Comerț internațional

Cap. 1. Identificarea conceptelor fundamentale privind comertul si activitatea comerciala

În stiinta nu exista adevaruri absolute, cu atât mai putin în stiinta economica.

1.1. Comertul si evolutia omenirii

Un adevar poate fi bun în anumite conditii de spatiu, timp si conjunctura, dar poate fi repede repudiat atunci când conditiile care l-au determinat se vor schimba.

În viata economica totul este într-o continua schimbare, totul curge, nimic nu este etern, procesele si fenomenele se modifica cantitativ si calitativ. Încontinuu se renunta la ceea ce este vechi si perimat prin acumularea de noi elemente, nu întotdeauna cu discernamânt si obiectivitate, dar, pecetea timpului face ca elementele de progres real sa fie viabile si sa constituie alte « începuturi » înspre nou, modern.

Orice problema economica e un produs istoric si nu un eveniment spontan. Întreaga economie actuala este forma concreta a unei deveniri si, totodata, numai un singur moment din întreaga ei devenire.

Cunoasterea evolutiei societatii umane, mai ales prin prisma « ciclicitatii » transformarilor, constituie suportul real în actiunea de întelegere a modului formare, dezvoltare si disparitie a proceselor si fenomenelor, care au marcat istoria omenirii.

« Viata economica este o matrice în care efectul se transforma în cauza si cauza în efect ».

Activitatea economica este, prin excelenta, o activitate umana, pentru ca, omul este fiinta care constientizeaza necesitatea unei activitati. Aceasta necesitate de a fi activ, de a activa, se încadreaza între doua limite extreme : nevoile si resursele.

Scopul general al activitatii economice, consta în stabilirea unui raport între mijloacele utilizate si gradul de acoperire a nevoilor.

La început, în primele faze ale existentialismului uman, nevoile au fost marcate de instinct (foame, sete, cald/frig), si mijloacele de satisfacere au avut aceeasi origine.

Comuna primitiva, pe parcursul unei îndelungate perioade de timp, s-a caracterizat. prin existenta economiei naturale.

Economia naturala reprezinta acel « sistem organizatoric » uman în care, bunurile se produc direct pentru consum, fara intermediul schimbului, deci produsele respective nefiind marfuri.

Prima mare diviziune sociala a muncii (desprinderea triburilor de pastori de cele de agricultori), din perioada descompunerii comunei primitive, a constituit « geneza » aparitiei primelor relatii de productie, concretizate în relatii de schimb. Aceste relatii nu au existat în comuna primitiva pentru ca, « produsul » realizat (fructele din natura, carnea din vânat) se împarteau între membri colectivitatii care au participant la obtinerea lui. Astfel, fiecare membru al comunitatii tribale dispunea de regula, conform principiului repartitiei egalitare, de o cantitate egala de produse. Tocmai datorita acestui sistem al repartitiei, schimbul de produse nu a aparut pentru început în cadrul triburilor, al comunitatii primitive (ceata, ginta, trib).

Primele schimburi de produse s-au realizat între triburi, ginta sau alte categorii de colectivitati si au avut la baza doar surplusurile întâmplatoare de produse. Asadar, schimbul acelei perioade istorice a avut un caracter întâmplator, accidental, fara un rol esential în viata comunitatilor.

Pe masura dezvoltarii principalelor activitati (agricultura si pastoritul), au aparut si s-au dezvoltat activitatile productive.

Aparitia primelor unelte pentru agricultura (sapa în Egiptul antic) a constituit momentul determinat al proceselor de productie : confectionarea uneltelor si accesoriilor (vasele de lut sau îmbracamitea). Dupa ce a fost descoperita « tehnica » de topire si prelucrare a metalelor (bronz, fier, argint, aur), gama uneltelor s-a diversificat, productia a crescut si astfel schimburile au luat o amploare mai mare.

În acest context au aparut mestesugurile.

Aparitia « producatorilor » de unelte sau accesorii a reprezentat momentul celei de a doua mari diviziuni sociale a muncii : desprinderea mestesugarilor din agricultura. Aceasta etapa istorica (trecerea de la comuna primitiva la sclavagism) se caracterizeaza prin doua mari schimbari în viata sociala :

- aparitia primelor comunitati stabile ;

- dezvoltarea schimburilor ;

Comunitatile stabile (satele si apoi orasele) s-au format datorita dezvoltarii mestesugurilor, acestea fiind de regula, activitati statice.

Primele forme ale schimbului, care se realizau în mod exclusiv în natura, marfa contra marfa, sunt cunoscute sub denumirea de : troc sau trampa.

Trocul a îmbracat mai multe forme :

- schimbul de daruri si ospatul  tribul trimitea reprezentati la alte comunitati cu daruri constând în : produse destinate hranei, obiecte de podoaba sau unelte, primind în schimbul lor, dupa unele ceremonii, alte obiecte sau produse, realizate de tribul gazda ;

- brigandajul si pirateria  triburile mai puternice (mai razboinice sau mai bogate) atacau prin cetele de briganzi alte comunitati lipsite de aparare. Prada rezultata din jaf o schimbau pe alte produse. În acest sens, istoricul grec Tucidide aprecia ca « pe atunci aceasta ocupatie nu era considerata rusinoasa, ci mai curând aducea chiar o anumita glorie »

- comertul mut  aceasta forma de comert reprezinta precursoarea formelor de comert modern: câstigul reciproc si eliminarea nedreptatilor ca urmare a actelor de comert ;

Descrierea modului în care se derula comertul mut îi apartine lui Herodot : « În Libia, de cealalta parte a Coloanelor lui Hercule exista o tara si un popor ; venind aici pentru a face comert, cartaginezii îsi descarca marfurile din corabii, le aseaza unele lânga altele pe tarmul marii, apoi se înapoiaza pe vasele lor si fac fum. Observând fumul, indigenii se apropie de tarm, lasa aur pentru aceste marfuri si se retrag. Cartaginezii coboara pe uscat si cerceteaza daca s-a lasat aur suficient pentru marfuri ; daca constata ca nu este suficient, se reîntorc pe corabii si asteapta acolo ; indigenii apar din nou si adauga atâta aur încât sa-i satisfaca pe cartaginezi. Dupa spusele cartaginezilor, niciodata o parte nu nedreptateste pe cealalta, caraginezii nu se ating niciodata de aur pâna când valoarea acestui nu este egala cu valoarea marfurilor ; tot astfel si indigenii nu ridica marfurile decât atunci când aurul este luat de cartaginezi »