Părțile în procesul civil și apelul civil

I. Consideraţii generale

Soluţionarea litigiilor civile implică participarea la activitatea judiciara a unor autorităţi statale şi a unor persoane fizice.Toate aceste organe şi persoane poartă denumirea de participanţi la procesul civil. Dintre aceştia, unii influenţează în mod hotărâtor existenţa şi desfăşurarea procesului civil, astfel încât în literatură sunt numiţi subiecţi ai procesului civil. Au aceasta calitate: instanţa părţile, organul de executare şi procurorul. Trei dintre aceşti subiecţi sunt indispensabili procesului civil: instanţa şi cele doua părţi; în sens generic, reclamantul şi pârâtul.

În afară de subiecţii procesului civil, există însă şi alţi participanţi care prin activitatea lor îşi aduc o contribuţie specifică la buna desfăşurare a procesului civil: martori, experţi, interpreţi, avocaţi etc. Aceştia sunt însă participanţi procesuali auxiliari.

În ceea ce priveşte rolul Ministerului Public, acesta participă la activitatea judiciară atât în calitate de subiect procesual, cât şi ca organ de stat specializat în asigurarea şi garantarea legalităţii.

II. Instanţa de judecată

1. Noţiuni introductive

Noţiunea de instanţă are în legislaţie şi doctrină mai multe înţelesuri:

- organul împuternicit de lege să rezolve un litigiu intervenit între părţi. În acest sens, noţiunea de instanţă include toate organele de jurisdicţie înfiinţate prin lege;

- instanţele judecătoreşti, care, potrivit art.2 alin.2 Lg. 304/2004(r) sunt: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel, tribunalele, tribunalele specializate şi judecătoriile;

- un anumit grad de jurisdicţie;

- organul în funcţiune, adică judecătorul, completul de judecată.

2. Rolul şi poziţia instanţei în procesul civil

Instanţa ca organ al statului, are sarcina de a soluţiona litigiile care apar în circuitul civil. Sesizată fiind cu o cerere de chemare în judecată, instanţa are obligaţia să o rezolve, deoarece potrivit art.3 C.Civ.: „ judecătorul care va refuza să judece, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neândestulatoare, va putea fi urmărit drept culpabil pentru denegare de dreptate”.

Activitatea instanţei de judecată cuprinde doua importante funcţii procesuale:

- cercetarea cauzei – funcţie care duce la stabilirea, pe bază de probe, a situaţiei de fapt;

- soluţionarea cauzei cercetate.

Sub aspect procedural, activitatea judecătorului se concretizează în importante acte procedurale: rezoluţii, încheieri, procese-verbale, sentinţe, decizii etc.

3. Compunerea instantei de judecata

Prin compunerea instanţei se înţelege alcătuirea sau formarea acesteia cu numarul de judecători prevăzut de lege.

Sediul materiei enunţate: art.24-26 Lg.304/2004, art.31-34 Lg.304/2004, art. 45-55 Lg. 304/2004, Lg.275/2004 privind regimul juridic al adopţiei, Lg.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului etc.

Potrivit art. 54 Lg. 304/2004(r): „ cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judecă de un singur judecător.

Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători. Recursurile se judecă în complet format din 3 judecători.

În cazul completului format din 2 judecători, dacă aceştia nu ajung la un acord asupra hotărârii ce urmează a se pronunţa, procesul se judecă din nou în complet de divergenţă, în condiţiile legii.

Completul de divergenţă se constituie prin includerea în completul de judecată a preşedintelui sau a vicepreşedintelui instanţei ori a judecătorului-inspector sau a preşedintelui de secţie ori a unui alt judecător desemnat de preşedintele instanţei.”

Compunerea completelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este reglementată distinct (a se vedea articolele la care am făcut trimitere mai sus).

Tot de legala compunere a completului de judecată ţine şi alcătuirea completului cu judecători care au competenţă individuală să judece anumite cauze. Astfel, potrivit art. 23 Lg.303/2004(r), judecătorii stagiari pot judeca doar anumite litigii, strict prevăzute în textul menţionat, sub sancţiunea nulităţii hotărârii pronunţate.

Sunt, de asemenea, înfiinţate prin lege şi complete specializate, cu o compunere diferita. Astfel, spre exemplu, potrivit art.55 Lg.304/2004(r): „ Completul pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale se constituie din doi judecători şi doi asistenţi sociali”.

Normele privind compunerea instanţei sunt norme de organizare judecătorească, având, deci, caracter imperativ, cu consecinţele pe care legea le impune regimului lor juridic.

4. Constituirea instanţei

Constituirea instanţei semnifică alcătuirea ei complexă cu toate organele şi persoanele cerute de lege.

Alături de completul de judecată , în instanţă, la soluţionarea pricinilor civile, mai participă şi grefierul ( magistrat asistent la nivelul ICCJ.);

În sfârşit, vorbind de constituirea completului de judecată avem în vedere şi participarea procurorului, alături de acesta, fie atunci când legea prevede în mod expres obligativitatea concluziilor sale(ex: art.1 alin.9 Lg.554/2004 a Contenciosului administrativ; art.125 Lg.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului), fie atunci când, în temeiul legii, porneşte procesul civil, pune concluzii sau exercită caile de atac (art.145C.proc.civ., art.1 alin.4,5 Lg.554/2004).

III. Incidente procedurale privind compunerea şi constituirea instanţei

1. Incompatibilitatea

Incompatibilitatea reprezintă situaţia în care un judecător este oprit, în cazurile expres delimitate de lege, să participe la soluţionarea unei cauze civile concrete.

Cazurile de incompatibilitate sunt prevăzute de art.24 C.proc.civ. conform cu care: „ Judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini în apel sau în recurs şi nici în caz de rejudecare după casare.

De asemenea, nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor, expert sau arbitru în aceeaşi pricină”.

În legatură cu incompatibilitatea mai sunt de făcut două sublinieri de esenţă:

- incompatibilitatea este reglementată de norme imperative de organizare judecătoreasca, oricare din părţi putând ridica excepţia incompatibilităţii (şi procurorul sau instanţa din oficiu), în orice stare a pricinii, în faţa instanţei de fond, în apel sau chiar în recurs; procedura de soluţionare a excepţiei este similară procedurii de soluţionare a excepţiilor de recuzare şi abţinere;

- incompatibilitatea priveşte numai pe judecător, nu şi pe procuror sau grefier (art.36 C.proc.civ.).

Fiind de strictă interpretare, incompatibilitatea nu poate fi extinsă la alte cazuri.

Observaţii:

- dacă un judecător este chemat ca martor într-un proces în curs de judecată, el trebuie să se retragă de la judecata cauzei, devenind incompatibil;

- incompatibilităţile prevăzute de Lg.303/2004 privind Statutul magistraţilor se referă la exercitarea funcţiei de magistrat şi nu la împiedicarea unui judecător de a soluţiona o anumită pricină (art. 6).