Regimul Probelor în Procesul Civil

Curs
7.5/10 (2 voturi)
Domeniu: Drept Civil
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 24 în total
Cuvinte : 11670
Mărime: 31.48KB (arhivat)
Publicat de: Cazimir Alecu
Puncte necesare: 0

Extras din curs

Generalitati

Realizarea justitiei in statul de drept nu se poate infaptui fara un sistem probator corespunzator, care sa asigure aflarea adevarului in cauzele supuse judecatii, sistem realizat prin ansamblul mijloacelor de dovada.

Procesul de natura civila (incluzand aici pe cel de natura comerciala sau de dreptul muncii, de contencios administrativ sau fiscal ori procesul in materie contraventionala, care au particularitatile lor in materie de probatiune, insa fondul este cel prevazut in Codul de procedura civila) fiind, de regula, un proces contencios, nu poate fi solutionat numai pe baza afirmatiilor partilor, judecatorul putand sa-si formuleze convingerea pe baza probelor administrate^1 . Ca urmare, probele au o importanta deosebita in solutionarea pricinii cu care a fost sesizata instanta civila, intrucat fara probe este practic imposibila darea hotararii, fara a se dovedi ceea ce se afirma. Numai administrand corect si in totalitate probele, judecatorul poate sa cunoasca raporturile reale dintre parti, faptele care au generat conflictul dintre acestea, si apoi, pe baza probelor administrate, sa aplice corect legea la cazul cercetat^2 .

Administrarea probelor reprezinta asadar o operatie complexa si deosebit de importanta in desfasurarea procesului civil. Doar arareori procesul civil se poate solutiona fara sa fie necesara administrarea unor probatorii adecvate.

Problema administrarii probelor se afla intr-o stransa legatura cu aceea a admisibilitatii lor^3 . De aceea ne propunem sa tratam pe larg sistemul probatoriu instituit de Codul de procedura civila si de Codul civil.

Fara probe, hotararea judecatoreasca este practic imposibila^4 . Este un adevar care nu mai trebuie demonstrat acela ca judecatorul nu poate rezolva litigiul dedus in fata sa numai pe baza afirmatiilor partilor. Numai administrand corect si in totalitate probele, judecatorul poate sa cunoasca raporturile reale dintre parti, faptele care au generat conflictul dintre acestea, si apoi, pe baza probelor administrate, sa aplice corect legea la cazul cercetat^5 .

Ele trebuie sa si dovedeasca ceea ce afirma, iar judecatorul isi va forma convingerea si va pronunta hotararea pe baza probelor care s-au administrat. Deducem ca probele prezinta interes pe de o parte pentru parti, iar pe de alta parte pentru judecator^6 . Din punctul de vedere al instantei probele sunt un mijloc pentru a ajunge la realizarea functiei jurisdictionale: stabilirea adevarului in cauzele supuse judecatii. Aceasta deoarece, asa cum sublinia un reputat procedurist italian, "nu poate exista justitie daca aceasta nu este fondata pe adevarul faptelor la care se refera". Din punct de vedere al partilor, probele sunt mijloace folosite pentru a convinge judecatorul asupra existentei sau inexistentei unor fapte relevante in procesul civil. De aceea s-a afirmat ca proba este, din punct de vedere al partilor, "o forma destinata a forma convingerea magistratului". Iar convingerea magistratului depinde, in mare masura de activitatea probatorie a partilor litigante^7 .

Asa fiind, probele joaca un rol foarte important in viata sociala, constituind un factor hotarator in aflarea adevarului. A proba inseamna, in genere, a stabili adevarul cu privire la existenta unui act sau fapt. Proba este, intr-un sens larg, demonstratia care tinde sa convinga despre realitatea unei situatii. Proba, intr-un sens restrans, este mijlocul care serveste la dovedirea existentei, realitatii sau certitudinii unui lucru sau eveniment^8 .

Prin proba se intelege mijlocul juridic de stabilire a existentei unui act ori fapt juridic si, prin aceasta, a dreptului subiectiv civil si a obligatiei civile^9 .

In literatura juridica s-a aratat ca probele sunt mijloace care asigura realizarea dreptului^10 , constituind elemente de cunoastere prin intermediul carora instanta afla adevarul, fiecare imprejurare noua reprezentand un element prin care se realizeaza procesul de cunoastere, de apropiere de adevar, pana la dezvaluirea sa completa. Sau, cum arata un reputat procedurist roman: "Importanta probelor in procesul civil este foarte bine ilustrata prin adagiul latin "ldem est non esse aut non probari" (absenta unei probe este egala cu absenta dreptului). Aceasta maxima, care si-a pastrat actualitatea, demonstreaza importanta covarsitoare a probelor in orice sistem judiciar. Adagiul roman amintit socheaza la prima vedere pentru ca semnifica, ca cel care nu-si demonstreaza dreptul se afla in aceeasi situatie cu cel ce nu este titularul unui drept. De aceea s-a remarcat ca adagiul enuntat exprima numai o jumatate de adevar: intrucat un drept se poate concepe si independent de mijloacele susceptibile de a-i stabili existenta, iar unele drepturi se realizeaza in mod voluntar, chiar daca probatiunea lor s-ar dovedi imposibila" ^11 .

In drept, proba este o institutie centrala a procesului, deoarece fara ea pronuntarea unei hotarari judecatoresti, de regula, nu este posibila. In justitie, proba are un caracter judiciar, intrucat este apreciata liber de catre judecator, pe baza principiilor generale ale probelor si a convingerii sale intime; proba este facuta cand judecatorul sesizat este convins despre existenta faptului de dovedit^12 .

Notiunea de "proba" are mai multe acceptiuni^13 :

a) Prin proba se intelege faptul de a propune judecatorului elementele de convingere (actus probandi), actiunea de stabilire a existentei sau inexistentei unui fapt. In acest sens, se vorbeste despre "sarcina probei" - concept deosebit de important, intrucat intr-un proces in care nu s-ar putea administra nici o proba, va pierde cel caruia ii incumba sarcina probei^14 .

b) Proba desemneaza mijloacele de convingere admise de lege prin care se poate stabili faptul care trebuie dovedit, adica procedeul folosit pentru a convinge judecatorul: inscrisuri, martori, expertiza etc. In acest sens, se foloseste cuvantul "proba", cand se spune ca un act juridic se dovedeste prin inscrisuri. In mod obisnuit notiunea de proba este folosita cu sensul de mijloc de proba, precum inscrisuri, martori, prezumtii, marturisirea uneia din parti, expertiza, cercetarea la fata locului^15 . Este acceptiunea cea mai frecvent folosita in doctrina si jurisprudenta. Notiunea de proba este folosita in acest sens si in art. 167-225 si 235 -241 C. proc. civ., texte care au ca obiect administrarea dovezilor^16 .

Preview document

Regimul Probelor în Procesul Civil - Pagina 1
Regimul Probelor în Procesul Civil - Pagina 2
Regimul Probelor în Procesul Civil - Pagina 3
Regimul Probelor în Procesul Civil - Pagina 4
Regimul Probelor în Procesul Civil - Pagina 5
Regimul Probelor în Procesul Civil - Pagina 6
Regimul Probelor în Procesul Civil - Pagina 7
Regimul Probelor în Procesul Civil - Pagina 8
Regimul Probelor în Procesul Civil - Pagina 9
Regimul Probelor în Procesul Civil - Pagina 10
Regimul Probelor în Procesul Civil - Pagina 11
Regimul Probelor în Procesul Civil - Pagina 12
Regimul Probelor în Procesul Civil - Pagina 13
Regimul Probelor în Procesul Civil - Pagina 14
Regimul Probelor în Procesul Civil - Pagina 15
Regimul Probelor în Procesul Civil - Pagina 16
Regimul Probelor în Procesul Civil - Pagina 17
Regimul Probelor în Procesul Civil - Pagina 18
Regimul Probelor în Procesul Civil - Pagina 19
Regimul Probelor în Procesul Civil - Pagina 20
Regimul Probelor în Procesul Civil - Pagina 21
Regimul Probelor în Procesul Civil - Pagina 22
Regimul Probelor în Procesul Civil - Pagina 23
Regimul Probelor în Procesul Civil - Pagina 24

Conținut arhivă zip

  • Regimul Probelor in Procesul Civil.doc

Alții au mai descărcat și

Mijloace de Probă în Procesul Civil

Introducere Procesul civil, fiind un mijloc de realizare a justiţiei în pricinile civile este activitatea desfăşurată de instanţa şi alţi subiecţi...

Probele prin înscrisuri

Definirea notiunii de proba În literatura juridica si în practica juridica, notiunea de proba este folosita cu mai multe sensuri. Într-un prim...

Drept Civil II - persoanele

CURS 1 28 februarie 2008 PERSOANA FIZICĂ Dispoziţiile normative referitoare la persoana fizică se găsesc răspândite în foarte multe acte...

Participanții în procesul civil

La activitatea de solutionare a pricinilor civile si de punere in executare a hotararilor pronuntate in aceste cauze, participa instanta, partile,...

Acțiunea civilă

Definitia si insemnatatea actiunii in procesul civil - Actiunea este mijlocul practic pus la indemana de lege titularului unui drept subiectiv...

Participanții în procesul penal

Notiuni introductive Privit in ansamblul sau, procesul civil este o activitate care se desfasoara in timp, incepand cu cererea de chemare in...

Drept civil - teoria generală a obligațiilor

TITLUL I CONSIDERATII GENERALE CU PRIVIRE LA OBLIGATIILE CIVILE CAPITOLUL I NOŢIUNEA DE OBLIGAŢIE CIVILĂ. STRUCTURA OBLIGAŢIEI. CLASIFICAREA...

Renunțarea la drept

Am aratat in capitolul referitor la actiunea civila ca prima dintre conditiile de exercitiu ale actiunii este aceea de a afirma existenta unui...

Te-ar putea interesa și

Apărarea dreptului de proprietate prin acțiunea de revendicare

Aspecte de practică judiciară Concluzii Bibliografie Lista de abrevieri R.R.D. - Revista Română de Drept sec. - secţie civ. - civil com. -...

Efectele divorțului asupra copiilor minori din cadrul familiei

INTRODUCERE Legiuitorul permite oricărei persoane căsătorite să solicite desfacerea căsătoriei, atunci când datorită unor motive temeinice...

Implicarea participanților în procesul civil

CAPITOLUL I. ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND PROCESUL CIVIL ȘI PARTICIPANȚII 1.1. Noțiunea de proces civil Convenţia Europeană a Drepturilor Omului,...

Caiet de practică drept

Ce trebuie ştiut despre judecata în procesul penal : Judecata este modul în care instanţa de judecată îşi exercită atribuţiile în mod activ....

Caiet practică juridică

In cadrul cabinetului de avocat “Sorin Boldi”, din Baroul Bucuresti. -s-au urmarit listele afisate la avizier cu privire la judecarea dosarelor...

Dreptul familiei și starea civilă - desfacerea căsătoriei prin divorț

Desfacerea căsătoriei prin divorț 1. Noțiuni introductive cu privire la desfacerea căsătoriei prin divorț Astfel, divorțul constituie o...

Principiile Fundamentale ale Dreptului Procesual Civil

Precizări prealabile Procedura contencioasă este guvernată de o serie de principii generale, ce cu unele nuantări, işi gasesc aplicare şi în faza...

Aplicarea Legii Străine

Ȋn literatura de specialitate și ȋn practica judiciarǎ se disting mai multe forme ale aplicǎrii legii strǎine: -legea strǎinǎ poate fi aplicatǎ ca...

Ai nevoie de altceva?