Contractul de vânzare-cumpărare

Vânzarea comercială, întocmai ca şi cea civilă, „este contractul prin care vânzătorul se obligă să strămute proprietatea unui lucru şi cumpărătorul să plătească preţul” (articolul 1298 Cod civil).

Vânzarea comercială este un contract consensual, sinalagmatic, cu titlu oneros, translativ de proprietate, cu executare dintr-o dată sau succesivă.

Deosebirea dintre vânzarea civilă şi cea comercială constă în funcţiunea sa de comerţ, act de intermediere. Aşadar, ori de câte ori o vânzare, indiferent de obiect sau de subiect este precedată de o cumpărare făcută cu intenţia de a revinde, vânzarea-cumpărarea devine comercială.

a) Consimţământul

Vânzarea-cumpărarea este un act consensual („solo consensu”) şi se consideră încheiat în momentul realizării acordului de voinţă. Efectele principale ale acestui moment sunt:

- transferul dreptului de proprietate;

- riscul pieirii fortuite a bunului vândut.

Regula este tradiţională dar trebuie adaptată celor două tipuri de vânzare, ale căror efecte sunt în mod substanţial diferite:

- vânzarea de bunuri certe, individual determinate, la care transferul dreptului de proprietate operează instantaneu, în momentul realizării acordului de voinţă, vânzare denumită şi „reală”;

- vânzarea de bunuri de gen, consumptibile şi fungibile, neindividualizate, la care transferul proprietăţii devine obiect al obligaţiei vânzătorului, vânzare numită şi „obligaţională”.

b) Promisiunea de vânzare

Promisiunea unilaterală de vânzare sau de cumpărare cu specificarea lucrului, preţului şi termenului este obliga-torie şi duce la perfectarea contractului, dacă a fost acceptată înlăuntrul termenului arătat.

Poate exista şi promisiune bilaterală de vânzare, adică acordul precontractual de a vinde şi de a cumpăra.

c) Vânzări condiţionate

Vânzarea pe gustate

Caracteristica acestui tip de vânzare sau de cumpărare este facultatea rezervată cumpărătorului de a-şi exprima consimţământul său după ce va gusta marfa. Problema care se pune este aceea de a şti dacă gustarea este o condiţie a vânzării, deoarece în acest caz ea apare ca o condiţie pur potestativă, care este interzisă de lege.

Această condiţie este însă prealabilă vânzării şi se acceptă deoarece corespunde nevoilor comerţului şi vânzătorul trebuie să se supună „legii” cumpărătorului.

Vânzarea după mostră

Această varietate de vânzare prezintă avantajul caracterului obiectiv al condiţiei faţă de vânzarea pe gustate, unde realizarea vânzării depinde de gustul cumpărătorului. Părţile au căzut de accord asupra calităţii mărfii, luând drept criteriu determinant o fracţiune dintr-o cantitate mai mare, cumpărătorul îşi rezervă dreptul de a cumpăra fracţiunea cu întreaga marfă care se cumpără. Cumpărătorul este îndreptăţit să refuze marfa dacă aceasta nu corespunde mostrei.

Vânzarea pe încercate

Vânzarea este perfectată de la început, supusă însă condiţiei suspensive a încercării. Consimţământul cumpărătorului este determinat de o verificare, iar în caz de neînţelegere, verificarea se poate face în temeiul prevăzut de lege.

Dacă cumpărătorul nu efectuează verificarea, fiind în culpă, contractul se consideră desfiinţat la împlinirea termenului, după o somaţie a vânzătorului.

Dacă bunul se află la cumpărător şi nu se pronunţă în termenul stabilit sau în urma somaţiei, înseamnă că l-a acceptat tacit.

d) Obiectul contractului

Obiectul contractului de vânzare poate să constea în orice fel de bunuri: mobile, imobile, corporale, incorporale, mărfuri, titluri de credit (mărci de fabrică, brevete, invenţii, creanţe etc.)

Vânzarea lucrului altuia – regula cunoscută în dreptul civil este aceea potrivit căreia „nimeni nu poate transmite altuia mai multe drepturi decât el însuşi are” – este admisă în practica comercială.

Această regulă este totuşi infirmată de codul comercial, întrucât comercialul, în calitate de mijlocitor al schimbului nu este obligat să posede întreaga cantitate de marfă pe care o vinde; în acest caz însă este obligat să procure marfa în momentul vânzării şi să predea cumpărătorului, sub sancţiunea de plată a daunelor-interese.

Dacă vânzătorul vinde lucrului altuia, vânzarea este validă şi operează transferal proprietăţii pe ideea aparenţei de drept, cu condiţia ca vânzarea să se fi efectuat în cadrul comerţului obişnuit al vânzătorului.

Preţul reprezintă echivalentul lucrului, apreciat în mod obiectiv de ambele părţi contractante. Preţul trebuie să fie determinat sau determinabil.