Procedură Civilă

PROBE

Legat de probe, câteva chestiuni generale: cam unde s-ar încadra chestiunile legate de probe și probațiune? Evident, în etapa cercetării judecătorești. Cunoașteți deja împărțirea în etape a procesului civil, faza judecății și faza executări silite. Faza de judecată cuprinde mai multe etape, printre care și etapa cercetării judecătorești, care este etapa cea mai largă sau cea mai consistentă din cadrul procesului civil, etapă în care așa cum ați văzut în timpul semestrului, se întâmplă foarte multe lucruri: se discută excepții, se invocă excepții, se soluționează excepții, pot participa terți intervenienți în proces, se conturează să spunem așa cadrul procesual, se pun în discuție chestiuni legate de competență.

Un loc central, extrem de consistent, în etapa cercetării judecătorești îl reprezintă probele. În timpul vechiului cod probele erau în mare parte prevăzute în codul civil. Deci, aparțineau de dreptul substanțial.

Procedura civilă se ocupa mai degrabă cu administrarea probelor, adică cum urmează ele sa fie administrate, prezentate în instanță. Deci, chestiuni care țin mai mult de procedură civilă. Probele au fost scoase din codul civil și au fost trecute sau reglementate în noul cod de procedură civilă. Deci, cel puțin teoretic, din punctul de vedere al codului, ar fi materie care aparține procedurii civile. Însă, v-am mai spus și știți foarte bine, didactic vorbind, nu poți să treci, să avansezi mai departe, la materia contractelor, drepturi reale, obligații și așa mai departe, fără să ai măcar noțiunile generale, ce înseamnă un înscris, ce înseamnă prezumții, ce înseamnă martori, cât de cât și așa mai departe, ad probationem, ad validitatem. Deci sunt unele lucruri pe care le știți deja, o să trecem peste ele, dar în principal accentul o să încercăm să-l punem pe chestiuni care țin de procedura civilă.

În cod le găsiți de la art 249 până la 388, dacă luăm inclusiv administrarea probelor de avocați sau consilieri juridici. Însă, o să vedeți că administrarea probelor de către avocați sau consilieri juridici este o literă moartă în practică, nu este utilizată aproape deloc, mai mult ca sigur că nici nu o să vă pretindă pentru examen. Puteți să o citiți, o să mai vorbim, o să vă spun câteva chestiuni legate de ea dar ea din păcate, în principiu, este o chestiune rămasă doar la nivel teoretic, cu foarte puțină aplicabilitate în practică.

Ce înseamnă probe?

Proba poate să aibă mai multe înțelesuri. În general, când vorbim de probe, am probat un anumit lucru, înțelegem în sens general am dovedit un anumit aspect, am dovedit un fapt juridic, un fapt material și așa mai departe, în înțeles larg. În înțeles restrâns și probabil ăsta este de regulă cel mai des utilizat, ne referim la mijloacele de probă.

Care sunt mijloacele de probă în procesul civil? Sediul materiei este art. 250 care vă spune așa: dovada unui act juridic sau unui fapt se poate face prin: înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, făcută din proprie inițiativă sau obținută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloace materiale de probă, prin cercetarea la fața locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege. Între noi fie vorba spus, foarte scurt și la obiect, dacă nu poți proba un anumit act sau fapt juridic este același lucru ca și cum acel act sau fapt nu ar exista. De aceea, probele sunt extrem de importante și fac parte din însuși esența procesului civil. Poate să existe un adevăr pe care îl știe toată lumea, dacă el nu reușește să fie probat în instanță prin mijloace de probă atunci instanța nu poate să se pronunțe sau să rostească dreptul în favoarea uneia dintre părți decât în temeiul sau bazându-și hotărârea judecătorească pe probe. Ăsta se numește adevărul judiciar, asta e o discuție un pic mai filosofică, deci adevărul judiciar nu corespunde întotdeauna cu adevărul în înțeles filosofic. Aici ne interesează adevărul judiciar, adică acel adevăr care rezultă din probele administrate în cauză. De aceea probele sunt atât de importante, instanța nu poate în principiu să se pronunțe decât în baza probelor administrate. Dacă nu reușești să dovedești faptul sau actul juridic este ca și cum acel act sau fapt juridic nu ar exista.

Înscrisul. Avem reglementate și înscrisurile pe suport informatic și înscrisurile în format electronic. Ele toate sunt considerate înscrisuri. Înscrisurile nu mai trebuie înțelese doar în noțiunea clasică de înscris pe suport de hârtie de cele mai multe ori sau pe orice suport, piatră, piele și așa mai departe. Acum vă spun numai foarte pe scurt. Înscrisurile în procesul civil, spre diferență poate de procesul penal, unde poate se folosesc puțin înscrisuri, în procesul civil înscrisurile sunt de regulă de bază, cu toate cele trei categorii de înscris: înscris autentic, înscris sub semnătură privată, început de dovadă scrisă.

Nu există importanță prestabilită a mijloacelor de probă. Mijloacele de probă nu au o forță probantă să zicem așa, prevăzută de lege. Fiecare mijloc de probă urmează să fie apreciat de către judecător în concret. Asta cel puțin în teorie. Sigur că în practică un înscris, mai ales dacă este înscris autentic, evident că forța lui probantă, forța lui de convingere, va fi mult mai mare de exemplu decât a altor mijloace de probă, cum ar fi, spre exemplu, proba testimonială sau proba cu martori. De aceea, și aveți vechea reglementare, păstrată și în noul cod, niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacă valoarea obiectului său este mai mare de 250 lei. De ce se cantonează legiuitorul la 250 lei, sincer să fiu, nu am înțeles, așa era și pe vechiul cod.

Prezumțiile. Aveți mai multe tipuri de prezumții: prezumții legale, prezumții judiciare și așa mai departe, însă poate că au un loc mai puțin important în procedura civilă.

Mărturisirea unei persoane, în special ne interesează mărturisirea judiciară la procedura civilă, respectiv proba prin interogatoriu. O să vedeți, o să faceți, este o procedură prin care li se pun o sumedenie de întrebări părților. Atenție, vă spun de pe acum, să știți. Interogatoriul sau mărturisirea judiciară se ia DOAR părților, prin părți înțelegând și terți. Proba testimonială, respectiv depoziția de martor, se ia martorilor. Martorilor nu li se ia niciodată un interogatoriu pentru că ei nu sunt părți și părțile niciodată nu depun mărturie, pentru că ele sunt părți și nu martori. Să nu confundați lucrurile din punctul ăsta de vedere.

Bun, deci vechea și bătrâna probă cu interogatoriu pe care cu toții o folosim destul de larg în procesul civil și dacă trebuie și dacă nu trebuie, din punctul meu de vedere este o probă cvasiinutilă, pe care cu toate astea insistăm ca s-o facem puțin, să tot o cerem, în principiu nu se ajunge la mare lucru dacă mă întrebați pe mine, pentru că e foarte complicat să surprinzi partea cu niște întrebări. De exemplu, tu mă dai pe mine în judecată, să zicem cer un împrumut și tu mă întrebi pe mine la interogatoriu: recunoașteți că ați primit banii și vreți să îi restituiți? Păi atunci de ce nu am mai făcut întâmpinare și am spus că nu e adevărat ceea ce spune reclamantul. Vă dați seama, e foarte greu ca cineva să vină să recunoască la interogatoriu ceea ce îl întreabă reclamantul. De regulă, sincer să fiu, e o probă care mai mult încurcă decât ajută dar există.