Actorii vieții politice - statul

Noţiunea de Stat s-a format din verbul latin “statuo”, care înseamnă “a pune, a aşeza, a întemeia”.

Realitatea desigur cea mai puternică şi cea mai interesantă în drept – scria Mircea Djuvara – este Statul. „E o realitate atât de vie şi de puternică, încât absoarbe individualitatea noastră a tuturor, care se pierde într-însa. E o realitate atât de adâncă, încât ea se întinde în timp şi spaţiu mult peste forţele existenţele persoanelor individuale. E o realitate absolută, întrucât nu recunoaşte nici o autoritate superioară cum recunoaşte persoane privată autoritatea statului. Statul nu recunoaşte nimic superior sieşi”

Criteriile Statului

Statul este o persoană juridică. În cadrul statului şi în temeiul şi în condiţiile legii, există numeroase alte persoane morale de drept public sau de drept privat (ex. Comuna, oraşul, asociaţii, societăţi, etc.). O altă calitate, specifică şi exclusivă a statului este suveranitatea.

Conceptul de suveranitate a poporului reprezintă un principiu de bază al sistemului de guvernare. Pe acest principiu se întemeiază mai târziu conceptul modern de democraţie reprezentativă.

Autoritatea statală este deci o autoritate suverană şi tocmai de aceea o autoritate exclusivă.

Statul exercită o autoritate exclusivă, manifestată sub trei aspecte:

§ Plenitudine

§ Exclusivitate

§ Opozabilitate faţă de orice alt stat

Plenitudinea - indică faptul că statul exercită, în limitele sale teritoriale, plenitudinea funcţiilor sale (ex. statul, prin organele sale reprezentative legiferează, organizează administraţia, armata şi forţele de poliţie, stabileşte instanţele de judecată

Exclusivitatea - indică faptul că pe teritoriul său, statul exercită în mod liber întreaga sa autoritate, fiind exclusă intervenţia sau amestecul altui stat. Un stat suveran are însă dreptul să accepte o diminuare a suveranităţii sale.

Aspectul opozabilităţii este conferit, în primul rând, de legitimitatea şi recunoaşterea internaţională a constituirii unui stat pe un anumit teritoriu. Un teritoriu poate aparţine unui stat doar în mod legal şi legitim.

Esenţa statului

Privitor la esenţa statului, două sisteme doctrinare s-au cristalizat:

1. Concepţia potrivit căreia statul este un fenomen al forţei, un instrument de constrângere.

Statul se afirmă din punct de vedere sociologic ca o colectivitate umană bazată pe raporturi de cetăţenie şi dotată în mod legitim cu instituţii de guvernare specializate care au un caracter impersonal şi permanent.

Sociologul care s-a impus în analiza statului, din perspectiva sociologiei politice, este Max Weber. În analiza fenomenului statal Weber pune accentul pe:

- dominaţie

- subordonare

- autoritate

- forţă/putere

Raporturile de comandă – supunere sunt de esenţa puterii, a relaţiilor de putere. Cel mai adesea puterea se întemeiază pe constrângere, pe coerciţie.

2. Concepţia, în sensul căreia statul este, prin excelenţă, un fenomen voluntar. Aceasta este o doctrină mai realistă, mai generoasă în procesul articulării mecanismului

statal, mai presus de toate, aceea de a realiza acordul de voinţe între guvernanţi şi guvernaţi.

Din perspectiva politologiei, Statul apare ca o colectivitate umană istoriceşte constituită şi organizată pe un anumit teritoriu, care se structurează politic în grupul de

guvernaţi şi restul populaţiei. Pentru existenţa statului nu este suficient doar simplul acord- consesio – între oameni, ci este necesară şi uniunea – unio – acestora.