Drept Comercial

Dreptul comercial este acea ramură a dreptului privat, care are ca obiect

reglementarea relaţiilor juridice care provin din exercitarea comerţului între

persoane şi între aceştia şi bunuri1.

În fapt, dreptul comercial este format dintr-un ansamblu de norme de

natură variată, în compoziţia căruia intră numeroase dispoziţii de ordin public,

de drept civil, norme proprii, specifice, toate la un loc formând o categorie

distinctă care este denumită drept comercial2

Activitatea comercială, specifică circulaţiei mărfurilor, implică

numeroase operaţiuni care necesită şi o reglementare juridică adecvată.

Reglementarea juridică a comerţului a început încă din anul 1806, odată

cu apariţia Codului comercial francez, cunoscut şi sub denumirea de Codul

Napoleon I.

În anul 1882 a fost legiferat Codul Comercial italian (cunoscut şi sub

denumirea de Codul Albertin după numele regelui Piemontului, Carlo Alberto.

Codul Comercial român a intrat în vigoare la 1.XI. 1887, care este

aplicabil şi în prezent, modificat printr-un mare număr de legi comerciale.

Dreptul comercial are la bază două principii fundamentale: principiul

autonomiei voinţei contractuale şi principiul consensualismului.

Activitatea comercială are la bază ca elemente fundamentale, câştigul şi

bunăstarea socială. Aceasta presupune o libertate deplină a iniţiativei private,

concomitent cu respectarea strictă a normelor de drept public specifice

domeniului.

Dreptul comercial, ca şi dreptul civil, se bazează atât pe norme

imperative, cât şi pe norme supletive şi interpretative.

Unele restricţii impuse de dreptul public sunt aplicabile atât dreptului

civil cât şi dreptului comercial.

Aşa spre exemplu, diferite ramuri ale dreptului public, cum ar fi dreptul

fiscal, administrativ sau penal, se interferează şi cu dreptul comercial. Aşa ar fi

impozitarea operaţiilor comerciale, dobândirea personalităţii juridice,

1 Cesare Vivante – Traité de Droit comerciel. Tome I, p. 1.

2 I.L. Georgescu – Drept commercial roman, vol. I, p. 9.

procedurile administrative de publicitate, înmatricularea la Registrul

Comerţului, înscrierea la Administraţia financiară, iar în domeniul penal,

incidenţa cu dreptul public se referă la anumite legi speciale, cum ar fi Legea

nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, combaterea unor

infracţiuni, cum ar fi cele care se referă la bancrută simplă sau bancrută

frauduloasă.

Incidenţa dreptului comercial cu dreptul public se regăseşte şi în cazul

unor norme de drept internaţional. Aşa, de exemplu, ar fi normele Uniunii

Europene, Legea 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept

internaţional privat etc.

Dreptul comercial asigură legitimitatea actului de comerţ care este o

manifestare a unei activităţi profesionale.

Conţinutul dreptului comercial

Constă în numeroasele raporturi juridice care iau naştere în mod

necesar pentru înfăptuirea funcţiei economice a comerţului.

Izvoarele dreptului comercial

a) Principalul izvor de drept în domeniul comercial îl constituie

Codul comercial Român, iar în subsidiar, acolo unde prevederile din Codul

Comercial sunt insuficiente, se aplică normele reglementate prin Codul civil.

b) Legile comerciale, care se diferenţiază faţă de alte legi prin

conţinutul comercial al acestora. Ele constituie al doilea izvor de drept

comercial şi atunci când este necesar ele pot deroga de la normele Codului

comercial.

c) Extensiunea analogică, care trebuie folosită numai în situaţii

extreme. Se întâlneşte atunci când o situaţie concretă nu poate fi soluţionată cu

o normă specială, ea se soluţionează folosind o normă juridică apropiată.

Extensiunea prin analogie se utilizează înaintea folosirii Codului civil

ca izvor de drept comercial subsidiar.

Unele restricţii impuse de dreptul public sunt aplicabile atât dreptului

civil cât şi dreptului comercial. Aşa spre exemplu, diferite ramuri ale dreptului

public, cum ar fi dreptul fiscal, administrativ sau penal, se interferează şi cu

dreptul comercial