Drept Comercial - 7

Imagine preview
(7/10 din 5 voturi)

Acest curs prezinta Drept Comercial - 7.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier pdf de 4 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca.

Fratele cel mare te iubeste, acest download este gratuit. Yupyy!

Domeniu: Drept Comercial

Extras din document

CAPITOLUL 7 SOLUTIONAREA LITIGIILOR COMERCIALE

Competenta generala de drept comun în materia solutionarii litigiilor comerciale o au

instantele judecatoresti nationale.

SECTIUNEA 1 COMPETENTA INSTANTELOR JUDECATORESTI

1.1. Dispozitii generale

În materie civila judecatoriile au competenta generala (numita plenitudine de jurisdictie

“ratione materiae”), fiind de competenta tribunalelor doar litigiile ce depasesc 150 milioane de lei.

În materie comerciala competenta revine tribunalelor, cu exceptia cererilor a caror valoare

este de pâna la 10 milioane de lei inclusiv, litigii ce intra în competenta judecatoriilor.

1.2. Norme generale de competenta

Potrivit normelor în vigoare (Codul de procedura civila), instanta competenta a solutiona

litigiile comerciale este cea de la domiciliul, resedinta, fondul de comert sau sediul pârâtului.

Pentru persoane juridice sediul poate constitui chiar o filiala, sucursala, agentie sau

reprezentanta a societatii comerciale (Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept

international privat).

Pentru societati sau asociatii fara personalitate juridica, competenta apartine fie instantei

domiciliului persoanei careia i s-a încredintat directia sau presedintia, fie, în lipsa, oricarui asociat, la

instanta domiciliului acestuia.

Daca sunt mai multi pârâti, cu domicilii, resedinte, fonduri sau sedii diferite, este suficient

ca unul sa apartina teritoriului României pentru ca actiunea sa poata fi judecata în România.

Daca pârâtul din strainatate nu are domiciliul cunoscut, competenta apartine instantei

române, daca reclamantul are domiciliul sau resedinta în tara.

Instanta judecatoreasca verifica din oficiu competenta sa de a solutiona litigiul în legatura

cu care este sesizata, putându-se recunoaste competenta sau putând respinge cererea, ca nefiind de

competenta sa. O astfel de situatie apare în cazul în care partile, prin conventie, au recunoscut drept

competenta o instanta arbitrala.

SECTIUNEA 2 ARBITRAJUL COMERCIAL

Reglementarea de baza a arbitrajului privat în România este cuprinsa în Cartea a IV-a din

Codul de procedura civila, înlocuita azi de Legea nr. 59/1993. Noua reglementare constituie dreptul

comun al oricarei forme de arbitraj privat voluntar:

• arbitraj “ad hoc” si arbitraj institutional;

• arbitraj civil si arbitraj comercial;

• arbitraj intern si arbitraj international;

• arbitraj „în drept” si arbitraj “în echitate”.

2.1. Trasaturile definitorii ale arbitrajului privat

a) Forma de jurisdictie conventionala de drept privat

Arbitrajul reglementat de Cartea a IV-a este o cale conventionala de solutionare a litigiilor.

Prin conventia arbitrala – încheiata sub forma unei clauze înscrise într-un contract (clauza

compromisorie) sau sub forma unui înscris separat (compromis) - partile convin ca litigiul dintre ele sa

fie încredintat spre solutionare unor persoane particulare (arbitri), cu excluderea instantelor

judecatoresti. Tribunalul arbitral îsi verifica propria sa competenta de a solutiona un litigiu si hotaraste

în aceasta privinta. Încheind conventia arbitrala, partile se obliga sa accepte hotarârea arbitrala si sa o

execute de bunavoie. Codul de procedura civila consacra expres caracterul definitiv si obligatoriu pentru

parti al hotarârii arbitrale. În plus, în masura în care hotarârea arbitrala nu a fost executata de bunavoie,

ea se investeste cu formula executorie, constituind titlu executoriu ce se executa silit, întocmai ca si o

hotarâre judecatoreasca.

Legiuitorul a înteles astfel sa recunoasca si sa reglementeze aceasta forma de jurisdictie

conventionala, dându-i eficienta prin asimilarea, în anumite conditii, a hotarârii arbitrale cu o hotarâre

judecatoreasca.

Se afirma, în general, ca arbitrajul prezinta, comparativ cu instantele judecatoresti, o serie

de avantaje, ceea ce explica spectaculoasa sa dezvoltare, mai ales în comertul international: o judecata

mai rapida, mai putin formala, mai supla, mai ieftina. Afirmatia contine, desigur, o doza de relativitate.

Nu se poate contesta însa ca arbitrajul este apt sa ofere o judecata mai apropiata de cerintele

si spiritul relatiilor de afaceri, cel putin prin confidentialitatea sa si prin atmosfera mai putin adversiala

în care se desfasoara. Solutionarea litigiului este încredintata unor oameni de specialitate care se bucura

de încrederea partilor. În cursul litigiului partile trebuie sa se comporte cu buna-credinta si sa coopereze

cu tribunalul arbitral pentru ca arbitrajul sa se finalizeze printr-o dreapta hotarâre.

Fisiere in arhiva (1):

  • Drept Comercial - 7.pdf