Teoria Obligatiilor

Imagine preview
(8/10 din 4 voturi)

Acest curs prezinta Teoria Obligatiilor.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 69 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Drept Civil

Extras din document

CAPITOLUL X

OBLIGATIA CIVILA

1. NOTIUNEA DE OBLIGATIE CIVILA

2. ELEMENTELE RAPORTULUI JURIDIC DE OBLIGATIE

3. IZVOARELE OBLIGATIILOR

4. CLASIFICAREA OBLIGATIILOR

5. OBLIGATIILE COMPLEXE

6. OBLIGATIILE AFECTATE DE MODALITATI

1. NOTIUNEA DE OBLIGATIE CIVILA

În dreptul civil, termenul de obligatie are trei acceptiuni:

a.) în sens larg (lato sensu) se întelege acel raport juridic în care o persoana - numita creditor - pretinde alteia - numita debitor - sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva, iar în cazul neîndeplinirii acestei îndatoriri, creditorul poate sa apeleze la forta de constrângere a statului, solicitând aplicarea unei sanctiuni.

b.) în sens restrâns (stricto sensu) obligatia civila reprezinta îndatorirea ce revine subiectului pasiv sau prestatia la care este tinut debitorul, fie ca acesta consta într-o actiune, fie într-o abstentiune.

c.) în al treilea rând, obligatia denumeste înscrisul care încorporeaza dreptul subiectiv patrimonial al creditorului si obligatia corelativa a debitorului (ex.obligatiunile).

2. ELEMENTELE RAPORTULUI JURIDIC DE OBLIGATIE

Subiectele raportului juridic de obligatie pot fi atât persoane fizice cât si persoane juridice, ori, exceptional, statul.

Subiectul activ se numeste creditor, iar subiectul pasiv se numeste debitor.

Uneori o persoana poate avea o dubla calitate: si de debitor, si de creditor.

Continutul raportului de obligatie îl constituie dreptul de creanta apartinând creditorului si obligatia corespunzatoare a debitorului.

Dreptul de creanta se înscrie în activul patrimonial, iar obligatia corelativa în pasivul acesteia. Dreptul de creanta este un drept relativ, nu absolut.

Obiectul raportului de obligatie este actiunea sau abstentiunea subiectului pasiv, corespunzatoare dreptului subiectului activ.

Obligatia de a da (dare) nu se confunda cu obligatia de a preda (care este o obligatie de a face).

Obligatia de a nu face ceva este o obligatie negativa (de abstentiune) si consta în îndatorirea debitorului de a se abtine de la un anumit fapt la care ar fi fost îndreptatit prin lege sa îl faca.

Trebuie distinsa obligatia general-negativa de a nu face ceva care incumba tuturor persoanelor în cazul raporturilor juridice ce contin drepturi absolute, obligatie care izvoraste din lege, de obligatia de a nu face ceva la care este tinut debitorul într-un raport juridic concret, obligational.

Sanctiunea este un element specific raporturilor juridice obligationale perfecte. Este posibilitatea recunoscuta de lege creditorului de a recurge la forta de constrângere a statului, în cazul în care debitorul nu-si îndeplineste obligatia.

3. IZVOARELE OBLIGATIILOR

Prin izvor al obligatiilor se întelege acel fapt juridic (lato sensu) care da nastere unui raport juridic obligational.

Potrivit Codului civil sunt izvoare de obligatii civile: contractul, cvasicontractul, delictul, cvasidelictul si legea.

Contractul este acordul între doua sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între dânsii un raport juridic.

Cvasicontractul este un fapt licit si voluntar din care se naste o obligatie catre o alta persoana sau obligatii reciproce între parti. Cvasicontractele reglementate de Codul civil sunt gestiunea de afaceri si plata nedatorata. Practica judiciara a adaugat la acestea si îmbogatirea fara just temei.

Delictul si cvasidelictul sunt definite de art.998 si 999 C.civ. Art.998 C.civ. prevede ca orice fapta a omului, care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara. Art.999 C.civ. stabileste ca Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar si de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa . Delictul se comite cu intentie, iar cvasidelictul din culpa.

Exista si o alta clasificare, împartasita de literatura juridica:

- obligatii civile care izvorasc din acte juridice;

- obligatii civile care izvorasc din fapte juridice(stricto sensu)

- obligatii civile care izvorasc din lege (ex. obligatia de întretinere).

4. CLASIFICAREA OBLIGATIILOR

În functie de obiect obligatiile pot fi:

- obligatii de dare, adica de constituire sau transferare a unui drept real;

- obligatii de facere, care constau în predarea unui bun sau plata unei sume de bani;

- oblgatii de non-facere care constau în abtinerea debitorului de la ceva ce avea dreptul sa faca.

Dupa întinderea obligatiei, obligatiile se împart în:

a. obligatii de rezultat sau determinate, în care debitorul se obliga la o actiune care are un rezultat

b. obligatii de mijloace sau de diligenta, în care debitorul se obliga sa depuna toata straduinta, toata diligenta pentru obtinerea unui rezultat (ex.însanatosirea bolnavului).

Interesul clasificarii priveste solutionarea problemei vinovatiei. În cazul obligatiilor de rezultat, daca debitorul nu atinge rezultatul pentru care este dator, el este prezumat prin aceasta în culpa.

La obligatiile de mijloace, nerealizarea rezultatului nu este prin ea însasi o dovada a culpei debitorului, deci creditorul trebuie sa probeze ca debitorul nu si-a îndeplinit obligatia de mijloace si din aceasta cauza nu s-a obtinut rezultatul.

Dupa sanctiune, obligatiile civile se clasifica în:

- obligatii civile perfecte, a caror nerespectare este însotita de o sanctiune civila

- obligatii civile imperfecte (naturale) care sunt lipsite de sanctiune, dar care pot fi executate fara ca debitorul sa mai poata pretinde restituirea prestatiei. Art.1092 al C.civ.prevede: Repetetiunea nu este admisa în privinta obligatiilor naturale care au fost achitate de bunavoie. Art.20 din Decretul nr.167/1958 privind prescriptia extinctiva prevede, de asemenea, imposibilitatea repetitiunii obligatiei prescrise, dar executate de bunavoie.

Dupa opozabilitate, obligatiile se clasifica în trei categorii:

- obisnuite, cele mai numeroase care se bazeaza pe principiul relativitatii efectelor actelor juridice (res inter alios acta)

- reale (propter rem), care apar ca un accesoriu al unui drept real;

- scriptae în rem - a caror opozabilitate este strâns legata de posesia lucrului.Titularul dreptului de folosinta asupra acelui bun isi poate realiza dreptul sau numai daca dobânditorii succesivi ai proprietatii lucrului respecta acel drept.

Dupa structura obligatiile pot fi:

- pure si simple, în care exista un singur creditor si un singur debitor, si nu sunt afectate de modalitati;

- complexe, în care exista o pluralitate de subiecte sau de obiecte, ori ambele

- afectate de modalitati (de termen sau conditie).

5. OBLIGATIILE COMPLEXE

Obligatiile complexe pot fi obligatii cu pluralitate de subiecte, obligatii cu pluralitate de obiecte si obligatii indivizibile.

A. Obligatiile cu pluralitate de subiecte se pot clasifica în:

A - obligatii conjuncte (divizibile). Aceste obligatii constituie regula (art.1060 C.civ.). Fiecare creditor actioneaza pentru realizarea drepturilor subiective, proprii, iar fiecare debitor raspunde pentru partea sa din datorie în cadrul obligatiilor conjuncte.

B - obligatii solidare (art.1034-1056 C.civ.) în care fiecare creditor solidar poate sa pretinda debitorului executarea întregii datorii sau fiecare debitor solidar poate fi urmarit pentru executarea prestatiei datorate de toti debitorii solidari, creditorului.

Solidaritatea activa (între creditori) permite fiecarui creditor sa ceara debitorului plata întregii datorii. Solidaritatea activa trebuie stipulata expres.

Fisiere in arhiva (1):

  • Teoria Obligatiilor.doc