Drept Comercial - 4

CAPITOLUL 4 SOCIETATILE COMERCIALE

SECTIUNEA 1 DEFINITIE. CADRU CONCEPTUAL

Pentru definirea societatii comerciale, cea mai apropiata acceptiune este data de dispozitiile

Codului civil român, care în articolul 1491 dispune ca:

“Societatea este un contract prin care doua sau mai multe persoane se învoiesc sa

puna ceva în comun, în scop de a împarti foloasele ce ar putea deriva”.

Definitia citata enunta trei componente principale care ar trebui sa fie reunite cumulativ

pentru existenta valabila a unei asemenea entitati:

1. necesitatea încheierii unui contract, denumit si pact societar.

2. constituirea unui fond comun, alcatuit din aporturi ale membrilor.

3. scopul asociatilor este de a realiza câstiguri si de a le împarti între ei.

Textul articolului 1491 omite totusi sa aminteasca explicit un alt element caracteristic si

anume, vointa comuna a asociatilor de a conlucra în vederea obtinerii de câstiguri. Aceasta vointa,

denumita “affectio societatis” întregeste notele specifice enumerate expres de legiuitor.

Trasaturile evocate sunt caracteristice societatii civile dar, printr-o interpretare extensiva,

pot fi aplicate si în cazul societatii comerciale. De altfel, între societatea civila si cea comerciala exista o

suita de asemanari si deosebiri.

Ö ambele au aceeasi esenta; fiecare reprezinta o grupare de persoane si de bunuri (capitaluri) în

scop lucrativ; asociatii urmaresc realizarea si împartirea beneficiilor. Sub acest aspect, ambele

tipuri de societati se deosebesc de gruparile fara scop lucrativ, respectiv asociatiile si

fundatiile.

Ö atât societatea civila cât si cea comerciala iau nastere printr-un contract de societate,

elementele esentiale ale contractului de societate civila se regasesc si în cel de societate

comerciala (contributii ale asociatilor = aporturi, intentia de a desfasura în comun o anumita

activitate cât si obtinerea si partajarea beneficiului) astfel încât, în ambele cazuri contractul de

societate are caracter de bi sau plurilateral, cu titlu oneros, comutativ, cu executarea succesiva

si consensual; cu precizarea ca, potrivit Ordonantei de urgenta a guvernului nr. 76/2001

republicata, actul constitutiv la societatea comerciala nu mai este supus obligativitatii

încheierii în forma autentica (anterior acestei reglementari forma solemna era obligatorie)

putând îmbraca forma unui înscris sub semnatura privata, cu unele exceptii (a se vedea pentru

enumerarea exceptiilor – sectiunea 3.1.).

® o prima deosebire se refera la obiectul sau natura operatiilor pe care le realizeaza societatea; o

societate este comerciala daca, potrivit contractului, are ca obiect efectuarea unor operatiuni

calificate de Codul comercial ca fapte de comert; daca societatea are ca obiect realizarea unor

activitati care nu sunt fapte de comert, ea este o societate civila (a se vedea si capitolul 2, sectiunea

2.2.).

De remarcat ca, în timp ce în cazul persoanei fizice, pentru dobândirea calitatii de

comerciant este necesar ca aceasta sa savârseasca efectiv fapte de comert, ca o profesiune obisnuita, în

nume propriu (a se vedea capitolul 3, sectiunea 2.2), în cazul societatii comerciale, simpla stabilire în

contract a unui obiect comercial îi confera acesteia caracter comercial, indiferent daca în fapt

realizeaza sau nu acest obiect . Concluzia ce se desprinde este ca persoana fizica “devine”

comerciant, pe când societatea “se naste” comerciala, daca obiectul ei este comercial.

O problema deosebita se ridica în cazul în care în actul constitutiv se stabilesc ca obiect al

societatii, pe lânga operatiuni comerciale si operatiuni civile. În asemenea caz trebuie sa se cerceteze si

Deosebiri

Asemanari

sa se determine care este în fapt activitatea societatii si ce rol joaca fiecare dintre cele doua categorii de

operatiuni în realizarea obiectului societatii. Daca operatiunile comerciale au o importanta redusa, ori

servesc numai ca mijloc de realizare a unor operatiuni civile, societatea va fi civila.

În dreptul român s-a formulat conceptia potrivit careia cei ce exercita profesiuni liberale

(medici, avocati, profesori, arhitecti, contabili etc.) nu se pot asocia când obiectul activitatii îl constituie

exercitarea profesiunii respective (liberale) decât sub forma de societati civile. Conceptia poarta

amprenta principiului ca obiectul civil atrage constituirea de entitati civile. Consideram anacronica

astazi o astfel de opinie, cu atât mai mult cu cât, asa cum am vazut, în agricultura este permisa optiunea

organizarii agricole fie sub forma de societate civila, fie sub forma de societate comerciala, în temeiul

Legii nr. 31/1990, republicata. Acceptând aceasta derogare, am ajunge la formularea unui nou principiu:

nu obiectul, ci forma comerciala atrage caracterul comercial al societatii.

® alta deosebire între societatea civila si cea comerciala consta în aceea ca, înca de la constituire,

societatea comerciala este investita cu personalitate juridica. Conform articolului 1 din Legea nr.

31/1990, republicata, “societatile comerciale cu sediul în România sunt persoane juridice române”.

Deci, societatea comerciala nu este numai un contract, ci este chiar un subiect de drept distinct de

asociatii ce o compun, având patrimoniu propriu, care îi permite sa-si asume obligatii si sa raspunda

pentru îndeplinirea lor (totusi exista si societati comerciale fara personalitate juridica, de exemplu

societatea în participatiune, reglementata de articolele 251-256 Cod comercial, asociatiile cu scop

lucrativ fara personalitate juridica si asociatiile familiale, reglementate de Decretul-lege nr.

54/1990). Cât priveste societatea civila, aceasta nu are personalitate juridica, ea ramâne un simplu

contract, fara a fi subiect de drept de-sine-statator.

® Între societatea comerciala si cea civila exista deosebiri privind conditiile în care aceasta se

constituie, functioneaza si se dizolva. În ceea ce priveste formele în care se poate constitui o

societate comerciala, articolul 2 din Legea nr. 31/1990, republicata, prevede ca este admisa una

dintre urmatoarele forme: