Drept Comercial

I. FAPTELE DE COMERŢ

În categoria faptelor de comerţ includem actele, faptele juridice şi operaţiunile economice prin intermediul cărora se realizează o interpunere în schimbul mărfurilor şi serviciilor în scopul obţinerii de profit.

Faptele de comerţ sunt enumerate exemplificativ în art. 3 din Codul comercial, în funcţie de evoluţia şi progresul activităţii comerciale fiind posibilă apariţia unor noi categorii de fapte de comerţ.

Faptele de comerţ au fost clasificate în trei categorii, şi anume:

- fapte de comerţ obiective (operaţiunile de interpunere în schimb şi în circulaţie, întreprinderile, faptele de comerţ conexe sau accesorii) ;

- fapte de comerţ subiective ;

- fapte de comerţ unilaterale sau mixte.

1. Faptele de comerţ obiective

a. Operaţiuni de interpunere în schimb şi în circulaţie. Vânzarea-cumpărarea comercială. Pentru ca un contract de vânzare-cumpărare să fie caracterizat drept fapt de comerţ acesta trebuie să îndeplinească trei condiţii cumulative, şi anume :

- la data încheierii contractului să existe intenţia de revânzare/închiriere a bunurilor ce formează obiectul contractului ;

- intenţia de revânzare/închiriere trebuie să aibă ca obiect bunul cumpărat, nu accesoriile acestuia;

- intenţia de revânzare/închiriere trebuie să fie adusă la cunoştinţa cocontractantului, fie expres, fie tacit (rezultând din condiţiile încheierii contractului).

Obiect al vânzării-cumpărării comerciale îl pot forma doar bunurile mobile – producte, mărfuri, titluri de credit (art. 3 pct. 1 şi 2 C. com.).

b. Întreprinderile. Conform unor definiţii din doctrină1, întreprinderea reprezintă un organism economic şi social care beneficiază de o organizare autonomă a activităţii, de către un întreprinzător, pe riscul şi pe cheltuiala acestuia, în mod autonom, prin combinarea factorilor de producţie, în scopul producerii de bunuri şi servicii destinate schimbului, în scopul obţinerii de profit.

Întreprinderile pot fi de construcţii, de fabrici şi manufactură, de spectacole publice, de furnituri etc.

c. Faptele de comerţ conexe sau accesorii. Aceste fapte de comerţ dobândesc comercialitate datorită strânsei legături pe care o au cu unele acte sau fapte juridice definite de lege ca fiind fapte de comerţ (ex.: contractele de report cu privire la titlurile de credit, actele de vânzare-cumpărarea ce au ca obiect acţiunile sau părţile sociale ale societăţilor comerciale, depozitele pentru cauză de comerţ, contractele de mandat, comision sau consignaţie ce au ca obiect tratarea sau mijlocirea de afaceri comerciale, contactul de garanţie reală mobiliară, fidejusiunea etc.).

2. Faptele de comerţ subiective. Potrivit art. 4 C. com., „se socotesc afară de acestea ( afară de cele enumerate în art. 3 C. com. – n.n.) ca fiind fapte de comerţ celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul”. Aşadar, legea prezumă că toate actele încheiate de către un comerciant, cu unele excepţii, sunt de natură comercială. Prezumţia de comercialitate reglementată de acest articol este o prezumţie cu un caracter special, sui generis, putând fi combătută numai dacă se dovedeşte caracterul civil al obligaţiei rezultând din natura operaţiunii sau din intenţia părţilor contractante.

Excepţiile de la prezumţia de comercialitate sunt următoarele: natura civilă a obligaţiilor (testamentul, acceptarea sau renunţarea la moştenire, donaţia, căsătoria etc.) şi intenţia părţilor, exprimată în actul juridic avut în vedere.

3. Faptele de comerţ unilaterale sau mixte. Aceste fapte de comerţ sunt comerciale numai pentru una dintre părţi, respectiv pentru comercianţi, pentru cealaltă parte fiind acte juridice civile. Datorită acestui fapt, se pune problema legii aplicabile raportului juridic. Potrivit art. 56 C. com., „dacă un act este comercial numai pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi încât priveşte acest act, legii comerciale afară de dispoziţiile referitoare la persoana chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea ar dispune altfel”.