Drept Comercial

NOTIUNEA dreptului comercial poate si trebuie privita atât în sens larg cât si în sens restrâns, astfel în sens larg dreptul comercial poate fi înteles ca fiind un ansamblu de norme juridice aplicabile comertului adica, operatiunii de interpunere în schimbul si circulatia marfurilor de la producator la consumator. Din acest punct de vedere notiunea de drept comercial nu poate explica suficient obiectul si scopul acestei ramuri de drept, sensul corespunzând strict întelesului etimologic. Din acest motiv doctrina a încercat sa defineasca dreptul comercial din perspectiva tuturor activitatilor practice care intra sub incidenta legilor comerciale, adica si din perspectiva activitatii de prestari servicii a operatiunilor de import- export sau a activitatilor de constructii.

Pentru definirea corecta a notiunii dreptului comercial, doctrina a considerat necesara abordarea sistematica a notiunii datorita complexitatii si diversitatii sistemelor de drept în lume. Astfel cele 2 mari sisteme care permit determinarea obiectului dreptului comercial ,si implicit permit definirea acestuia, sunt sistemul obiectiv si sistemul subiectiv.

Sistemul subiectiv care a stat la baza primelor reglementari comerciale si care a fost adoptat ulterior de codul comercial german de la 1900 (sistem de drept de tip anglo-saxon). Sistemul subiectiv considera dreptul comercial ca fiind un drept profesional aplicabil unei categorii de persoane care dobândesc calitatea de comerciant prin îndeplinirea unor conditii administrative prevazute de lege. Aceste conditii se refera în principal la obligativitatea îndeplinirii unor conditii de înregistrare care permit persoanelor respective desfasurarea unor activitati cu caracter comercial. Din aceasta perspectiva fapta de comert ( activitate comerciala) este determinata în functie de calitatea persoanei care o savârseste.

Sistemul obiectiv adoptat prin codul comercial francez de la 1807, deroga principial de la conceptia sistemului subiectiv adoptând un principiu mai realist în ceea ce priveste determinarea obiectului dreptului comercial. Astfel în cadrul acestui sistem se definesc în principal o serie de activitati care sunt considerate prin lege a avea un caracter strict comercial independent de calitatea persoanei care la savârseste.

Numai prin exercitarea acestei activitati, o persoana poate dobândi calitatea de comerciant si implicit toate drepturile si obligatiile comerciantilor.

Acest sistem a stat si la baza elaborarii codului comercial român de la 1887, cod care în art. 3, stabilea care sunt actele si faptele juridice considerate a fi fapte de comert determinând calitatea de comerciant a unei persoane în functie de savârsirea acestora conform art.7.

Din acest punct de vedere dreptul comercial reprezinta un ansamblu de norme juridice aplicabile faptelor de comert si comerciantilor. Aceste norme juridice fac parte din dreptul privat ca si normele dreptului civil deoarece participantii la raporturile juridice comerciale se afla pe pozitie de egalitate juridica.

Cu alte cuvinte dreptul comercial este un ansamblu de norme juridice apartinând dreptului privat care se aplica atât raporturilor juridice care se nasc din savârsirea unor activitati considerate de lege ca fiind fapte de comert cât si raporturilor juridice la care participa persoanele care au calitatea de comerciant.

Tema: egalitate juridica, act juridic, fapt juridic.

Izvoarele dreptului comercial.

Potrivit art.1 din codul comercial, dreptul comercial are ca izvoare legislative în principal codul comercial si legile comerciale speciale, astfel art.1 arata ca: ”În comert se aplica legea de fata. Unde ea nu dispune se aplica Codul civil, din aceasta dispozitie rezulta ca în absenta unei reglementari specifice în materia dreptului comercial aplicabile sunt dispozitiile codului civil sau ale legilor civile speciale ca izvoare subsidiare ale dreptului comercial”.

Codul comercial reprezinta reglementarea de baza a dreptului comercial care cuprinde în cele 4 carti ale sale norme cu caracter supletiv referitoare la institutiile fundamentale ale dreptului comercial, adica fapte de comert, comercianti, obligatii comerciale, faliment.

Aceste norme sunt fie specifice dreptului comercial fie derogatorii de la normele dreptului civil.

Codul comercial român a fost adoptat în 1887 cunoscând numeroase completari si modificari. Astfel una dintre modificarile majore ale acestuia s-a facut în 1943 data dupa care însa codul comercial a fost practic suspendat în ceea ce priveste aplicarea sa. Abia dupa 1999 a reintrat în actualitate constatându-se ca atât în exprimare cât si în continutul reglementarilor acestuia, nu mai poate fi aplicat, motiv pentru care legiuitorii au încercat sa adopte vechile dispozitii nevoilor reale ale vietii comerciale.

Din categoria legilor speciale care modifica dispozitiile codului comercial fac parte: Legea 31/1990 cu privire la S.C., Legea 26/1990 a Registrului comertului, O.U.G. numarul 138 din decembrie 2000 (a modificat si codul civil).

Pe lânga dispozitiile care completeaza sau deroga de la codul civil, codul comercial cuprinde si o categorie aparte de dispozitii menite sa împlineasca unele lipsuri ale codului civil, este vorba de reguli privind încheierea contractului între absenti sau persoane îndepartate cuprins în art.33,34,35,36,37,38,39 cod comercial, care în fapt apartin dreptului civil. Ele au fost introduse în codul comercial pentru a acoperii aceasta lacuna a codului civil fiind astfel aplicabile în cele 2 ramuri de drept.

În ceea ce priveste izvoarele subsidiare ale dreptului comercial acestea sunt:

Codul civil care are aplicabilitate în dreptul comercial în special în materia obligatiilor si a contractelor speciale. Dintre legile civile speciale aplicabile în materie comerciala, cele mai importante sunt: cele care se refera la statutul juridic al persoanelor (si decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice si juridice).

Dreptul comercial cunoaste exclusiv izvoare legislative dar aceasta nu înseamna ca uzurile comerciale; doctrina sau practica judiciara nu au nici un rol în sistemul de drept.

Uzurile sau obiceiul exprima reguli de conduita nascute din practica sociala folosita vreme îndelungata si respectiv ca si normele juridice obligatorii.

Daca dreptul comercial român nu cunoaste uzuri legislative sau normative doctrina admite existenta uzurilor interpretative sau conventionale care au rolul de a lamuri sensul vointei participantilor la raportul juridice.

Existenta acestor uzuri interpretative este dedusa din unele dispozitii ale codului civil aplicabile si în materie comerciala. Astfel art. 981, codul civil prevede ca într-un contract clauzele obisnuite se subînteleg chiar daca ele nu sunt expres prevazute. De asemenea art. 980 codul civil arata ca dispozitiile îndoielnice într-un contract se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a încheiat contractul.

În ceea ce priveste doctrina ca ansamblu de studii, lucrari, cercetari, aceasta nu este nici ea izvor de drept, rolul acesteia exprimându-se numai în interpretarea legilor comerciale. În aceiasi masura nici practica judiciara nu este izvor de drept comercial deoarece potrivit principiului constituirii al separatiilor puterii în stat instantele judecatoresti sunt competente numai sa aplice legea nu s-a si o creeze.