Dreptul Afacerilor

Curs
8/10 (1 vot)
Domeniu: Drept Comercial
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 29 în total
Cuvinte : 24685
Mărime: 78.88KB (arhivat)
Cost: Gratis
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Vladei Alexandru
Curs Drept Comercial

Extras din document

CAPITOLUL I

Noţiunea şi obiectul dreptului comercial

1. 1. Noţiunea de drept comercial

Raporturile sociale sunt reglementate de un ansamblu de norme juridice care au drept scop ca să facă posibil schimbul de bunuri şi servicii fără ca să aducă atingere valorilor fundamentale ale societăţii. Acest ansamblu de reguli constituie dreptul privat care, dintr-o anume perspectivă, este divizat în două mari ramuri: dreptul civil şi dreptul comercial.

Dreptul civil, ca ramură a dreptului privat, reglementează raporturile juridice civile, care sunt raporturi sociale cu conţinut patrimonial sau personal nepatrimonial, stabilite între părţi care au o poziţie juridică egală.

Dreptul comercial reglementează numai un anumit gen de raporturi patrimoniale stabilite între părţi egale juridic. Denumirea drept comercial sugerează ideea unui ansamblu de norme juridice care privesc comerţul. Deşi o asemenea circumscriere a sferei dreptului comercial este în mare măsură corectă, pentru a înţelege sensul acestei noţiuni este necesară o analiză a noţiunii de „comerţ” din mai multe puncte de vedere: etimologic, economic şi juridic.

Etimologic, termenul de „comerţ” provine de la latinescul commercium, care este o juxtapunere a cuvintelor cum şi merx, ceea ce înseamnă „cu marfă”.

În sens economic, comerţul este acea activitate care are ca scop circulaţia bunurilor de la producător la consumator. În această accepţiune, comerţul constă în operaţiunile efectuate din momentul producerii mărfurilor şi intrării lor în circulaţie, până la momentul ajungerii acestora la consumatori. Aceste operaţiuni sunt realizate de comercianţi, care sunt agenţi economici diferiţi de producătorii de mărfuri. Pornind de la această abordare, s-ar putea spune că dreptul comercial reglementează interpunerea şi circulaţia mărfurilor de la producători la consumatori.

În sfârşit, în sens juridic, noţiunea de comerţ cuprinde nu numai operaţiunile de interpunere în circulaţia mărfurilor, pe care le realizează comercianţii, ci şi operaţiunile de producere a mărfurilor, prin transformarea materiilor prime, a materialelor şi obţinerea unor produse de o valoare mai mare, de către fabricanţi. Totodată, comerţul cuprinde şi executarea de lucrări şi prestarea de servicii. Pe cale de consecinţă, dreptul comercial reglementează activitatea comercială definită ca o activitate de producere şi circulaţie a mărfurilor, precum şi de executare de lucrări şi prestare de servicii.

1. 2. Obiectul dreptului comercial

În concepţia clasică a dreptului comercial există două sisteme care permit determinarea obiectului dreptului comercial: sistemul subiectiv şi sistemul obiectiv.

În sistemul subiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comercianţilor.

În sistemul obiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comerţului, adică actelor juridice, faptelor juridice şi operaţiunilor calificate de lege ca fapte de comerţ, indiferent de persoana care le săvârşeşte.

În concluzie, dreptul comercial are ca obiect normele juridice care reglementează faptele de comerţ şi comercianţii, norme care aparţin dreptului privat ca şi normele dreptului civil.

Dreptul comercial poate fi definit ca reprezentând un ansamblu de norme juridice de drept privat aplicabile raporturilor juridice izvorâte din actele juridice, faptele juridice şi operaţiunile considerate de lege ca fiind fapte de comerţ, precum şi raporturilor juridice la care participă persoanele care au calitatea de comerciant.

2. Evoluţia istorică a dreptului comercial

Istoria dreptului comercial este strâns legată de istoria comerţului.

Perioada Antică. Primele manifestări ale comerţului au apărut odată cu proprietatea, iar forma primitivă a comerţului a fost schimbul („trocul”). Evoluţia şi dezvoltarea societăţii umane a determinat necesitatea unor forme de organizare a desfăşurării comerţului: târgurile, locuri determinate unde oamenii se puteau întâlni, periodic şi într-un număr mai mare.

Egiptenii, fenicienii şi grecii s-au ocupat intens cu comerţul în zona Mării Mediterane, grecii fiind primii care au instituit anumite reguli pentru activitatea comercianţilor.

La romani, multă vreme, comerţul nu a avut o asemenea importanţă, încât să fie guvernat de reguli speciale. De aceea, îi erau aplicate regulile dreptului civil.

Mai târziu în epoca de înflorire a Romei, apar unele instituţii juridice care au stat, ulterior, la baza anumitor instituţii ale dreptului comercial. Astfel, unele acţiuni create de pretor constituie bazele exercitării comerţului prin reprezentanţi. De asemenea, în cadrul legilor civile au fost instituite şi unele reguli speciale pentru comercianţi, îndeosebi în materie maritimă. Pentru ca mai târziu să fie recunoscut din punct de vedere juridic uzul comercial, precum şi executarea silită, întemeiată pe unele principii care, ulterior, au fost preluate în instituţia falimentului.

Perioada Evului Mediu. În urma prăbuşirii imperiului Roman şi a formării statelor-cetăţi italiene, în locul dreptului uniform au apărut reguli de drept proprii fiecărui stat-cetate.

Comercianţii s-au organizat, pentru a-şi apăra drepturile, în corporaţii profesionale, care cuprindeau comercianţii şi meseriaşii din aceeaşi ramură şi erau conduse de un consul. Consulul emitea anumite norme interne bazate pe obiceiuri, norme destinate soluţionării litigiilor ivite între membrii corporaţiei. Aceste norme interne au fost adunate în culegeri denumite „statute”, cele mai cunoscute fiind cele din Pisa (1305), Roma (1317), Verona (1318), Bergamo (1457) etc.

În elaborarea unor reguli proprii activităţii comerciale un rol important l-au avut de asemenea, târgurile medievale. Apare astfel un drept al târgurilor, cuprinzând reguli aplicabile tuturor comercianţilor participanţi, inclusiv o procedură specială de rezolvare a litigiilor dintre aceştia.

Perioada modernă. Dezvoltarea comerţului a impus înlocuirea dreptului statutar (instituit prin statute) şi consuetudinar (edictat prin norme interne emise de consuli) cu un drept scris (cel anterior fiind un drept cutumiar, bazat pe obiceiuri).

Prima ţară care a trecut de la dreptul cutumiar la legi scrise aplicabile pe întreg teritoriul a fost Franţa.

Momentul de referinţă în formarea dreptului comercial modern îl constituie adoptarea, în 1807, a Codului comercial francez. Prin această reglementare, anumite acte juridice, fapte şi operaţiuni au fost scoase de sub incidenţa Codului civil, dându-li-se o reglementare nouă, corespunzătoare exigenţelor comerţului. Codul comercial francez a fost preluat de diferite ţări (Italia, Belgia, Olanda, Spania etc.), cu adaptările de rigoare, şi adoptat ca lege comercială proprie.

În Italia, după realizarea unităţii politice, prin valorificarea noutăţilor în doctrina franceză, belgiană şi germană, a fost adoptat în 1882 Codul comercial italian, care a fost folosit ca model şi pentru Codul comercial român din 1887.

În Germania, Codul comercial a fost adoptat în 1897 şi a intrat în vigoare în 1900.

În Anglia şi Statele Unite ale Americii, regulile common law-ului se aplică deopotrivă, comercianţilor şi necomercianţilor, fiind adoptate, însă, şi legi speciale care reglementează instituţii fundamentale ale dreptului comercial (societăţile comerciale, falimentul etc.). Mai mult decât atât, în Statele Unite ale Americii a fost adoptat Codul comercial uniform (Uniform Commercial Code – U.C.C.), reglementare cu caracter federal.

2. 1. Evoluţia dreptului comercial în România

În ţara noastră, comerţul a fost guvernat iniţial, de reguli cutumiare, fie de origine locală (obiceiul pământului), fie de provenienţă străină, ca urmare a legăturilor cu negustorii străini. Primele legiuiri scrise (Pravila lui Vasile Lupu şi Îndreptarea Legii a lui Matei Basarab) nu cuprindeau reguli speciale pentru comerţ.

Acestea apar, pentru prima dată, în Codul lui Andronache Donici, din 1814 (reguli referitoare la „daraverile comerciale” şi „iconomicosul faliment”). O reglementare la fel de sumară se găseşte în Codul Caragea (1817) din Ţara Românească şi în Codul Calimah (1828) din Moldova.

Regulamentele organice din Ţara Românească şi Moldova (1831), reglementări de ordin constituţional, cuprind anumite reguli referitoare la comerţ, precum şi dispoziţii prin care se înfiinţează tribunalele de comerţ.

În 1840, în Ţara Românească a fost pus în aplicare Codul comercial francez, tradus cu unele adaptări, iar după unirea din 1859 se pune în aplicare o reglementare inspirată din Codul comercial francez, denumită Condica de comerciu a Principatelor Unite Române.

Preview document

Dreptul Afacerilor - Pagina 1
Dreptul Afacerilor - Pagina 2
Dreptul Afacerilor - Pagina 3
Dreptul Afacerilor - Pagina 4
Dreptul Afacerilor - Pagina 5
Dreptul Afacerilor - Pagina 6
Dreptul Afacerilor - Pagina 7
Dreptul Afacerilor - Pagina 8
Dreptul Afacerilor - Pagina 9
Dreptul Afacerilor - Pagina 10
Dreptul Afacerilor - Pagina 11
Dreptul Afacerilor - Pagina 12
Dreptul Afacerilor - Pagina 13
Dreptul Afacerilor - Pagina 14
Dreptul Afacerilor - Pagina 15
Dreptul Afacerilor - Pagina 16
Dreptul Afacerilor - Pagina 17
Dreptul Afacerilor - Pagina 18
Dreptul Afacerilor - Pagina 19
Dreptul Afacerilor - Pagina 20
Dreptul Afacerilor - Pagina 21
Dreptul Afacerilor - Pagina 22
Dreptul Afacerilor - Pagina 23
Dreptul Afacerilor - Pagina 24
Dreptul Afacerilor - Pagina 25
Dreptul Afacerilor - Pagina 26
Dreptul Afacerilor - Pagina 27
Dreptul Afacerilor - Pagina 28
Dreptul Afacerilor - Pagina 29

Conținut arhivă zip

  • Dreptul Afacerilor.doc

Alții au mai descărcat și

Contracte Speciale

CONTRACTELE COMERCIALE SPECIALE 1. Contractul de vânzare-cumparare comerciala 1. NOTIUNEA CONTRACTULUI DE VÂNZARE-CUMPARARE COMERCIALA. Întrucât...

Contractul în Dreptul Internațional Privat

Problema limitelor principiului autonomiei de voinţă trebuie pusă sub un dublu aspect. Sub un prim aspect, trebuie cercetat dacă părţile au...

Dreptul Comerțului Internațional

1. NOŢIUNI GENERALE. NORME CONFLICTUALE – NORME DE DREPT MATERIAL (SUBSTANŢIAL). Raporturile juridice de drept al comerţului internaţional sunt...

Contracte Comerciale Speciale

CAPITOLUL I ASPECTE GENERALE PRIVIND CONTRACTELE COMERCIALE SPECIALE 1.Relatia general-special Adesea teoreticienii si practicienii dreptului...

Drept Comercial Român

Titlul I INTRODUCERE ÎN STUDIUL DREPTULUI COMERCIAL Capitolul I. NOŢIUNEA DE DREPT COMERCIAL Secţiunea I Definiţia şi obiectul dreptului...

Drept Comercial Maritim

SECTIUNEA I NOTIUNEA SI OBIECTUL DREPTULUI COMERCIAL MARITIM în definirea notiunii de Drept Comercial Maritim numerosi autori si sustinatori ai...

Drept Comercial Român

DREPT COMERCIAL ROMÂN Capitolul 1 Noţiuni introductive privind dreptul comercial 1. 1. Precizări prealabile Din punct de vedere economic,...

Fundamentul Dreptului Comercial Comunitar

FUNDAMENTUL DREPTULUI COMERCIAL COMUNITAR Piatra de fundament a dreptului commercial comunitar a fost pusa odata cu Tratatul de la Roma,care a...

Ai nevoie de altceva?