Drept Comercial

1.1 Raporturile juridice de drept comercial

Sunt reglementate distinct si unitar de un sistem de norme care se aplica atat activitatilor profesionale ale comerciantilor cat si faptelor de comert.

In conceptia obiectiva a codului comercial roman, caracterul comercial al unui fapt sau act juridic este determinat de activitatile specifice comertului, indiferent de calitatea celui care le savarseste. Se iau in considerare operatiunile juridice in sine, care se supun regulilor speciale, in virtutea faptului ca ele sunt acte de comert.

Ideea de comercialitate este strans legata de notiunea de interpunere in schimb, care se realizeaza prin actul de comert.

Definitia Raportului juridic de drept comercial: Reprezinta acea relatie sociala din cadrul activitatii de comert, reglementata de o norma de drept comercial si caracterizata prin existenta unor drepturi si obligatii, susceptibile de a fi realizate, la nevoie, prin forta coercitiva a statului ( in raport de drept comercial partile sunt pe picior de egalitate juridica).

Premisele raporturilor comerciale:

- existenta unor imprejurari ( fapte de comert) care sa produca efecte juridice prin realizarea lor.

- Existenta unor norme juridice de drept comercial care reglementeaza relatiile sociale respective.

- Existenta unor participanti la aceste relatii.

Structura raporturilor juridice comerciale:

- Partile intre care se stabileste raportul juridic comercial sunt persoanele fizice ( comerciantii) si persoanele juridice ( S.C., R.A., Organizatiile cooperatiste)

- Obiectul raportului juridic il constituie actiunile sau inactiunile la care sunt indreptatite partile sau trebuie sa le respecte.

- Continutul, alcatuit din totalitatea drepturilor si obligatiilor pe care le au partile in desfasurarea activitatii de comert.

Raporturile juridice comerciale au ca obiect numai prestatii de natura patrimoniala.

Faptele de comert in conceptia Codului Comercial Roman.

Codul Comercial Roman stabileste, prin art. 3, anumite acte si operatii pe care le califica drept acte de comert, prin savarsirea carora se nasc raporturi juridice ce sunt reglementate prin legile comerciale. Codul Com. Roman reglementeaza faptele de comert si nu actele de comert. Legiuitorul a supus astfel atat legilor comerciale, obligatiile rezultate din acte juridice, cat si obligatiile rezultate din fapte juridice.

Conceptia subiectiva, traditionala pune accentual pe subiectul de drept si pe calitatea profesionala a acestuia.

Dreptul comercial cuprinde reguli aplicabile comerciantilor, astfel comerciantul confera natura comerciala unor acte savarsite in cadrul activitatii sale. Pe de alta parte nu orice acivitate realizata de un comerciant devine act de comert( actele juridice savarsite in interesul exclusiv al gospodariei sau familiei sale nu sunt acte de comert) deoarece nu sunt un accesoriu al activitatii profesionale.

Conceptia obiectiva sustine ca dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comertului, acele acte juridice, fapte si operatiuni calificate de lege ca fapte de comert, indiferent de persoana care le savarseste.

Se disting doua categorii de fapte de comert:

- acte al caror caracter comercial rezulta din forma lor( cambia, biletul la ordin, cecul)

- toate actele care sunt definite in mod expres ca fiind acte de comert.

Codul Comercial Roman nu defineste fapta de comert, ci doar face o enumerare, in art.3. Un prim argument in sustinerea acestei conceptii consta in faptul ca au fost recunoscute fapte de comert si alte acte si operatiuni care nu sunt mentionate in art. 3 al codului.( ex.: hotelaria,publicitatea, productia de film si televiziunea).

Un alt argument in sustinerea acestei teze il constituie modul de redactare al art. 4, in care se arata ca, in afara faptelor de comert prevazute in art. 3, mai sunt fapte de comert si “ celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de natura civila, sau, contrariul, nu rezulta din continutul actului”. In acest sens sectia comerciala a fostei curti de justitie a stabilit ca obligatia de plata a dividentelor este o fapta de comert, chiar daca nu este cuprinsa in enumerarea art. 3

Teza privind caracterul enuntiativ a enumerarii faptelor de comert are suport legal astfel: Legea 507/2002 privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice de catre persoanele fizice, potrivit careia: cetatenii romani sau cetatenii statelor member ale U.E. pot desfasura activitati economice in Romania, in mod independent, pe baza liberei initiative ( nu sunt fapte de comert enumerate in art. 3).