Curs drept comunitar - piețe publice și ajutoare publice

CAPITOLUL I

APARIŢIA ŞI EVOLUŢIA UNIUNII EUROPENE

SECŢIUNEA I

APARIŢIA PRIMELOR COMUNITĂŢI EUROPENE

Primul Război Mondial încheiat prin Tratatul de la Versailles nu a reuşit să stingă tensiunile dintre naţiuni, mai ales cele dintre URSS şi SUA. Nici înfiinţarea Ligii Naţiunilor nu a reuşit acest lucru.

Motivul principal al creării comunităţilor europene şi apoi, pe structura acestora şi în baza lor, a fost, în primul rând, crearea unei pieţe unice de desfacere pentru ţările dezvoltate (care aveau şi au ce exporta). Un alt motiv a fost acela de a asigura liniştea şi pacea în Europa devastată de cel de-al doilea război mondial. Desigur că s-au mai urmărit şi alte interese, cum ar fi folosirea ieftină a forţei de muncă calificată din ţările Europei de Est, crearea unei contraponderi la expansiunea economică, politică şi teritorială a Statelor Unite ale Americii, care a ieşit după război mai puternică ca oricând, profitând din plin de cerinţele războiului.

După al doilea Război Mondial tensiunile dintre statele europene cresc, amplificarea acestora fiind determinată şi de lupta pentru dominaţie dintre SUA şi URSS.

Primul care a exprimat public ideea unificării Europei a fost Winston Churchill afirmând la Zurich necesitatea înfiinţării unor State Unite ale Europei.

În 1947 SUA lansează planul Marshall prin care statele europene (din Europa de vest) beneficiază de finanţare în vederea reconstrucţiei.

Ca o replică la acest plan, în 1949, URSS, Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia şi România semnează acorduri de ajutor economic reciproc.

În această perioadă se înfiinţează organizaţii cu caracter militar, semnându-se în 1945 Pactul de la Varşovia ce reunea ţările aflate sub influenţa URSS.

În 1949 se semnează Pactul Atlanticului de Nord (NATO) care reuneşte ţările aflate sub influenţa SUA.

Iugoslavia nu a făcut parte din nicio organizaţie.

În 1948 ia naştere Organizaţia de Cooperare Economică Europeană, primul pas spre comunitatea europeană. Scopul acestei organizaţii era aplicarea planului Marshall.

Apariţia Comunităţilor Europene are la baza declaraţia ministrului francez de externe Robert Schuman, care la data de 9 mai 1950 a prezentat un plan, pus la punct împreună cu Jean Monnet, comisar al planului de modernizare a Franţei de după război. Planul Schuman a devenit realitate la 18 aprilie 1951 prin semnarea la Paris, de către 6 ţări europene (Belgia, Olanda, Luxemburg, RF Germania, Franţa, Italia) a Tratatului instituind Comunitatea Europeana a Cărbunelui si Otelului (CECO), care a intrat in vigoare la 23 iulie 1952.

Prin urmare, Uniunea Europeana este rezultatul procesului de cooperare si integrare care a început in anul 1951, intre cele sase tari europene fondatoare.

După cincizeci de ani in care au fost patru valuri de aderare, Uniunea Europeana este unul din actorii principali de pe scena mondiala.

- 1973: Danemarca, Irlanda si Regatul Unit;

- 1981: Grecia;

- 1986: Spania si Portugalia;

- 1995: Austria, Finlanda si Suedia,

- 2004: au fost admise 10 state: Lituania, Letonia, Estonia, Cipru, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Republica Cehă, Polonia, Malta;

- 2007: România şi Bulgaria.

Uniunea Europeana are astăzi 27 de state membre. Misiunea Uniunii Europene este de a organiza relaţiile dintre statele membre si intre popoarele acestora, intr-o maniera coerenta, având drept suport solidaritatea.

Principalele obiective sunt:

- promovarea progresului economic si social (piaţă unica a fost instituita in 1993, iar moneda unica a fost lansata in 1999);

- sa afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internaţionala (prin ajutor umanitar pentru tarile care nu erau membre, o politica externa si de securitate comuna, implicare in rezolvarea crizelor internaţionale, poziţii comune in cadrul organizaţiilor internaţionale);

- sa instituie cetăţenia europeana (care nu înlocuieşte cetăţenia naţionala dar o completează, conferind un număr de drepturi civile si politice cetăţenilor europeni);

- sa dezvolte o zona de libertate, securitate si justiţie (legata de funcţionarea pieţei interne si in particular de libera circulaţie a persoanelor);

- sa existe si sa se consolideze in baza dreptului comunitar (corpul legislaţiei adoptate de către instituţiile europene, împreuna cu tratatele fondatoare).

In conducerea Uniunii Europene sunt implicate cinci instituţii:

- Parlamentul European (ales de către popoarele statelor membre),

- Consiliul (reprezentând guvernele statelor membre),

- Comisia (executivul si organismul cu drept de a iniţia legislaţie),

- Curtea de Justiţie (care asigura compatibilitatea cu dreptul comunitar),

- Curtea de Conturi (responsabila de controlul folosirii fondurilor comunitare).

Aceste instituţii sunt sprijinite de alte organisme: Comitetul Economic si Social si Comitetul Simbolurile Uniunii Europene

Drapelul european este albastru, cu 12 stele. A fost adoptat iniţial de către Consiliul Europei, în 1955, si a devenit drapelul oficial al Comunităţii Europene în mai, 1986. Numărul stelelor nu are legătură cu numărul statelor membre; ele formează un cerc si sunt dispuse precum orele pe cadranul unui ceas, simbolizând plenitudinea si perfecţiunea.

Imnul european, adoptat în iunie 1985 de către Consiliul european de la Milano, este „Oda bucuriei”, preludiul celei de-a patra părţi a Simfoniei a IX-a de Beethoven.

Moneda unică europeană – Euro – a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1999 si a început să fie distribuită, în bancnote si monede, în toate statele membre UE, începând cu 1 ianuarie 2002.

Sigla monedei este litera inspirată din litera grecească epsilon si de prima literă a cuvântului Europa, iar cele două linii paralele simbolizează stabilitatea.

Din mai 2000, Europa are si o deviză – „Unitate în diversitate”.

Aderarea României la Uniunea Europeana reprezintă pentru întreaga societate romaneasca un obiectiv strategic de maxima importanta, fiind susţinut in mod constant de toate instituţiile statului, precum si de forţele politice parlamentare, de societatea civila in general.

Realizarea reformei si dezvoltarea României pe principiile economiei de piaţa impun, printre altele, o larga deschidere in economia mondiala.

Apropierea geografica, complementaritatea si potenţialul economic, fac din U.E. principalul partener comercial al tarii noastre.

România are legături tradiţionale cu Uniunea Europeana, fiind printre primele tari din Europa de Est care, încă din anii ’70, a avut un cadru juridic bine definit in relaţiile cu C.E.E., iar in 1980 a procedat la recunoaşterea “de facto” a acestei grupări economice.

Construcţia europeană a luat, iniţial, forma organizaţiilor de cooperare stabilite la sfârşitul anilor 40.

S-a constatat, în urma celui de-al doilea război mondial, că naţionalismul excesiv poate reprezenta o ameninţare la adresa unor relaţii interstatale paşnice şi că poate produce grave repercusiuni pe plan internaţional. Avându-se în vedere şi consecinţele ce s-ar fi putut produce prin naşterea epocii armelor de distrugere în masă, oameni politici ai perioadei ce au urmat războiului, au iniţiat şi constituit, în cea de-a doua jumătate a deceniului patru şi în primii ani ai deceniului următor, la nivel internaţional, instituţii, organizaţii în cadrul cărora s-a creat premiza colaborării, atât la nivel politic, cât şi la nivel economic, rol important având Organizaţia Naţiunilor Unite (octombrie 1945).