernată de principiul libertăţii contractuale.
4. Clasificarea contractelor civile
1. După criteriul conţinutului lor, contractele se clasifică în unilaterale şi bilaterale (sinalagmatice).
2. După scopul urmărit de părţi, contractele sunt oneroase şi gratuite. Categoria contractelor oneroase se subdivide în contracte comutative şi contracte aleatorii (art.947.C.civ.). Contractele cu titlu gratuit se subclasifică în liberalităţi şi contracte de servicii gratuite (contracte dezinteresate).
3. După criteriul modului de formare, contractele sunt consensuale, solemne şi reale.
4. Ţinând seama de modul de executare, contractele se clasifică în instantanee (cu executare imediată) şi succesive.
5. După cum sunt sau nu sunt reglementate expres de lege, contractele se clasifică în contracte numite şi contracte nenumite.
6. După cum părţile dispun sau nu de posibilitatea de a stabili conţinutul actului juridic prin act de voinţă, contractele sunt negociate, de adeziune sau forţate.
5. Încheierea contractului
În mod clasic, contractul apare ca acord de voinţă realizat între două sau mai multe persoane, spre a da naştere unor efecte juridice. Prin încheierea contractului înţelegem mecanismul formării acordului de voinţă asupra tuturor clauzelor contractuale
. Oferta sau policitaţiunea este propunerea fermă a unei persoane care se angajează să contracteze în condiţii determinate, expuse în oferta sa. În afara condiţiilor generale de validitate ale consimţământului este necesar ca oferta să întrunească şi câteva condiţii speciale: să fie fermă şi neechivocă; oferta trebuie să fie precisă şi completă.
Forţa obligatorie a ofertei se analizează diferit, după cum propunerea se face unei persoane prezente sau unei persoane care nu se află faţă în faţă cu ofertantul:
a. Dacă ofertantul şi destinatarul propunerii de a contracta se află faţă în faţă şi nu s-a acordat un termen pentru acceptare, oferta îl obligă pe autorul său doar dacă a fost acceptată imediat, integral şi fără rezerve.
b. Dacă autorul ofertei şi destinatarul acesteia nu se află faţă în faţă, se pot naşte ipoteze diferite: în lipsa unui termen pentru acceptare, ofertantul poate să-şi revoce manifestarea de voinţă, cu condiţia ca revocarea să ajungă la destinatar cel târziu concomitent cu oferta; în cazul în care nu există un termen expres stabilit, ofertantul este dator să menţină propunerea un timp rezonabil, adică atât cât este necesar ca destinatarul s-o examineze şi să comunice răspunsul său.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Obligatii.DOC