Drept Comercial - Contracte

SCURTA PREZENTARE

DREPTUL COMERCIAL.

NOŢIUNE, OBIECT, EVOLUŢIE, IZVOARE

II.1. Noţiunea, obiectul şi evoluţia dreptului comercial

Noţiune. În doctrină dreptul comercial a fost diferit în diferite moduri. În esenţă,

dreptul comercial este acea ramură a dreptului privat, alcătuită din normele juridice

aplicabile faptelor de comerţ, precum şi celorlalte raporturi juridice la care iau parte

persoanele care au calitatea de comerciant.

Noţiunea de comerţ îşi are originea în latinescul commercium, alcătuit la rândul lui

din „cum” şi „merx”, care înseamnă „cu marfă”.

Activitatea comercială, aşa cum se va arăta la partea privind faptele de comerţ,

cuprinde întreaga activitate economică, începând cu producerea bunurilor până la

ajungerea lor la consumator inclusiv executarea de servicii şi prestarea de lucrări.

Stabilirea obiectului dreptului comercial înseamnă delimitarea sferei sale de

aplicare. A fost făcută în funcţie fie de elementul subiectiv (sistemul subiectiv), fie de

elementul obiectiv (sistemul obiectiv).

În sistemul subiectiv obiectul dreptului are în vedere persoana, el urmând să se

aplice numai operaţiunilor efectuate de profesionişti, de comercianţi. În continuarea a

ceea ce există în această concepţie, care este de influenţă germanică, orice operaţiune

efectuată de un comerciant este considerată o operaţiune comercială.

În sistemul obiectiv obiectul dreptului se stabileşte având în vedere natura

operaţiunii (comercialitatea). În acest sistem, care este de influenţă franceză, normele

juridice de drept comercial se aplică actelor juridice, faptelor şi operaţiunilor calificate de

lege ca fapte de comerţ, fără să fie condiţionate de calitatea de comerciant a persoanei

care le săvârşeşte.

Codul comercial român are la bază sistemul obiectiv care este însă completat cu un

element subiectiv prin prevederile art. 4 din Codul comercial care prevede că sunt fapte

de comerţ şi celelalte contracte şi obligaţiuni ale unui comerciant dacă nu sunt de natură

civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul.

Evoluţia dreptului comercial în România. În România, activitatea comercială, la

începuturile sale, s-a desfăşurat pa baza regulilor cutumiare locale (norme obişnuielnice)

dar şi a unor reguli ale negustorilor străini cu care s-au stabilit relaţii comerciale. Reguli

scrise în domeniul comerţului se găsesc pentru prima dată în Codul lui Andronache

Donici din 1814, unde se făcea vorbire despre „daravelile comerciale” şi „iconomicosul

faliment”. Reguli sumare se întâlnesc şi în Codul lui Caragea din 1817 (Muntenia) şi

Codul Calimach din 1928 (Moldova).

Regulamentele Organice (1831) au cuprins anumite reguli referitoare la comerţ şi la

tribunalele de comerţ. În privinţa judecării pricinilor comerciale Regulamentele Organice

prevedeau că acestea se vor judeca după „condica de comerciu a Franţei care se va

traduce în limba românească”. Începând cu 1840, în Muntenia s-a aplicat o traducere a

Codului comercial al Franţei, adoptat în 1807, în cadrul vastei opere de legiferare

înfăptuită de Napoleon.

După Unirea Principatelor (1859) în timpul lui Cuza reglementarea de origine

franceză a fost pusă în aplicare sub denumirea de „Condica de comerciu a Principatelor

Unite Române”.

În 1887 a fost adoptat Codul comercial care este în vigoare şi astăzi. A avut ca

model Codul comercial Italian din 1882, fiind însă influenţat şi de legislaţia germană.

În 1938 a fost elaborat un nou Cod comercial numit şi Codul comercial Carol al IIlea,

care a şi fost adoptat de Parlamentul ţării şi care trebuia să intre în vigoare la 1 mai

1939. Datorită evenimentelor politice ale vremii, interne şi externe, Codul comercial

Carol al II-lea nu a mai intrat în vigoare, aplicându-se în continuare Codul comercial din

1887.

În perioada socialistă, Codul comercial nu s-a mai aplicat în plan intern, relaţiile

economice desfăşurându-se pe baza planurilor economice şi centralizării. În raporturile

juridice comerciale externe la care participau întreprinderile economice româneşti a

continuat să se aplice Codul comercial român.

În ce priveşte alcătuirea Codului comercial român, acesta este împărţit pe patru

cărţi:

– Cartea I - Despre comerţ în general. Este împărţită pe 14 titluri: I - Dispoziţii

generale; II - Despre faptele de comerţ; III - despre comercianţi; IV - Despre registrele

comercianţilor; V - Despre obligaţiile comerciale în general; VI - Despre vânzare; VII -

Despre raport; VIII - Despre societăţi şi despre asociaţiuni comerciale; IX - Despre

cambie şi despre CEC; X - Despre contul curent; XI - Despre mandatul comercial şi

despre comision; XII - Despre contractul de transport; XIII - Despre contractul de

asigurare; XIV - Despre gaj.

– Cartea II - Despre comerţul maritim şi despre navigaţie. Este împărţită în 9

subtitluri: I - Despre vase şi proprietarii lor; II - Despre căpitan; III - Despre înrolarea şi

salariile persoanelor echipajului; IV - Despre contractul de închiriere, V - Despre

împrumutul maritim; VI - Despre asigurare în contra riscurilor navigaţiei; VII - Despre

avarii şi despre contribuţie; VIII - Despre pagubele cauzate prin lovirea vaselor (abordaj);

IX - Despre creanţele privilegiate.

– Cartea III - Despre faliment, împărţită în 8 subtitluri: I - Despre declaraţia de

faliment şi despre efectele sale; II - Despre administrarea falimentului; III - Despre

lichidarea pasivului; IV - Despre lichidarea activului; V - Despre repartiţia între creditori

şi despre închiderea falimentului; VI - Despre încetarea şi suspendarea falimentului; VII -

Dispoziţii privitoare la falimentul societăţilor comerciale; VIII - Despre infracţiuni penale

în materie de faliment.

– Cartea IV - Despre exerciţiul acţiunilor comerciale şi despre durata lor cu 3

titluri: I - Despre exerciţiul acţiunilor comerciale; II - Despre prescripţie; III - Dispoziţii

tranzitorii.