Dreptul comerțului internațional

-Procesul de comert international are 2 componente reglementate de DCI:

- comertul mondial cu bunuri si servicii

- activitatea de cooperare economica si tehnico-stiintifica internationala

-Tipuri de relatii care se stabilesc in comertul international:

• stat – stat

 relatia dintre doua state suverane si cu drepturi egale

• stat – comercianti

• comercianti – comercianti

-DCI are un caracter:

• interdisciplinar

• pluridisciplinar

-Singurul document interstatal care abordeaza problematica DCI este actul final al Conferintei de la Helsinki pentru Cooperare si Securitate in Europa (1992 – 1993)

-DCI este un melanj intre:

• sisteme nationale de drept

• drept international public

-DCI cuprinde:

• norme de drept national (intern)

 toate normele de drept intern ale statelor lumii care reglementeaza comertul exterior

• norme de drept international

 acele norme de drept international care reglementeaza participarea statului la raporturile comerciale

-DCI este o materie juridica de sne statatoare, definita printr-un obiect propriu de reglementare si prin metode specifice de reglementare

COMERCIALITATEA

-se defineste in sistemul antional de drept al fiecarui stat

-este definita de 2 criterii esentiale:

• criteriul subiectiv

 caracterizeaza sistemul de drept germanic

 potrivit acestuia, sunt considerate ca fiind comerciale raporturile juridice incheiate de:

 comercianti

 societati comerciale

 persoane fizice autorizate

• criteriul obiectiv

 caracterizeaza sistemul de drept de inspiratie romanista

-criteriile care permit calificarea unui act sau fapt juridic, raport uridic sau raport comercial:

• interpunerea in schimb

• activitatea organizata sub forma de intreprindere

• acte si fapte juridice grefate pe primele doua ca accesorii (fidejusiune)

INTERNATIONALITATEA

- consta in prezenta unui element de extraneitate (strain) in raportul juridic

- elementul de extraneitate face posibila supunerea raportului juridic la cel putin doua sisteme de drept diferite

- elementul de extraneitate atrage problema aplicarii unei legi straine

- elementul de extraneitate este definit de fiecare lege nationala in parte

→ astfel, economia dreptului roman considera ca raporturi juridice internationale sunt acele raporturi incheiate intre parteneri avand sediul, domiciliul sau resedinta pe teritorii straine.

→ de asemenea, codul comercial roman afirma ca raporturile care se incheie si se consuma pe acelasi teritoriu nu sunt considerate raporturi cu caracter international.

- elementul de extraneitate trebuie sa fie suficient de puternic incat sa atraga aplicarea concomitenta a cel putin doua legi din doua state diferite

- de-a lungul timpului, s-a incercat definirea unitara si uniforma a elementului de extraneitate

- astfel, in materie de transporturi internationale se remarca:

- Conventia de la Varsovia din 1929

• a fost modificata prin Protocolul de la Haga din 1955

• a fost renegociata prin Conventia de la Montreal din 1966

• aceste conventii au incercat sa defineasca elementul de extraneitate

• considera ca un contract de transport aerian este international daca locul de incarcare/imbarcare si locul de descarcare/debarcare se gasesc pe teritorii statale diferite sau daca nava survoleaza un teritoriu tert cu escala

- in materie de vanzare internationala de marfuri, se remarca:

- Conventia de la Viena din 1980

• aceasta considera ca o vanzare are caracter international daca, in momentul incheierii contractului, vanzatorul si cumparatorul au sediul, domiciliul sau resedinta pe teritorii statale diferite

Raportul juridic care se caracterizeaza, concomitent, prin comercialitate si internationalitate este un raport juridic de comert international.

- DCI are o metoda de reglementare proprie

- aceasta metoda se numeste metoda dreptului uniform, si este imprumutata din dreptul international privat