Teme Dreptul Afacerilor

1. Concepţii privind dreptul public şi dreptul privat.

Drept – este o totalitate de norme de conduită în societate, care au fost edictate sau sancţionate de stat şi a căror respectare este asigurată, în ultimă instanţă prin forţa de constrângere a statului.

Normele juridice care alcătuiesc dreptul sunt interdependente, aparţin unui organism unitar. Ele nu pot fi nici înţelese, nici interpretate fără luarea în considerare a întregului sistem căruia îi aparţin. În pofida unităţii sale, dreptul obiectiv cunoaşte, o serie de diviziuni.

O primă diviziune a dreptului îl împarte în drept intern şi drept internaţional.

Dreptul intern cunoaşte împărţirea în drept public şi drept privat

Dreptul public se ocupă de constituirea statului şi a puterilor publice şi de raporturile dintre stat şi particulari în general. În raporturile cu cetăţenii săi, statul îşi exercită puterea suverană; acestea sunt – raporturile de subordonare.

- Spre ex., raportul juridic dintre stat şi un contribuabil este un raport juridic fiscal, aparţinând dreptului public. Statul, prin organismele sale, este cel care fixează şi percepe impozitul care urmează a fi plătit şi tot el stabileşte sancţiunile aplicabile în caz de neplată.

Principalele subdiviziuni ale dreptul public sunt: dreptul constituţional, dreptul administrativ, drept penal etc.

Dreptul privat se ocupă de actele particularilor care nu pun în discuţie decât interesele individuale; el este dreptul persoanelor private (persoane fizice şi persoane juridice de drept privat). Raporturile de drept privat sunt raporturi de egalitate juridică, în sensul că nici una dintre părţi nu îşi poate impune voinţa juridică celeilalte. Statul poate însă participa şi el la asemenea raporturi juridice, atunci când acţionează nu în virtutea puterii sale suverane, ci ca persoană juridică.

- Spre exemplu, un minister poate încheia un contract de prestări-servicii cu o echipă de zugravi, care se angajează ca, în schimbul unei remuneraţii, să zugrăvească o anumită clădire a ministerului. Cu toate că la acest raport juridic participă şi statul, acesta este un raport juridic de drept privat, în care părţile sunt pe picior de egalitate juridică.

Dreptul privat cuprinde în principal dreptul civil, dreptul comercial, dreptul familiei etc.

Dreptul civil constituie ramura cea mai importantă a dreptului privat şi are ca domeniu acele acte pe care le poate face orice cetăţean, indiferent de profesiunea sa. S-a spus că dreptul civil este dreptul privat general; el cârmuieşte cele mai însemnate raporturi şi acte juridice ale persoanelor particulare, Toate celelalte ramuri ale dreptului privat se ocupă numai de anumite raporturi juridice speciale; sunt deci, drepturi private speciale.

Fiecare diviziune a dreptului intern se subîmparte în ramuri de drept. Cu toate acestea, din ce în ce mai multe ramuri de drept se găsesc la intersecţia dintre cele două diviziuni, cuprinzând atât norme de ordine publică menite să răspundă unui interes general, al întregii comunităţi, cât şi norme de drept privat, ce răspund unor interese.

2. Caracteristica generală a dreptului civil. Elemente pentru definirea dreptului civil.

Ce este dreptul civil? Acest termen desemnează acea parte a dreptului care reglementează relaţiile patrimoniale şi unele relaţii nepatrimoniale. Termenul „Drept civil" a apărut de demult. El a fost cunoscut Dreptului Roman şi provine din latinescul „JUS CIVILE", ce însemnă „dreptul cetăţenilor romani” (Zivil recht, droit civil, civil low). Ulterior a căpătat o largă răspândire. Actualmente acest termen e cunoscut tuturor sistemelor de drept.

În literatura de specialitate au fost formulate mai multe definiţii ale dreptului civil.

Într-o primă accepţiune, prin drept civil se desemnează un element al conţinutului raportului juridic civil, adică posibilitatea subiectului activ de a avea o numită conduită, de a pretinde subiectului pasiv o conduită corespunzătoare, iar în caz de nevoie de a recurge la forţa coercitivă a statutului. Aceasta defineşte dreptul subiectiv civil.

În a doua accepţiune prin drept civil se desemnează o ramură de drept, adică un ansamblu de norme juridice. Aceasta formează sensul dreptului civil ca drept obiectiv.

Definiţia dreptului civil: - reprezintă o totalitate de norme juridice care reglementează pe baza egalităţii juridice a participanţilor relaţiile patrimoniale şi unele relaţii personal nepatrimoniale.

Principiile dreptului civil.

Orice sistem de drept este guvernat de anumite principii fundamentale, deci de idei călăuzitoare, reguli de bază comune tuturor ramurilor de drept.

Principii fundamentale ale dreptului reprezintă idei de bază ce sunt consacrate de legea fundamentală şi alte legi. Ele sunt aplicabile tuturor ramurilor de drept. Aceste principii sunt:

- principiul democraţiei,

- egalităţii în faţa legii,

- separării puterii în stat.

Dreptul civil ca şi alte ramuri ale dreptului, atât din ţară cît şi de peste hotare, are principiile sale, care caracterizează sistema raporturilor juridice civile. Principiile dreptului civil au o vocaţie generală pentru întreaga ramură de drept civil. Aceste principii pătrund în toată legislaţia civilă şi de ele ne conducem permanent. Principiile date ne ajută în cazul apariţiei lacunelor în lege. Toate principiile dreptului civil se împart în:

 Principii generale ale dreptului civil,

 Principii ale unor institute de drept civil.

Principii generale ale dreptului civil. Principiile date sunt idei călăuzitoare pentru întreaga legislaţie civilă. În această categorie se includ:

- Principiul protecţiei proprietăţii,

- Principiul inviolabilităţii proprietăţii,

- Principiul egalităţii în faţa legii civile,

- Principiul îmbinării intereselor generale cu cele personale,

- Principiul inadmisibilităţii intervenţiei în viaţa privată,

- Principiul garantării şi ocrotirii drepturilor subiective civile.

Principii ale unor institute de drept civil se aplică fie numai într-o instituţie a dreptului civil, fie în două sau mai multe instituţii de drept civil, având o vocaţie mai redusă. La aceste principii se atribuie:

- Principiul consensualităţii privind forma actului juridic civil,

- Principiul chemării la moştenire în ordinea claselor de moştenitori legali,

- Principiul ocrotirii bunei credinţe,

- Principiul libertăţii contractului, principiul forţei obligatorii a contractului

Caracteristica principiilor dreptului civil:

Principiul inviolabilităţii proprietăţii. Acest principiu este consacrat în Constituţia RM şi dezvoltat de normele dreptului civil. Normele constituţionale se referă la protecţia proprietăţii private: dreptul de proprietate privată este garantat, proprietatea privată este ocrotită indiferent de titular. În baza normelor civile nimeni nu poate fi privat de proprietate decât numai în baza unei hotărâri judecătoreşti. Art.316 al Codului Civil al RM reglementează Garantarea dreptului de proprietate, prin care proprietatea este inviolabilă iar dreptul de proprietate este garantat. Nimeni nu poate fi silit de a ceda proprietatea sa decât numai pentru o cauză de utilitate publică şi cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Autoritatea publică în caz de lucrări de interes general poate folosi solul oricărui proprietar cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune. Despăgubirile se determină de comun acord cu proprietarul, iar în caz de divergenţe, prin hotărâre judecătorească. În articolul dat se reglementează confiscarea bunurilor. Se confiscă numai bunurile dobândite pe cale ilicită sau care au fost folosite pentru săvârşirea infracţiunii. Aceleaşi efecte survin şi în cazul utilizării bunurilor sau dobândirii bunurilor prin contravenţii administrative. O persoană poate fi expropriată şi în cazul rechiziţiei ce reprezintă luarea forţată contra plată a bunurilor proprietarului în caz de calamităţi naturale, epidemii, epizootii etc.

Principiul libertăţii contractului. Subiectele de drept civil singure hotărăsc de a încheia sau nu contractul. Art. 667 al CC al RM reglementează libertatea contractului, prin care părţile pot încheia în mod liber, în limitele normelor imperative de drept contracte şi pot stabili conţinutul lor. Excepţie fac cazurile de încheiere forţată (art.667 alin.2, 3). Părţile pot încheia contracte prevăzute de Codul Civil precum şi neprevăzute dar care nu contravin legislaţiei civile.

Principiul inadmisibilităţii intervenţiei în viaţa privată. Normele constituţionale prevăd inviolabilitatea vieţii private, a corespondenţei, tainei personale.

Principiul libertăţii exercitării drepturilor civile. Acest principiu este reglementat de art.9 al CC al RM: subiectele dreptului civil trebuie să-şi exercite drepturile cu bună-credinţă, conform legii, contractului, ordinii publice şi bunelor moravuri.

Principiul garantării şi apărării drepturilor subiective civile. Acest principiu este consacrat în art.10 al CC: apărarea juridică a drepturilor civile, art.11 al CC: metodele de apărare a drepturilor civile.

Actele internaţionale de asemenea consacră acest principiu. Art.26 al Pactului Internaţional privind drepturile civile şi politice ale omului din 16 decembrie 1966, în vigoare din 23 martie 1976, dispune „toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au dreptul la o ocrotire egală din partea legii”, pantru RM în vigoare din 11 inie 1991.

Principiul forţei obligatorii (pacta sunt servanta - contractul trebuie respectat). Contractul încheiat trebuie respectat, executat conform condiţiilor.