Dreptul Comercial

CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA DREPTULUI COMERCIAL

I. Noţiunea şi obiectul dreptului comercial

II. Delimitarea dreptului comercial de alte ramuri de drept

III. Scurtă retrospectivă istorică a dreptului comercial

IV. Izvoarele dreptului comercial

I. Noţiunea şi obiectul dreptului comercial.

Dreptul comercial român este o ramură a sistemului dreptului românesc fiind inclus în categoria dreptului privat şi reglementează raporturile dintre comercianţi dintre comercianţi şi necomercianţi relative la actele şi faptele de comerţ.

Pentru definirea acestei discipline şi totodată ramuri de drept este necesar să se stabilească sfera relaţiei sociale ce intra sub incidenţa sa şi pe care le reglementează prin normele juridice comerciale pornind de la sensurile care au fost atribuite de-a lungul timpului termenului de comerţ.

Astfel din punct de vedere etimologic expresia de comerţ provine din latinescul commercium care reprezintă o juxtapunere a cuvintelor cum şi mercs ceea ce înseamnă în traducere liberă cu marfă. Din acest punct de vedere prin comerţ înţelegem operaţiuni cu marfă.

Din punct de vedere economic, comerţul se defineşte ca fiind acea activitate care are drept scop schimbul şi circulaţia mărfurilor de la producător la consumator. În acest context, profesorul Virgil Madgearu defineşte comerţul ca fiind „un inel în lanţul funcţiilor economice ale societăţii moderne, întemeiată pe diviziunea socială a muncii şi pe circulaţia mărfurilor”

Din punct de vedere juridic termenul de comerţ are un înţeles mult mai larg cuprinzând atât activitatea de interpunere şi ciclul mărfurilor de la producător şi consumator (sensul economic) cât şi activitatea de producere a mărfurilor prin transformarea materiilor prime şi materialelor în produse finite cu o valoare mai mare, activitate pe care o realizează fabricanţii în vederea obţinerii de profit.

În baza acestor considerente putem defini dreptul comercial ca ramură de drept ca fiind ansamblul de norme juridice care sunt aplicate în raporturi juridice care izvorăsc din săvârşirea actelor, faptelor şi operaţiunilor considerate de lege ca fiind de natură comercială precum şi raporturile juridice la care participă subiectele de drept care au calitatea de comerciant.

În determinarea obiectului dreptului comercial român sunt confruntate două concepţii: concepţia subiectivă şi concepţia obiectivă.

Concepţia subiectivă are ca reper subiecţii dreptului comercial, comercianţii calificând din această perspectivă dreptul comercial ca pe un drept profesional.

Concepţia obiectivă foloseşte ca reper în determinarea obiectului dreptului comercial actele de comerţ stabilite şi prezentate de Codul comercial roman, recunoscute şi completate de legislaţia în vigoare.

II. Delimitarea dreptului comercial de alte ramuri de drept.

În cadrul sistemului de drept românesc, dreptul comercial ocupă un loc important fiind parte componentă a dreptului privat alături de dreptul civil şi de alte ramuri de drept care se includ în acest sistem.

Prin obiectul său de reglementare dreptul comercial îşi păstrează autonomia aflându-se totodată în corelaţie cu o serie de alte ramuri de drept, în special cu dreptul civil, faţă de care prezintă multiple asemănări dar şi suficiente deosebiri de natură să-l individualizeze.

Delimitarea dreptului comercial faţă de dreptul civil. Relaţia dintre aceste două ramuri de drept este exprimată sintetic de prevederile Codului comercial român care în art. 1 menţionează:

“În comerţ, se aplică legea de faţă. Unde ea nu dispune se va aplica Codul civil”.

Astfel, ca subramuri ale dreptului privat, dreptul comercial este un drept special al cărui obiect de reglementare se rezumă la raporturile juridice generate de activitatea comercială în timp ce dreptul civil reglementează dreptul comun , normele sale putând fi aplicate şi în materie comercială ori de câte ori nu există o prevedere comercială expresă. în principal raporturi patrimoniale

Ca asemănări ale celor două ramuri de drept menţionăm că atât dreptul comercial cât şi dreptul civil reglementează în principal raporturi patrimoniale bazate pe egalitatea juridica a părţilor.