Drept Comercial - Suport Curs

Capitolul I NOTIUNI INTRODUCTIVE DESPRE DREPTUL COMERCIAL

Sectiunea 1. Notiuni generale

Dezvoltarea economiei de piata a marcat o noua abordare a realitatii comerciale, ca realitate sociala, în sensul perfectionarii întregului mecanism economico-juridic care guverneaza comertul, în complexitatea si dinamica sa.

Denumirea de drept comercial, ca ramura de drept si ca disciplina juridica de studiu,pune în evidenta faptul, ca este vorba de o reglementare juridica cu caracter specific, mai exact un ansamblu de norme si institutii juridice care privesc comertul. O asemenea definire este, în mare masura, corecta, impunându-se precizari cu privire la sensurile notiunii de comert.

În sens etimologic, termenul de comert provine din latinescul commercium, care, la rândul sau, reprezinta o juxtapunere a cuvintelor cum si merx, ceea ce în¬seamna activitati cu marfa. Deci, comertul ar însemna operatiuni cu marfuri.Termenul de commercium din dreptul roman era folosit ca notiune tehnica pentru a desemna facultatea unei persoane fizice de a încheia acte juridice si de a constitui contracte valabil incheiate, iar aceste bunuri erau ,,in commercio”sau ,,extra commercium”. În acelasi spirit C.civ. roman prevede în dispozitiile art.963 ca ,,numai lucrurile care sunt în comert pot face obiectul unui contract” . Din aceasta perspectiva notiunea de comert are un continut complex în sensul ca înglobeaza în obiectul sau cumpararea de bunuri,servicii si valori în scopul revânzarii în acelasi stadiu fizic sau transformate, dar la o valoare superioara. În aceasta situatie sunt si industriasii care au calitatea de comercianti.

În sens economic, comertul se defineste ca fiind acea activitate având ca scop schimbul de bunuri si servicii, prin aceasta realizandu-se circulatia de la producator la consumator. Altfel spus , prin comert se întelege activitatea economica de mijlocire între productie si consum. Deci, sub acest aspect, comertul ar consta în operatiunile cuprinse dintre momentul producerii marfurilor si intrarii lor în circulatie, pâna în momentul ajungerii acestora la consumatori.

Aceste operatii sunt realizate de comercianti-persoane fizice, denumiti negustori,precum si persoane juridice-societati comerciale, care sunt agenti economici diferiti de producatorii marfurilor.

Bunurile economice sau marfurile sunt acele lucruri susceptibile de a satisface o nevoie de consum,în întelesul cel mai larg al cuvântului,cu caracter fiziologic,psihologic sau spiritual.

În prezent prin amploarea sa, comertul nu se mai limiteaza la tranzactiile cu marfuri, ci cuprinde în sfera sa si comertul cu servicii,circulatia simbolica a valorilor si a drepturilor încorporate –titlurile de credit,miscarea de capitaluri, fuziunile ,divizarile unor societati comerciale sau privatizarea acestora. Nu lipsit de interes reprerzinta investitiile ca modalitati de patrunde cu noi tehnologii, pe noi piete si a realiza beneficii.

În acceptiunea actuala comertul modern mai cuprinde, în afara de circulatia si distributia bunurilor economice , si acele institutii de drept care au fost create pentru a efectua si accelera circulatia acestora( banci,burse de marfuri, camere de comert si industrie, societati de asigurare,intermediere, etc.).

Pornind de la aceasta acceptiune a notiunii de comert, care este si cea uzuala, putem concluziona ca dreptul comercial reglementeaza prin norme juridice acivitatea privind interpunerea si circulatia mar¬furilor de la producatori la consumatori.

În sens juridic,notiunea de comert cuprinde nu numai operatiu¬nile de interpunere (între producator si consumator) si circulatia marfurilor, pe care o realizeaza comerciantii, dar si operatiile de producere a marfurilor, prin transfor¬marea materiilor prime, materialelor, etc., în vederea obtinerii unor rezultate de o valoare mai mare, operatii pe care le efectueaza fabricantii sau, în general, întreprinzatorii din sfera productiei.

Prin urmare, în aceasta conceptie larga cu privire la notiunea de comert, dreptul comercial are o sfera mai cuprinzatoare, el reglementând atât productia cât si distributia (circulatia) marfurilor. Astfel, potrivit disp. art. 3,4,6 din Codul comercial român sunt considerate fapte de comert (deci care intra în sfera de reglementare a dreptului comercial) nu numai actele de vânzare-cumparare prin care se realizeaza circulatia marfurilor, ci si actele organizate si desfasurate în anumite conditii si cu o anumita finalitate sub forma de fabrici, manufacturi, imprimerii, spectacole etc., operatii care vizeaza productia.

Nu lipsit de interes sunt si acele activitati conexe,considerate de legiuitor ca fiind comerciale, care prin natura lor au un caracter accesoriu în raport cu obligatiile principale care se nasc în sfera productiei si a circulatiei( operatiuni bancare,bursiere,asigurari,etc.).

În concluzie, comertul cuprinde în sfera sa o mare parte din activitatea economica,dar nu în totalitate, deoarece din ratiuni istorice si sociologice,o mutitudine de activitati sociale, cum sunt cele agricole,artizanale,profesii liberale,etc. nu sunt considerate de lege ca fiind comerciale, dar sunt supuse în anumite circumstante legilor comerciale.

Sectiunea 2. Obiectul dreptului comercial

Dreptul comercial, ca ramura a dreptului privat, a fost conceput ca un drept special aplicabil unor anumitor activitati si persoane,având un domeniu bine stabilit în functie de conceptia de adoptare a reglementarilor comerciale, iar continutul sau îl formeaza raporturile juridice patrimoniale care au caracter comercial(acte si fapte de comert) si în subsidiar acele raporturi nepatrimoniale care intereseaza activitatea comerciala, în care comerciantii ca subiecte de drept privat, se gasesc unii fata de altii pe pozitii de egalitate juridica.Definirea obiectului dreptului comercial este legata de conceptia care a stat la baza adoptarii Codului comercial de fiecare sistem etatic în parte.

În sistemul de drept românesc baza de discutie privind evidentierea obiectului acestei ramuri o reprezinta disp.art.3 si 4 C. com. român .Conceptia clasica despre dreptul comercial a consacrat doua sisteme de adoptare a legislatiei comerciale care per¬mit determinarea obiectului dreptului comercial:

- sistemul subiectiv, este sistemul potrivit caruia dreptul comercial este considerat ca având drept obiect nor¬mele juridice la care sunt supusi comerciantii.Acest criteriu consta în a atribui prin lege caracter de acte comerciale, acele acte care sunt savarsite de comercianti cu titlu profesional . Din aceasta perspectiva dreptul comercial reprezinta un drept profesional, aplicându-se numai persoanelor care au calitatea ce comerciant.

-sistemul obiectiv, este sistemul prin care dreptul comercial este considerat ca având drept obiect normele juridice aplicabile comertului, adica acelor fapte, operatiuni si acte califi¬cate drept „fapte de comert", indiferent de persoana care le savârseste .Fapta de comert este notiunea primordiala iar comerciantul este notiunea secundara

Dispozitiile din art. 3 din C.com. român, prin care sunt pre¬cizate actele si operatiunile considerate de lege „fapte de comert", li se aplica drep¬tul comercial, demonstreaza faptul ca, reglementarea comerciala româna are la baza, ca principiu, sistemul obiectiv.

Prin disp. art. 7 din C. com. român se defineste calitatea de comerciant si, implicit, sfera de aplicare a legii comerciale asupra persoanelor care desfasoara o activitate comerciala.

Prin urmare, dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile faptelor de comert si comerciantilor.

Concluzionând la cele afirmate mai înainte, dreptul comercial poate fi definit ca