Administrația Publică Locală

În esenţă, în afara competenţelor exclusive ale Uniunii, principiul subsidiarităţii prevăzut de alineatul (3) al noului articol 5 TUE, presupune că Uniunea să îşi exercite competenţele numai dacă şi în măsura în care statele membre nu pot realiza anumite obiective preconizate nici la nivel central, nici la nivel regional şi local, iar acţiunea avută în vedere pentru îndeplinirea acestora poate fi realizată mai bine la nivelul Uniunii, prin prisma dimensiunilor şi efectelor pe care aceasta le determină. Parlamentelor naţionale -chemate să cpntribuie la buna funcţionare a Uniunii în conformitate cu noul articolul 12 TUE - le revine rolul să asigure respectarea acestui principiu în conformitate cu Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarităţii şi proporţionalităţii. La rândul său, alineatul (4) al aceluiaşi articol prevede că, „în temeiul principiului proporţionalităţii, acţiunea Uniunii, în conţinut şi formă, nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor".

În raport cu actuala reglementare a celor două principii conţinută în articolul 5 TCE, se impun două observaţii.

În primul rând, remarcăm consacrarea „deplinei imposibilităţi" a statelor membre de a aduce la îndeplinire obiectivele Uniunii, care trebuie să se manifeste atât la nivel central, cât şi la nivel regional sau teritorial Totuşi, această „stare de imposibilitate" trebuie evaluată de la caz la caz de fiecare instituţie a Uniunii şi, în mod specific, de către Comisie care, înainte de a propune un act legislativ, are obligaţia să procedeze la consultări extinse cu instituţiile Uniunii şi cu parlamentele naţionale şi care trebuie să aibă în vedere dimensiunea regională şi locală a acţiunilor preconizate

Rolul pe care parlamentele naţionale îl ocupă în acest proces este esenţial şi, faţă de protocolul iniţial anexat la Tratatul de la Amsterdam, regândit în profunzime. Regula generală instituită de Protocolul privind rolul parlamentelor naţionale în Uniunea Europeană este aceea potrivit căreia atât documentele de consultare ale Comisiei (cărţi verzi, cărţi albe şi comunicări), cât şi proiectele de acte ce vor fi adoptate în urma unei proceduri legislative sunt transmise parlamentelor naţionale în vederea emiterii de către acestea a unui aviz motivat privind conformitatea acestora cu principiul subsidiarităţii şi faţă de care instituţiile emitente ale proiectului în discuţie trebuie să ţină seama. Este de remarcat şi faptul că principiul subsidiarităţii se aplică şi la nivel naţional, fiecărui parlament naţional sau fiecărei camere a unui parlament naţional revenindu-i, după caz, sarcina de a consulta parlamentele regionale cu competenţe legislative

În al doilea rând, formularea „acţiunea Uniunii, în conţinut şi formă" cuprinsă în noul articol 5 TUE în definirea principiului proporţionalităţii determină intensitatea acţiunii, atât din perspectiva alegerii de către instituţia competentă a Uniunii a instrumentului adecvat de reglementare (regulament, directivă sau decizie), cât şi a obiectivului urmărit de actul legislativ în discuţie, care trebuie să fie proporţional cu obligaţiile pe care le va impune atât Uniunii, cât şi celorlalţi destinatari ai acestuia Totuşi, în timp ce controlul aplicării principiului subsidiarităţii este potenţat atât prin intervenţia parlamentelor naţionale, cât şi de Curtea de Justiţie, la sesizarea acestora, principiul proporţionalităţii nu se bucură de aceeaşi atenţie din partea autorilor Tratatului de la Lisabona. Aplicarea principiului proporţionalităţii şi controlul acestora se va face aşadar în continuare în virtutea interpretării pe care Curtea de Justiţie a avut ocazia să o evidenţieze în numeroase cauze, precum şi a obiectivului urmărit de la caz la caz şi a competenţei de care dispune Uniunea în domeniul respectiv, astfel cum este reglementată de tratate.