Despre Drept Comercial

CAPITOLUL III

Despre dreptul comercial

1. Introducere. Evoluţie. Rolul şi autonomia dreptului comercial.

1.1. Ramură de drept privat, dreptul comercial s-a desprins din dreptul civil pe parcursul evoluţiei acestuia, odată cu dezvoltarea circulaţiei mărfurilor şi cu creşterea numărului de raporturi ce se stabileau în legătură cu acestea.

1.2. Evoluţie. Rolul şi autonomia dreptului comercial

Comerţul s-a dezvoltat puternic în statele antice, grecii, egiptenii, fenicienii jucând un rol important în raport cu înflorirea schimbului de marfă în zona mediteraneană.

Dacă la început, în epoca romană veche comerţul nu a deţinut o importanţă deosebită , astfel că nu existau nici regulile juridice aferente acestuia, cu timpul în cadrul dreptului civil roman se dezvoltă instituţii tipice exercitării comerţului, în special în materie maritimă.

Evul mediu a adus vremuri destul de tulburi pentru exercitarea comerţului, comercianţii fiind siliţi să se constituie în corporaţii pentru a-şi proteja drepturile greu încercate. Aşa au apărut statutele din Pisa, Roma, Verona, Bologna conţinând reguli proprii activităţii comerciale, încetăţenite în conştiinţa comercianţilor cu caracter de obligativitate. Faptul că târgurile medievale se organizau prin cuprinderea unor mari diversităţi de comercianţi, veniţi din zone îndepărtate, a favorizat schimbul de culturi în materie comercială, astfel că s-a ajuns la îmbogăţirea şi îmbunătăţirea regulilor de drept, precum şi la generalizarea acestora cu caracter de obligativitate, în special sub forma uzanţelor sau a dreptului consuetudinar.

Această din urmă abordare a dreptului comercial a căzut în desuetudine odată cu dezvoltarea majoră a comerţului în perioada modernă. Dreptul scris se dovedea tot mai util faţă cu complexitatea raporturilor juridice constituite între comercianţi de naţionalităţi diferite, supuşi unui drept intern distinct.

Vechile legiuiri cuprindeau dispoziţii relative la comerţ, însă acestora le lipsea o structură uniformă, bine închegată, care să corespundă nevoii tot mai concrete de tratare diferenţiată a celor două categorii de relaţii juridice – civile şi comerciale. Pravila lui Vasile Lupu, Codul lui Andronache Donici (1814), Codul Caragea (1817) şi Codul Calimach (1818) nu consacrau norme destinate comerţului în mod special, ci făceau numai referiri la unele instituţii ale acestuia (iconomicosul faliment) .

Un pas esenţial spre dreptul comercial de astăzi a fost făcut odată cu adoptarea Codului comercial francez (1807), care a marcat desprinderea acestuia din dreptul civil sub influenţa ideilor revoluţiei franceze.

Deşi legea franceză a fost preluată în toate statele importante ale Europei, Italia a depus eforturi pentru adoptarea unei legi proprii în materie, bazate şi pe cunoştinţele tradiţionale din vremea în care republicile sale reprezentaseră o mare putere în aceasta sferă. Codul comercial italian a fost adoptat la 1882, de unde a fost preluat şi în legislaţia noastră în anul 1887.

Cu toate că la adoptarea codului comercial francez s-a realizat desprinderea dreptului comercial din dreptul civil ca ramură autonomă, italienii au revenit la unitatea dreptului privat prin adoptarea în anul 1942 a unui nou cod comercial, care reglementa ambele materii.

România a păstrat însă concepţia franceză dualistă asupra dreptului privat, astfel că la ora actuală cele două sfere de raporturi juridice, civile şi comerciale, sunt reglementate diferit .

Ceea ce este însă foarte important pentru analiza acestei materii este determinarea certă a unei delimitări între cele două sfere de relaţii juridice, deoarece aceasta nu este întototdeauna evidentă.

Practic a delimita cele două domenii, ale dreptului civil de cel al dreptului comercial înseamnă a stabili care este obiectul dreptului comercial.