Drept Comercial - 6

CAPITOLUL 6 CONTRACTE COMERCIALE

SECTIUNEA 1 CARACTERIZARE GENERALA

1.1. Notiune

Etimologic, termenul „contract” provine din latinescul contrahere (a trage împreuna).

Juridic, contractul reprezinta, conform prevederilor articolului 942 Cod civil, acordul de

vointa dintre doua sau mai multe persoane prin care se nasc, se modifica sau se sting drepturi si

obligatii.

În dreptul român, termenul de contract este echivalent cu cel de conventie, concluzie

care rezulta indubitabil din expresia folosita de legiuitor: titlul III din Codul civil este denumit „Despre

contracte sau conventii”.

În dreptul francez, termenul de contract a fost folosit initial pentru a desemna acordul

de vointa creator de obligatii numai în cazurile expres aratate de legiuitor într-una din urmatoarele

forme: verbala, scrisa sau remiterea obiectului contractului. Numai patru categorii de contracte au fost

numite consensuale: vânzarea, închirierea, mandatul si societatea.

Relativitatea continutului notiunii de contract rezulta din definitia data de legiuitor. De

exemplu, în raporturile precontractuale este greu de stabilit unde se termina aceste raporturi si unde

încep relatiile contractuale. Adesea continutul contractului este fixat de legiuitor, partile contractante

exprimându-si doar dorinta de a li se aplica dispozitiile legale (contracte de adeziune).

Jurisprudenta franceza nu trateaza în toate situatiile conventia de asistenta ca un contract,

fiind astfel la limita quasicontractului si delictului.

Dreptul englez prezinta contractul ca o afacere si rareori ca acord de vointa care sa se

bazeze pe încredere.

În dreptul american contemporan, contractul este privit ca un instrument de

schimburi economice, distingându-se doua varietati:

 contractul clasic, care presupune negocieri prealabile, efectele sale fiind instantanee

(de exemplu, cumpararea unui produs de consumatie);

 contractul relational, care are o mare importanta economica si sociala, încheierea sa

fiind precedata de lungi tratative si negocieri vizând un numar considerabil de persoane,

fiind renegociabil.

Din analiza comparata rezulta ca orice contract este o conventie si nu un act unilateral, care

are ca obiect crearea de obligatii. Daca orice contract este o conventie, nu orice conventie este un

contract: de exemplu, unele conventii prin care se transmit ori se sting drepturi si obligatii (cesiunea de

creanta si remiterea de datorie).

Trebuie sa se faca deosebirea între contracte si simplele acte de complezenta, de curtoazie

care nu produc efecte juridice, desi sunt exteriorizate sub forma contractelor (de exemplu, invitatia

facuta de o persoana, acceptata de cel caruia i se adreseaza de a viziona împreuna un spectacol, ori sfatul

medical dat de un medic unui amic etc.).

De asemenea, exista unele contracte care, desi nu sunt obligatorii totusi nu sunt lipsite de

toate efectele juridice, fie pe motivul ca seamana cu un contract (angajamente de onoare, gentleman’s

agreements, în dreptul international public), fie ca prezinta un acord de principiu între parti, urmând a se

purta tratative, negocieri legate de continut.

1.2. Încheierea si executarea contractului

Consideratii generale

Acordul de vointa al partilor se realizeaza pe baza principiului libertatii contractuale,

potrivit caruia, în limitele generale, contractantii pot stabili clauze contractuale. Din momentul

perfectarii lui în mod valabil, contractul capata forta obligatorie între parti, producându-si efectele pe

care acestea le-au dorit.

Asadar, principalele aspecte privind efectele contractului sunt:

- libertatea de vointa a partilor, interpretarea continutului contractului;

- principiul obligativitatii contractului în raporturile cu alte persoane care nu au calitatea

de parti contractante;

- efectele specifice contractelor sinalagmatice.

Principiul libertatii de vointa contractuala

În principiu, încheierea oricarui contract este libera si, mai mult, partile contractante pot

stabili continutul contractului pe baza acordului de vointa, contractul trebuie sa cuprinda în mod

obligatoriu în functie de natura sa, clauze contractuale referitoare la: obligatiile ce revin partilor în

derularea contractului, livrarea marfurilor, termene si modalitati de plata, clauze de inflatie, consolidarea

pretului, mod de solutionare a litigiilor (legea nr. 469/2002).

Libertatea vointei juridice trebuie înteleasa însa în limitele generale legale. Aceste limite

sunt stabilite generic prin articolul 5 Cod civil, potrivit caruia „nu se poate deroga, prin conventii sau

dispozitii particulare, la legile care intereseaza ordinea publica si bunele moravuri”.

Acest text este completat de articolul 5 Cod civil, potrivit caruia „cauza este nelicita când

este prohibita de legi, când este contrarie bunelor moravuri si ordinii publice”.

Asadar, libertatea de vointa contractuala trebuie sa se manifeste atât în cadrul legal cât si al

normelor moralei, chiar daca aceste reguli de etica nu sunt exteriorizate în forma juridica necesara

obligativitatii lor juridice.