Teoria Generala a Obligatiilor

Imagine preview
(9/10 din 6 voturi)

Acest curs prezinta Teoria Generala a Obligatiilor.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 141 de pagini .

Profesor: Ioan Adam

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Drept Civil

Cuprins

CAPITOLUL 1 – OBLIGAŢIA CIVILĂ
1.1. Noţiunea de obligaţie
1.2. Elementele raportului juridic obligaţional
1.2.1. Subiectele raportului juridic obligaţional
1.2.2. Conţinutul raportului juridic obligaţional
1.2.3. Obiectul raportului juridic obligaţional
1.3. Clasificarea obligaţiei civile
1.3.1. Clasificarea obligaţiilor după izvoare
1.3.2. Clasificarea obligaţiilor după obiectul lor
1.3.3. Clasificarea obligaţiilor după opozabilitatea lor
1.3.4. Clasificarea obligaţiilor după sancţiunea lor
1.3.5. Clasificarea obligaţiilor după raportul cu modalităţile
1.4. Izvoarele obligaţiilor
CAPITOLUL 2 – CONTRACTUL
Definiţia contractului
Voinţa juridică şi limitele acesteia în cadrul contractului civil
Clasificarea contractelor civile
Importanţa clasificării contractelor civile
Criterii de clasificare a contractelor civile
Clasificarea contractelor după modul de formare
Clasificarea contractelor după conţinutul lor
Clasificarea contractelor după scopul urmărit de părţi
Clasificarea contractelor după efectele produse
Clasificarea contractelor după modul de executare
Clasificarea contractelor după nominalizarea în legislaţie
Clasificarea contractelor după corelaţia dintre ele
Clasificarea contractelor după modul în care se exprimă voinţa părţilor
Încheierea contractului
Capacitatea de a contracta
Consimţământul părţii care se obligă
Obiectul contractului
Cauza contractului
Oferta de a contracta
Noţiune
Forma ofertei
Felurile ofertei de a contracta
Condiţiile ofertei
Forţa obligatorie a ofertei
Promisiunea de vânzare
Acceptarea ofertei
Definiţie
Felurile acceptării ofertei
Condiţiile acceptării ofertei
Momentul încheierii contractului
Încheierea contractului între prezenţi
Încheierea contractului prin corespondenţă
Importanţa momentului încheierii contractului
Locul încheierii contractului
Importanţa locului încheierii contractului
CAPITOLUL 3 – EFECTELE CONTRACTULUI
Noţiune şi reglementare
Interpretarea contractului
3.2.1.Reguli generale de interpretare a contractului
3.2.2.Reguli speciale de interpretare a contractului
Principiile efectelor contractului
Principiul obligativităţii contractului
3.3.1.1. Excepţiile de la principiul obligativităţii contractului
Principiul relativităţii efectelor contractului
Excepţiile de la principiul relativităţii efectelor contractului
Principiul opozabilităţii efectelor contractului
Excepţia de la principiul opozabilităţii faţă de terţi a contractului
Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice
Excepţia de neexecutare a contractului
Rezoluţiunea şi rezilierea contractului
Riscul contractului
CAPITOLUL 4 – ACTUL JURIDIC UNILATERAL CA IZVOR DE OBLIGAŢII
Definiţie
Reglementare
Exemple de acte juridice unilaterale, izvoare de obligaţii
CAPITOLUL 5 – FAPTUL JURIDIC LICIT
Noţiune şi reglementare
Gestiunea intereselor altei persoane
Definiţie
Condiţiile gestiunii de afaceri
Efectele gestiunii de afaceri
Obligaţiile gerantului
Obligaţiile geratului
Plata lucrului nedatorat
Definiţie
Reglementare legală
Condiţiile plăţii nedatorate
Efectele plăţii nedatorate
Obligaţiile accipiensului de bună – credinţă
Obligaţiile accipiensului de rea – credinţă
Obligaţiile solvensului
Cine poate să ceară restituirea
Acţiunea în restituire
Cazurile în care nu există obligaţia de restituire a plăţii nedatorate
Îmbogăţirea fără justă cauză
Definiţie
Reglementare
Condiţiile pentru intentarea acţiunii în restituire
5.4.3.1. Condiţiile materiale ale acţiunii în restituire
5.4.3.2. Condiţiile juridice ale acţiunii în restituire
Efectele îmbogăţirii fără justă cauză
Prescripţia acţiunii

Extras din document

TEORIA GENERALĂ A OBLIGAŢIILOR

CAPITOLUL 1

OBLIGAŢIA CIVILĂ

1.1. Noţiunea de obligaţie

Luând ca model Codul civil francez din 1804, care nu a definit noţiunea de obligaţie, Codul civil român din 1865, ca de altfel şi alte coduri civile europene, ca cel austriac din 1811, cel elveţian din 1907 sau Codul federal elveţian al obligaţiilor din 1881 şi apoi din 1911, nu au definit această instituţie juridică.

Acest lucru se explică prin adoptarea de către redactorii codurilor respective a renumitei definiţii a obligaţiei din INSTITUTELE lui Justinian, care a definit obligaţia astfel: „ obligatio est juris vinculum quo necesitate adstringimur, alicuius solvendae rei, secundum nostrae civitatis jura.”

În aceste condiţii, sarcina definirii obligaţiei civile a revenit doctrinei.

Astfel au fost formulate mai multe definiţii:

„ Obligaţia este o legătură juridică între două sau mai multe persoane, în virtutea căreia, o parte, numită debitor, se obligă faţă de alta, numită creditor, la executarea unei prestaţiuni pozitive sau negative, adică la un fapt sau la o abstenţiune.”

„ Obligaţia este raportul juridic în temeiul căreia o persoană este ţinută să dea, să facă sau să nu facă ceva în favoarea unei alte persoane.”

„Raportul juridic de obligaţie poate fi definit ca acel raport în baza căruia o persoană, numită creditor, poate pretinde altei persoane, numită debitor, efectuarea unei anumite prestaţiuni.”

„Obligaţia este raportul juridic în temeiul căruia o persoană, numită creditor, are dreptul de a pretinde de la altă persoană, numită debitor, o anumită prestaţiune, pe care acesta este îndatorat a o îndeplini.”

„Obligaţia este raportul de drept civil în care o parte, numită creditor, are posibilitatea de a pretinde celeilalte părţi, numită debitor, să execute o prestaţie sau mai multe prestaţii, ce pot fi de a da, a face sau a nu face , de regulă, sub sancţiunea constrângerii de stat.”

„ Obligaţia este raportul juridic în temeiul căruia o persoană numită debitor este ţinută faţă de alta, numită creditor, la datoria de a da, de a face sau de a nu face ceva, sub sancţiunea constrângerii de stat în caz de neexecutare de bună voie.”

„ Obligaţia este acel raport juridic în temeiul căruia o persoană – numită creditor – poate să pretindă unei alte persoane – numită debitor – să-i facă o prestaţie pozitivă sau negativă, iar în caz de neîndeplinire s-o poată obţine în mod forţat.”

„Obligaţia – în sens larg – este, aşadar, acel raport juridic în conţinutul căruia intră dreptul subiectului activ, numit creditor, de a cere subiectului pasiv, denumit debitor – şi căruia îi revine îndatorirea corespunzătoare – a da, a face sau a nu face ceva, sub sancţiunea constrângerii de stat în caz de neexecutare de bunăvoie.”

În raport de definiţiile enunţate, putem defini obligaţia civilă ca fiind raportul juridic în baza căruia creditorul are dreptul să pretindă debitorului să execute prestaţia corelativă de a da, a face sau a nu face ceva.

1.2. Elementele raportului juridic obligaţional

În literatura de specialitate , raportul juridic este definit ca acea legătură socială, reglementată de norma juridică, conţinând un sistem de interacţiune reciprocă între participanţi, determinaţi, legătură ce este susceptibilă de a fi apărată pe calea coerciţiunii statale.

Raportul juridic civil este o specie de raport juridic – relaţia socială patrimonială sau napatrimonială, reglementată de norma de drept civil – caracterizat prin caracter social, voliţional şi poziţia de egalitate juridică a părţilor .

Ca orice raport juridic, raportul juridic obligaţional prezintă trei elemente structurale: subiectele, conţinutul şi obiectul.

1.2.1. Subiectele raportului juridic obligaţional

Subiectele raportului juridic de obligaţie sunt persoanele fizice şi persoanele juridice, ca titulare de drepturi subiective civile şi obligaţii corelative, precum şi statul, atunci când participă la raporturile juridice civile, ca subiect de drept civil.

Subiectul activ se numeşte creditor, iar subiectul pasiv se numeşte debitor, denumiri care sunt folosite, cu caracter general, în toate raporturile obligaţionale, indiferent de izvorul obligaţiei., fiind termeni proprii teoriei generale a obligaţiilor. Atunci când ne raportăm la izvoarele concrete ale obligaţiilor, subiectele poartă denumiri specifice: vânzător şi cumpărător, în cazul contractului de vânzare – cumpărare, donator şi donatar, în cazul contractului de donaţie, locator şi locatar, în cazul contractului de locaţiune.

Există raporturi de obligaţii în care o parte este numai creditor, iar cealaltă parte numai debitor. De exemplu, în cazul contractului de împrumut, împrumutătorul este numai creditor, iar împrumutatul numai debitor.

De cele mai multe ori, raporturile de obligaţii au un caracter complex, subiectele având calităţi duble. De exemplu, în cazul contractului de vânzare – cumpărare, vânzătorul este creditor al preţului şi debitor al obligaţiilor de transmitere a dreptului de proprietate şi de predare a lucrului vândut, iar cumpărătorul este creditorul obligaţiei de predare a lucrului şi debitorul preţului.

Fisiere in arhiva (1):

  • Teoria Generala a Obligatiilor.doc