Drept Comercial

SUPORT DE CURS DREPT COMERCIAL

1. CONSIDERATII GENERALE PRIVIND DREPTUL COMERCIAL

Dreptul comercial este acea ramura a dreptului privat care cuprinde ansamblul unitar al normelor juridice ce reglementeaza relatiile sociale patrimoniale si personal nepatrimoniale din sfera activitatii de comert, relatii care se nasc de regula între persoane care au calitatea de comerciant si care se afla pe pozitie de egalitate juridica.

Normele juridice de drept comercial au ca obiect de reglementare, în principal relatiile sociale patrimoniale, care prezinta caracter comercial si, în secundar, relatiile personal-nepatrimoniale. În legatura cu relatiile personal-nepatrimoniale care privesc unele atribute de identificare ale comerciantilor persoane fizice sau persoane juridice (societati comerciale) - numele comercial, firma, sediul, emblema etc. - în dreptul comercial acestea dobândesc natura patrimoniala. Cu toate acestea, în dreptul comercial exista si relatii personal-nepatrimoniale reglementate de normele juridice de drept comercial, cum ar fi, dreptul de a alege si de a fi ales în organe de conducere ale societatii.

Izvoarele dreptului comercial

În sens formal, prin izvor de drept comercial se întelege forma de exprimare a normelor juridice care reglementeaza "materia comerciala".

Interpretând aceasta prevedere se poate constata ca legiuitorul a stabilit, pe de o parte, izvoarele principale ale dreptului comercial si, pe de alta parte, ierarhizarea acestora.

În dreptul român, uzul (sau cutuma, obiceiul) - care figureaza ca izvor de drept în dreptul italian, dar suprimat de legiuitorul român - ramâne totusi în discutie în practica jurisprudentiala.

Codul comercial român constituie reglementarea de baza a activitatii comerciale, cuprinzând norme juridice referitoare la institutiile fundamentale ale dreptului comercial: fapte de comert, comerciantii si obligatiile comerciale

2. FAPTELE (ACTELE) DE COMERT

Din punct de vedere terminologic, operatiunile de comert pot fi atât "fapte de comert" cât si "acte de comert". Adesea, termenul "fapt" de comert este folosit de legiuitor pentru a desemna toate operatiunile de comert, fie ca acestea sunt "acte juridice" de comert, fie ca sunt numai "fapte juridice" (stricto sensu) de comert.

În sensul cel mai cuprinzator, faptul de comert este orice activitate care da nastere la raporturi juridice guvernate de legea comerciala si care se întemeiaza pe ideea de schimb de marfuri si valori, fiind calificata ca o activitate de intermediere în operatiunile de schimb.

Clasificarea faptelor de comert

Faptele de comert, pot fi clasificate urmarind cele doua sisteme consacrate în diferitele legislatii, respectiv, sistemul obiectiv propriu legislatiei franceze si italiene, si sistemul subiectiv, însusit de legislatia germana si de celelalte sisteme de drept de inspiratie germana.

Potrivit sistemului obiectiv un "fapt" este calificat "de comert" daca în mod obiectiv, în continutul lui exista una din operatiunile pe care legiuitorul însusi le califica ca fiind "de comert", deoarece se întemeiaza pe ideea de interpunere (intermediere) în schimb. Independent de calitatea persoanei care-l îndeplineste, actul este comercial prin natura lui.

Potrivit sistemului subiectiv un "fapt" este calificat "de comert" daca este facut de un comerciant. Calitatea subiectului determina natura juridica a faptului iar comerciantul este definit, de regula ca fiind acea persoana care si-a înregistrat firma în registrul de comert (înregistrare care are efect constitutiv) sau daca are una din întreprinderile comerciale anume stabilite de lege în acest scop.

Totodata, legiuitorul stabileste în art.6 C.com., regimul juridic aplicabil actelor juridice care are un caracter civil pentru una din parti si comercial pentru cealalta parte. Este cazul asa numitelor fapte (acte) unilaterale sau mixte.

Analizând dispozitiile prevazute în textele legale aratate mai sus, se poate concluziona ca faptele de comert se clasifica în trei categorii:

- fapte de comert obiective;

- fapte de comert subiective;

- fapte de comert unilaterale sau mixte.

- Faptele de comert obiective

Faptele de comert obiective sunt acele operatiuni (acte juridice) prevazute de legiuitor în art. 3 din Codul comercial, calificate astfel în functie de natura sau functia lor economica si, în unele cazuri, de forma lor.

În art. 3 C.com. sunt prevazute un numar de 20 de operatiuni (acte, fapte) pe care legiuitorul le califica "de comert". Enumerarea facuta de legiuitor este absolut limitativa si relativ demonstrativa.

Trasatura comuna a celor 20 de "fapte de comert" prevazute de art. 3 C.com. este intermedierea (interpunerea în schimb), la care se poate adauga caracterul speculativ.

Aceste precizari au fost necesare pentru a grupa cele 20 de fapte de comert prevazute în art. 3 C.com. în trei categorii:

operatiuni de intermediere în schimb asupra marfurilor si titlurilor de credit, care pot fi denumite fapte (acte) obiective constitutive de comert;

acte de intermediere în operatiunile de schimb purtând asupra muncii organizate (întreprinderile);

fapte de comert conexe (accesorii).

- Operatiuni de intermediere în schimb

Din aceasta categorie fac parte:

- Cumpararea si vânzarea comerciala

Definitia vânzarii este prevazuta în art. 1294 C.civ, potrivit caruia, o parte numita vânzator, se obliga sa transmita celeilalte parti numita cumparator, proprietatea unui bun în schimbul unui pret.

Numai în masura în care cumpararea sau vânzarea apare ca o operatiune de intermediere, ea dobândeste si calificare comerciala.

Cumpararea este comerciala când a fost facuta cu intentia de a revinde si vânzarea este comerciala atunci când a fost precedata de o cumparare comerciala, adica facuta cu intentia de a revinde.

Cumpararea este comerciala chiar si atunci când este facuta numai cu intentia de închiriere.

- Operatiuni de punere în consignatie a marfurilor sau productelor în scop de vânzare

Contractul de consignatie prezinta un caracter specific, care face ca operatiei de vânzare sa i se suprapuna o operatie de depozit si una de comision. Astfel, contractul de consignatie apare ca un contract mixt, formând un tip de contract "sui generis".

Contractul de consignatie (estimatoriu) este contractul prin care o persoana numita consingnant transmite alteia, numita consignatar o cantitate de marfuri în prealabil estimate (pretuite) cu mandatul de a fi vândute pe contul celui dintâi si cu obligatiunea, fie de a întoarce pretul stabilit prin conventie, fie de a restitui marfurile în natura, daca nu au fost vândute.

- Operatiunile pe termen asupra titlurilor de credit. Reportul. Operatiunile de bursa

Potrivit art. 3 pct. 3 C.com. sunt fapte de comert contractele de report asupra obligatiunilor de stat sau altor titluri de credit circulând în comert.

Reportul, asa cum este reglementat de art. 74-76 C. com., reprezinta un schimb actual si real de titluri contra bani si un schimb, pe termen, de bani contra titlurilor de aceeasi specie. Aceste operatiuni se încadreaza într-o categorie mai cuprinzatoare a operatiunilor speculative de valori, în urcare sau în coborâre a titlurilor de credit, formând asa zisele "operatiuni de bursa".

- Operatiuni relative la subscrierea, cumpararea si vânzarea de parti sociale si actiuni ale societatilor comerciale

Achizitionarea si înstrainarea actiunilor si partilor sociale ale societatilor comerciale prezinta caracterul unui act de comert, prin aceea ca face sa se dobândeasca sau sa se piarda calitatea de asociat într-o societate comerciala, indiferent daca operatiunea a fost facuta în scop de speculatie comerciala, ori numai în vederea unui plasament de capital.

- Operatiunile de banca si schimb