Actul Administrativ

Noţiunea de act provine de la latinescul actum care înseamnă: a lucra, a face, a acţiona.

De-a lungul timpului, în literatura juridică, s-au utilizat mai multe noţiuni pentru a desemna actele juridice cu caracter unilateral ale autorităţilor administraţiei publice.

Astfel, unii autori, printre care Tudor Drăganu, Ilie Iovănaş, folosesc termenul de act de drept administrativ, alţii pe cel de act administrativ.

În prezent, majoritatea autorilor literaturii de specialitate, dar şi Constituţia României în art. 52, utilizează termenul de act administrativ, termen pe care îl vom folosi şi noi în continuare.

Pentru a fi valabil, actul administrativ trebuie să se bazeze pe un text de lege, de regulament şi să fie imbrăcat cu toate formele legale deoarece are drept scop înfăptuirea si bunul mers al serviciilor publice, exercitându-se şi asupra unor funcţionari, instituţiuni, particulari sau bunuri, care - potrivit unei terminologii din trecut - purtau numele de materii administrative.

Din cauza diversităţii de definiţii cu privire la administraţia publică şi implicit la noţiunea de act administrativ, în doctrina administrativă nu există unanimitate de opinii în ce priveşte numărul, denumirea şi conţinutul trăsăturilor actului administrativ.

Trăsăturile actelor administrative reprezintă acel ansamblu de însuşiri care determină includerea respectivelor acte în categoria actelor juridice şi concomitent le diferenţiază de alte specii de acte juridice ce aparţin diverselor ramuri de drept.

Anumite elemente comune, cu unele diferenţe nesemnificative de formulare, se regăsesc la toţi autorii, şi anume: sunt acte juridice, sunt manifestări unilaterale de voinţă, sunt emise in realizarea puterii publice.

Sub aspect formal - material sunt evidenţiate următoarele trăsături ale actului, şi anume: este forma juridică principală a activităţii autorităţilor administraţiei publice, este o voinţă juridică unilaterală, este emis numai în realizarea puterii publice şi are un regim juridic specific, în centrul căruia se află Legea contenciosului administrativ.

Actul administrativ face parte din categoria formelor concrete de realizare a activităţii

administraţiei publice producătoare de efecte juridice. Când spunem că o formă concretă de activitate dă naştere la efecte juridice, înţelegem că aceasta dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice. În această categorie mai pot fi incluse şi contractele administrative.

A doua categorie o constituie formele de activitate ale administraţiei publice care nu produc efecte juridice proprii, în care se cuprind operaţiunile tehnico-administrative precum şi actele exclusiv politice ale acesteia.

Cât priveşte actul adminstrativ, acesta este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Prin urmare, trăsăturile actului administrativ sunt următoarele:

1) Actul administrativ este act juridic.

2)Actul administrativ este o manifestare de voinţă unilaterală.

3)Actul este emis în temeiul şi pentru realizarea puterii publice

4)Voinţa juridică este supusă unui regim juridic specific.

5)Actele administrative sunt executorii.

Condiţiile de valabilitate ale actelor administrative

Actele administrative pentru a fi valabile şi a produce efecte juridice trebuie să îndeplineasă anumite condiţii: să fie emise de către autoritatea competentă şi în limitele competenţei sale; să fie emise în forma şi potrivit procedurii stabilite de lege; să fie conforme cu Constituţia şi cu celelalte acte normative în vigoare; să corespundă scopului urmărit de lege.

Competenţa poate fi materială, teritorială, personală şi temporală.

Competenţa materială este forma care determină specificul atribuţiilor unei autorităţi ale

administraţiei publice.

Competenţa teritorială desemnează cadrul teritorial în care se execută atribuţiile de către o autoritate publică. Spre exemplu, utilizarea competenţei teritoriale drept criteriu de clasificare, permite distincţia între autorităţile centrale ale administraţiei publice (cu o competenţă teritorială extinsă la întreg teritoriul naţional) şi autorităţile locale (competente a-şi exercita atribuţiile la nivelul unităţii administrativ-teritoriale – comună, oraş, municipiu, judeţ);

Competenţa personală evocă ansamblul atribuţiilor ce revin unei persoane care ocupă o anumită funcţie. În acest sens, o anumită competenţă revine primarului şi o alta preşedintelui consiliului judeţean.

Competenţa temporală desemnează limitele în timp în care o autoritate a administraţiei publice îşi exercită competenţa.

Fiind un act secundum legem, actul administrativ va trebui să fie întotdeauna conform cu

conţinutul legii şi a celorlalte acte normative pe care le pune în aplicare.

Această condiţie ţine cont de aplicarea principiului supremaţiei legii în dreptul românesc şi de specificul activităţii executive de a fi o activitate secundum legem. Cu alte cuvinte, actul administrative intervenind în cadrul şi în vederea realizării activităţii executive, trebuie să fie conform cu legea pe care o pune în aplicare şi cu toate celelalte acte normative.

Actele administrative care privesc organizarea executării şi executarea legii sunt întotdeauna în raport de subordonare faţă de lege. Ele trebuie să aibă o bază legală, legalitatea actelor administrative fiind o condiţie esenţială pentru valabilitatea acestora.

În principiu, actele administrative cu caracter normativ nu formulează valori politice, acesta fiind atributul legii, ci se limitează la stabilirea modalităţilor de punere în executare a legii.

Legea nu are întotdeauna posibilitatea să prestabilească în detaliu condiţiile şi modalităţile de intervenţie a autorităţilor administraţiei publice prin acte administrative.

De altfel, dacă legea ar prestabili întotdeauna modalităţile de executare a ei, autorităţile

administraţiei publice s-ar transforma în nişte organisme automate care nu s-ar putea adapta sarcinilor aşa de variate şi mereu în schimbare pe care le prezintă viaţa socială.

De aceea autorităţile administraţiei publice trebuie să dispună de o anumită iniţiativă şi să aibă posibilitatea de a aprecia situaţiile în care vor emite acte administrative, oportunitatea emiterii acestor acte.

Referitor la legalitatea actelor administrative, putem spune că atunci când prin lege se prestabilesc condiţiile necesare pentru emiterea acestor acte, suntem în prezenţa aşa-zisei competenţe a autorităţilor administraţiei publice, denumită “competenţă legată”.

În cazul în care prin lege se creează posibilitatea mai largă, sau mai restrânsă a autorităţilor administraţiei publice de a aprecia condiţiile în care se vor emite actele administrative, suntem în prezenţa unei competenţe ce presupune un drept de apreciere din partea autorităţilor administraţiei publice asupra emiterii acestor acte. În aceste caz este vorba de aşa-zisa competenţă de apreciere a autorităţilor

administraţiei publice.

Luând exemplul, emiterii unui permis de conducere, observăm că legea prevede o serie de condiţii pe care trebuie să le îndeplinească persoanele cărora li se vor elibera astfel de permise. Unele din aceste condiţii vor fi constatate de organele administraţiei publice competente să emită actul, precum limita de vârstă, plata unei taxe (competenţă legată), iar alte condiţii precum capacitatea de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, sunt lăsate la aprecierea organului de poliţie (competenţa de apreciere

sau discreţionară).