Societățile Comerciale

Societatea comercială este persoana juridică care desfăşoară activităţi economice în scopul obţinerii de profit care ulterior va fi împărţit membrilor săi sub formă de dividende din beneficiile rezultate.

I. Constituirea societăţilor comerciale

1. Procedura de constituire a societăţilor comerciale

În vederea înregistrării societăţii comerciale în Registrul Comerţului se vor parcurege anumite etape, astfel:

- rezerva firma societăţii comerciale de către Biroul Unic din cadrul Registrului Comerţului,

- efectuarea, în numele societăţii comerciale, a vărsămintelor reprezentând aportul în numerar;

- redacta actul constitutiv (sub forma înscrisului sub semnătură privată, dar cu dată certă);

- declaraţia pe proprie răspundere a fondatorilor, a administratorilor şi a cenzorilor că îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a deţine aceste calităţi în soc.com.;

- depunerea unei cererii-tip de înregistrare la Biroul Unic.

Pe baza cererii la care se anexează toate documentele necesare se înregistrează societatea comercială în Registrul Comerţului şi se obţin toate avizelor necesare funcţionării, ce se vor alătura certificatului unic de înregistrare, sub forma unei anexe, precum şi codul unic de înregistrare. Ulterior se va publica în Monitorul Oficial, în formă simplificată, actul constitutiv şi decizia de înregistrare

Odată cu obţinerea certificatului de înregistrare a societăţii comerciale, aceasta dobândeşte personalitate juridică.

2. Actul constitutiv

În funcţie de forma de societate comercială, actul constitutiv poate să fie:

- numai contract de societate, în cazul societăţii în nume colectiv şi în comandită simplă;

- contract de societate şi statut, în cazul societăţii pe acţiuni, societăţii în comandită pe acţiuni şi societăţii cu răspundere limitată pluripersonale (doi sau mai mulţi asociaţi);

- numai statut, în cazul societăţii cu răspundere limitată unipersonală.

Contractul de societate şi statutul pot fi încheiate sub forma unui înscris unic, denumit act constitutiv. Tot act constitutiv poate fi denumit numai contractul sau numai statutul societăţii.

Semnatarii actului constitutiv precum şi persoanele care au un rol determinant la constituirea societăţii sunt considerate fondatori.

De regulă, actul constitutiv este încheiat sub semnătură privată cu dată certă, iar în mod excepţional actul constitutiv trebuie autentificat în faţa notarului public, formă cerută în mod obligatoriu când:

- printre bunurile subscrise ca aport în natură la capitalul social se află un teren;

- forma juridică a societăţii comerciale implică răspunderea nelimitată a asociaţilor sau a unora dintre ei (deci este cazul societăţii în nume colectiv, în comandită simplă şi în comandită pe acţiuni);

- SA se constituie prin subscripţie publică.

Persoanele care nu pot fi fondatori (a se vedea secţ.2.1. lit.a), nu pot fi nici administratori, directori, membrii ai consiliului de supraveghere şi ai directoratului, cenzori sau auditori financiari, iar dacă au fost alese, sunt decăzute din drepturi.

Societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni se pot constitui în două modalităţi:

- prin subscripţie simultană (în sensul că acţionarii care au iniţiat societatea pot constitui, prin contribuţiile lor minimul de capital cerut de lege, respectiv 90.000 lei, neapelând astfel la terţe persoane pentru a-l realiza),

- prin subscripţie publică (caz în care societăţile astfel constituite sunt considerate societăţi deschise, denumirea provenind de la faptul că, pentru a-şi realiza capitalul social se apelează la banii publici, în sensul că alături de fondatori vor contribui şi terţe persoane, numite subscriitori, care, completând prospectele de emisiune îşi manifestă voinţa de a deveni acţionari ai societăţii comerciale ce a emis prospectele).

Prospectul de emisiune conţine menţiunile prevăzute de lege pentru actul constitutiv al societăţii pe acţiuni prin subscripţie simultană (pentru ca subscriitorul să cunoască societatea comercială emitentă şi să decidă, în cunoştinţă de cauză, dacă să contribuie sau nu la constituirea ei), cu excepţia clauzelor privind administratorii, cenzorii sau auditorii financiari, precum şi directorii, membrii directoratului şi ai consiliului de supraveghere (care vor fi aleşi la prima adunare generală la care vor participa acţionarii-fondatori şi subscriitorii, motiv pentru care adunarea poartă denumirea de constitutivă, punând temelia noii societăţi), dar va conţine în plus data închiderii subscripţiei şi consemnarea sumei cu care subscriitorul înţelege să contribuie la formarea capitalului social. Prospectul de emisiune, semnat de fondatori, se întocmeşte în formă autentică şi se depune la Oficiul Registrului comerţului şi va fi publicat în Monitorul Oficial. Subscrierea de acţiuni se face pe unul sau mai multe exemplare ale prospectului de emisiune al fondatorilor, vizate de judecătorul delegat.

Constituirea societăţii se realizează în mod valabil numai dacă întregul capital a fost subscris şi fiecare subscriitor-acceptant a vărsat în numerar jumătate (50%) din valoarea acţiunilor subscrise; diferenţa urmând a se vărsa în 12 luni de la înmatricularea societăţilor comerciale. Dacă subscrierea se face cu bunuri în natură, acestea trebuie predate integral, încă de la început (nefiind posibilă predarea în tranşe).

3. Aporturile asociaţilor

Noţiunea de aport are un sens juridic şi unul etimologic.

Sub aspect juridic, prin aport se înţelege obligaţia pe care şi-o asumă fiecare asociat de a aduce în societate un anumit bun, o valoare patrimonială. În limita aportului, asociatul devine debitor al societăţii, iar după vărsarea lui integrală – creditor al acesteia, cu toate consecinţele ce decurg din această calitate.

Sub aspect etimologic, noţiunea de aport desemnează chiar bunul adus în societate de către asociat.

Obiectul aportului

Aportul poate avea ca obiect orice valoare economică ce aparţine asociatului şi care prezintă interes pentru activitatea societăţii, respectiv: bani, bunuri, creanţe, industrie.

a) Aportul în numerar are ca obiect o sumă de bani pe care asociatul se obligă să o transmită societăţii. Întrucât sumele de bani sunt indispensabile începerii activităţii comerciale, aporturile în numerar sunt obligatorii la constituirea societăţii comerciale, indiferent de forma ei. Aportul la capitalul social nu este purtător de dobânzi.

b) Aportul în natură are ca obiect anumite bunuri imobile (clădiri, instalaţii etc.), bunuri mobile corporale (materiale, mărfuri etc.) sau incorporale (creanţe, brevetele de invenţie, mărcile, know-how-ul, fond de comerţ etc.). Aporturile în natură sunt admise la toate formele de societate comercială. Aceste aporturi se realizează prin transferarea drepturilor corespunzătoare şi predarea efectivă a bunurilor către societate. Aportul poate consta în transmiterea către societate a dreptului de proprietate asupra bunului ori a dreptului de folosinţă.

Cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra bunului, Legea nr. 31/1190 modificată, prevede că bunul devine proprietatea societăţii “din momentul înmatriculării ei în Registrul comerţului”. Bunul care face obiectul aportului în natură trebuie evaluat în bani, pentru a se putea stabili valoarea părţilor de interes (părţilor sociale) sau acţiunilor cuvenite asociatului în schimbul aportului. Această evaluare se face de către experţi. În contractul de societate trebuie să se prevadă şi valoarea bunului şi modul de evaluare.

În cazul în care bunul care face obiectul aportului în natură a fost adus în folosinţa societăţii, societatea dobândeşte numai un drept de folosinţă, asociatul rămâne proprietarul bunului şi în această calitate, la dizolvarea societăţii, are dreptul la restituirea bunului.

c) Aportul în creanţe se consideră liberat numai după ce societatea a obţinut plata sumei de bani care face obiectul creanţei (executarea obligaţiei de vărsământ). Aporturile în creanţe au regimul juridic al aporturilor în natură. Pentru cazurile când creanţele sunt admise ca aport, raporturile dintre asociat şi societate sunt cârmuite de regulile cesiunii de creanţă. Prin derogare de la dreptul comun, asociatul răspunde pentru solvabilitatea debitorului.