Teoria generală a obligațiilor

Titlul I

Consideratii Generale cu privire la obligatiile civile

Notiunea si structura obligatiei civile

Def. Noul cod civil defineste obligatia in textul Art. 1164 ca fiind o legatura de drept in virtutea careia debitorul este tinut sa procure o prestatie creditorului, iar acesta are dreptul sa obtina prestatia datorata.

Rezulta ca obligatia este intotdeauna un raport juridic care se naste si exista intre cel putin doua persoane, alcatuit din doua laturi inseparabile:

- Una pasiva, adica un debitor si datoria sa

- Una activa, un creditor si dreptul sau de creanta

Obligatia civila a fost definita si de doctrina in felul urmator: Este raportul juridic in care o parte numita creditor, are dreptul de a pretinde celeilalte parti, numita debitor, sa execute prestatia sau prestatiile la care este indatorat, sub sanctiunea constrangerii de stat.

Majoritatea autorilor apreciaza ca raportul de obligatii cuprinde in structura sa patru elemente componente:

- Subiectele

- Continutul

- Obiectul

- Sanctiunea

Subiectele

Pot fi subiecte ale unui raport obligational toate persoanele fizice si persoanele juridice. Subiectul activ este o persoana determinata sau cel putin determinabila in momentul nasterii raportului de obligatii, in schimb subiectul pasiv trebuie sa fie intotdeauna persoana determinata la nasterea obligatiei. Subiectul activ se numeste creditor iar cel pasiv debitor.

Continutul

Prin continutul raportului juridic de obligatii intelegem drepturile de creanta si indatoririle care partin subiectelor acestuia. De regula, este alcatuit din dreptul creditorului de a pretinde si indatorarea juridica a debitorului de a executa prestatia datorata.

Din punctul de vedere al continutului, raportul de obligatii poate fi

- Simplu, in care o parte are numai drepturi, iar cealalta numai obligatii

- Bilateral, in situatia in care ambele ori toate subiectele au deopotriva si in acelasi timp atat drepturi cat si obligatii

Continutul raportului obligational poate fi de asemenea:

- Subiectiv, deoarece este stabilit prin vointa partilor

- Obiectiv este stabilit prin lege

Dreptul potestativ este puterea conferita unei persoane de a modifica sau stinge o situatie juridica preexistenta ori de a recrea o situatie juridica prin vointa sa unilaterala (potestativ-o sa intalnim termenul asta mai incolo). Dintre drepturile potestative care ar putea fi intalnite in continutul unui raport juridic de obligatii fac parte : dreptul de a alege intr-o situatie alternativa.

Obiectul

Prin obiectul raportului juridic de obligatii intelegem insasi prestatia sau conduita concreta la care este indrituit creditorul si la care este tinut debitorul. Aceasta conduita poate consta intr-o actiune cand prestatia este pozitiva ori intr-o inactiune sau abstentiune, caz in care prestatia este negativa.

Obiectul nu trebuie confundat cu continutul raportului obligational. Prin continut, se inteleg drepturile si obligatiile concrete, personale ale subiectelor, adica posibilitatile juridice de a pretinde si indatoririle juridice de a indeplini anumite actiune sau inactiuni. Dimpotriva, obiectul consta in insasi acele actiuni sau inactiuni pe care creditorul le poate pretinde si debitorul este tinut sa le savarseasca sau dupa caz sa se abtina de la savarsirea lor. Obiectul obligatiilor nu este, de asemenea, identic cu obiectul actului juridic care le-a generat.

Prestatiile sunt de doua feluri:

- Pozitive, acestea constau in actiuni, care pot fi “a da” (dare) si de “a face” (facere)

- Negative, este intotdeauna o inactiune sau abtinere si consta in “ a nu face” (nonfacere)

Prestatia de a da inseamna a constitui sau a transmite un drept real in patrimoniul creditorului.

Prestatia de a face este orice conduita pozitiva care nu este o prestatie de a da si nici nu intra in continutul sau structura acesteia. Fac parte din categoria prestatiilor de a face: plata chiririe, restituirea unui bun, realizeaza unui tablou

Prestatia de a nu face este intotdeauna o abtinere a debitorului de a face ceea ce ar fi fost indreptatit sa faca in lipsa angajamentului obligational existent intre el si creditor.

Sanctiunea

Def. Sanctiunea obligatiei consta, din perspectiva creditorului, in totalitatea mijloacelor juridice ofensive si defensive pe care le poate exercita, de regula, cu ajutorul fortei de constrangere a statului, pentru a obtine sau pastra prestatia care i se datoreaza de catre debitor, si din perspectiva debitorului, in mijloacele juridice pe care legea le pune la indemana lui pentru a se libera de datorie, prin executarea prestatiei datorate, atunci cand creditorul refuza ori nu poate sa o primeasca, debitorul avand interes sa stinga raportul obligational prin executare.

Mijloace juridice ofensive si defensive aflata la dispozitia creditorului:

a) Punerea in intarziere a debitorului care consta in manifestarea unilaterala de vointa prin care creditorul pretinde sau ii cere ferm debitorului sa execute prestatia sau prestatiile datorate.

b) Actiunea in justitie, care este actul procesual prin care creditorul il cheama pe debitor in justitie pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie condamnat la executarea prestatiei pe care o datoreaza.

c) Daunele cominatorii. Sunt sumele de bani pe care debitorul condamnat prin hotararea unei instante competente, sa le plateasca creditorului sau pentru fiecare zi de intarziere sau alta unitate de timp pana la executarea prestatiei datorate. Imediat dupa executarea prestatiei de catre debitor, creditorul este obligat sa restitie sumele de bani incasate cu acest titlu.

d) Amenzile cominatorii. Sunt sumele de bani pe care debitorul este obligat prin hotarare judecatoreasca sa le plateasca la bugetul de stat, cu titlu de sanctiune pentru fiecare zi de intarziere pana la momentul in care va avea conduita la care este indatorat. Ele nu sunt supuse restituirii.

e) Daunele interese moratorii. Sunt despagubiri in bani pentru repararea prejudiciului cauzat creditorului prin intarzierea executarii prestatiei de catre debitor.

f) Executarea silita. Este o procedura complexa prin care creditorul care are un titlu executoriu obtine prestatia ce i se datoreaza cu concursul organelor de stat competente, in cazul in care debitorul nu intelege sa o execute de bunavoie. Cu alte cuvinte, se realizeaza creanta prin urmarirea bunurilor creditorului.