Subiecții Dreptului Afacerilor

1. Persoana fizică ca subiect de drept comercial

2. Persoana juridică ca subiect al dreptului comercial

Subiecte ale raportului juridic, respectiv şi ale activităţii de întreprinzător nu pot fi decât oamenii, fie individual, fie grupaţi în forme organizate.

Subiecte ale dreptul comercial sunt persoanele fizice şi juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător, adică au dobândit, prin înregistrare sau prin alt mod stabilit de lege, calitatea de întreprinzători.

Deoarece dreptul comercial încorporează şi normele de drept public, au calitatea de subiecte şi persoanele juridice de drept public care înregistrează, autorizează, licenţiază, supraveghează, controlează etc. persoanele care desfăşoară activitate de întreprinzător, deţinând în aceste raporturi o poziţie dominantă.

Persoana fizică ca subiect de drept comercial

Conform legislaţiei în vigoare, persoana fizică este omul privit individual, ca titular de drepturi şi obligaţii. Persoana fizică are dreptul să practice activitatea de întreprinzător, fără a constitui o persoană juridică, din momentul înregistrării de stat în calitatea de întreprinzător individual (Cod civil al RM, art. 26, alin. 1)

Pentru ca persoana fizică să fie recunoscută ca subiect al dreptului comercial, trebuie să dispună de capacitatea juridică care, la rândul său, se împarte în capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu. Conform art. 18 al Codului civil al R.M. – capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii civile se recunoaşte, în egală măsură, tuturor persoanelor fizice. Capacitatea de folosinţă a persoanei fizice apare la momentul naşterii şi încetează odată cu moartea. Spre deosebire de capacitatea de folosinţă, capacitatea de exerciţiu presupune aptitudinea persoanei de a dobândi prin fapta proprie şi de a exercita drepturile civile, de a-şi asuma personal obligaţii civile şi de a le exercita. Capacitatea de exerciţiu apare la 18 ani. Pornind de la dispoziţiile Codului civil al R.M., se permite practicarea activităţii de întreprinzător, până la atingerea vârstei de 18 ani, în trei cazuri, şi anume: conform art. 20 al Codului civil al R.M. minorul dobândeşte prin căsătorie capacitatea deplină de exerciţiu. Al doilea caz este atunci când este recunoscută capacitatea de exerciţiu deplină a minorului care a atins vârsta de 16 ani, dar care lucrează în baza unui contract de muncă sau cu acordul părinţilor, tutorilor, curatorilor, practică activitatea de întreprinzător (cazul al treilea).

MATERIAL ADAUGATOR

Regula privind momentul dobândirii capacităţii de folosinţă

Art. 18 alin.2 din C.Civ. înscrie principiul potrivit căruia „capacitatea de folosinţă începe de la naşterea persoanei”. Prin urmare, de la data naşterii, persoana fizică dobândeşte capacitate de folosinţă, adică are aptitudinea generală şi abstractă de a dobândi drepturi şi obligaţii.

Data naşterii se dovedeşte cu actul de stare civilă, respectiv certificatul de naştere eliberat în condiţiile legii, în cuprinsul căruia există o rubrică cu menţiuni privind anul, luna şi ziua naşterii.

Excepţia privind momentul dobândirii capacităţii de folosinţă

De la regula conform căreia capacitatea de folosinţă începe de la data naşterii persoanei fizice, art. 18 alin.2 din C.Civil o excepţie, stipulând că: „dreptul la moştenirea persoanei fizice apare la concepţiune, dacă se naşte viu”

Pentru ca excepţia să fie aplicabilă sunt necesare îndeplinirea a două condiţii cumulative:

a) copilul conceput să dobândească numai drepturi.

Dacă, în general, capacitatea de folosinţă înseamnă aptitudinea persoanei fizice de a avea drepturi şi obligaţii civile, în cazul copilului conceput, capacitatea de folosinţă anticipată înseamnă numai aptitudinea de a avea drepturi civile, cu excluderea obligaţiilor.

b) copilul să se nască viu.

Legea civilă a R.M., spre deosebire de alte legislaţii (spre exemplu a franceză) nu pretinde şi condiţia viabilităţii copilului născut; astfel, pentru a dobândi capacitatea de folosinţă anticipată este suficient să se nască viu, indiferent de timpul cât acesta trăieşte.

Pentru a fi considerat că s-a născut viu, copilul trebuie să fi respirat măcar o dată. Probaţiunea este uşor de realizat prin expertiză medico-legală care atestă prezenţa aerului în plămâni (proba docimaziei).

Capacitatea de folosinţă nu poate fi limitată arbitrar. Convenţiile ce duc la limitarea capacităţii de folosinţă sunt nule. Legea stabileşte anumite cazuri de îngrădire:

Îngrădirile capacităţii de folosinţă pot fi grupate în funcţie de mai multe criterii.

- în raport de finalitatea lor, există îngrădiri (incapacităţi) cu caracter de măsuri de protecţie a persoanei fizice şi îngrădiri (incapacităţi) cu caracter de sancţiune sau de măsuri de siguranţă.( Decăderea din drepturile părinteşti; incapacităţii de a fi tutore sau curatori )

- în raport de izvorul de drept, există incapacităţi stabilite în legislaţia civilă şi incapacităţi stabilite în legislaţia penală.(privaţiunea de libertate)

Capacitatea de exerciţiu este aptitudinea persoanei ca prin acţiunile sale să dobândească anumite drepturi şi să-şi asume obligaţii (posibilitatea de a exercita acţiuni juridice singur).

Ea este formată (abstract) din:

- capacitatea de a încheia convenţii;

- capacitatea de a răspunde;

- capacitatea de a exercita drepturi şi a executa obligaţii.

Caracterele juridice ale capacităţii de exerciţiu a persoanei fizice, raportate la capacitatea de exerciţiu deplină şi restrânsă, sunt: legalitatea, generalitatea, inalienabilitatea, intangibilitatea şi egalitatea.

Capacitatea de exerciţiu şi de folosinţă formează dreptul subiectiv al cetăţeanului. Capacitatea de exerciţiu nu poate fi înstrăinată. Nimeni arbitrar nu poate limita sau lipsi o persoană de capacitatea de exerciţiu decât numai în cazurile prevăzute de lege, de către instanţa de judecată.

În aşa fel, deosebim următoarele categorii de capacitate de exerciţiu a persoanei fizice în baza odul civil R.M. reglementează în art. 20-25:

1) capacitatea de exerciţiu deplină:

a) capacitatea de exerciţiu a persoanelor majore (care au împlinit vârsta de 18 ani);

b) capacitatea de exerciţiu a persoanelor care s-au căsătorit înaintea împlinirii vârstei de 18 ani;

c) capacitatea de exerciţiu a persoanelor emancipate.

2) capacitatea de exerciţiu restrânsă:

a) capacitatea de exerciţiu a minorilor cu vârstă între 7 şi 14 ani;

b) capacitatea de exerciţiu a minorilor cu vârstă între 14 şi 18 ani;

c) capacitatea de exerciţiu a persoanelor limitate în această capacitate din cauza abuzului de băuturi alcoolice şi folosirii substanţelor narcotice;

3) lipsa capacităţii de exerciţiu:

1. Capacitatea de exerciţiu deplină este recunoscută persoanelor ce au împlinit majoratul - 18 ani, precum şi persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani. Capacitatea de exerciţiu deplină semnifică aptitudinea persoanei fizice de a dobîndi şi exercita drepturile civile şi de a-şi asuma şi exercita obligaţiile civile prin încheierea - perso¬nal tuturor actelor juridice civile. Aceasta se caracterizează prin fap¬tul, că persoana fizică poate încheia personal actele juridice civile, şi pot fi încheiate toate actele civile.

În ceea priveşte începutul capacităţii de exerciţii deplină, legea determină cîteva momente şi anume:

- Împlinirea majoratului; - Căsătoria pînă la împlinirea majoratului; - Emanciparea.

Vârsta minimă de căsătorie conform art. 14 din Codul familiei, este de 18 ani pentru bărbaţi şi de 16 ani pentru femei. Din motive întemeiate, se poate încuviinţa încheierea căsătoriei cu reducerea vârstei matrimoniale pentru bărbaţi, dar nu mai mult decât cu doi ani. Organul competent de a reduce vârsta de căsătorie pentru bărbaţi este autoritatea administraţiei publice în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul persoana care doreşte să se căsătorească. Cel care a dobândit capacitate de exerciţiu deplină prin căsătorie, iar, ulterior, până a împlini vârsta de 18 ani, desface căsătoria îşi păstrează capacitatea de exerciţiu deplină. Acest lucru se desprinde din art. 20 alin. (2) din Codul civil, care dispune că desfacerea căsătoriei nu afectează capacitatea deplină de exerciţiu a minorului. Dacă însă căsătoria a fost declarată nulă, instanţa judecătorească îl poate lipsi pe soţul minor de capacitatea de exerciţiu deplină.

Emanciparea (art. 20 alin.(3)), conform căruia „minorul care a atins vârsta de 16 ani poate fi recunoscut ca având capacitate de exerciţiu deplină dacă lucrează în baza unui contract de muncă sau, cu acordul părinţilor, adoptatorilor sau curatorului, practică activitate de întreprinzător. Atribuirea capacităţii depline de exerciţiu unui minor (emancipare) se efectuează prin hotărâre a autorităţii tutelare, cu acordul ambilor părinţi, adoptatorilor sau curatorului, iar în lipsa unui astfel de acord, prin hotărâre judecătorească ".