Extras din curs

I. Cazul Personalului diplomatic și consular S.U.A. la Teheran (S.U.A. c. Iran), I.C.J. Reports 1981, p. 45

Situația de fapt

În contextul revoluției islamice din Iran, la 4 noiembrie 1979 a avut loc un atac armat asupra Ambasadei S.U.A. din Teheran, condus de organizația „Studenților Musulmani susținători ai Politicii Imam-ului”. Localurile misiunii au fost sechestrate, iar membrii personalului diplomatic și consular au fost luați ostatici. Atacuri similare s-au produs împotriva consulatelor americane din Tabriz și Shiraz. În ziua atacului, autoritățile guvernului revoluționar nu au luat nicio măsură pentru a preveni atacul împotriva Ambasadei S.U.A.

Ulterior datei de 4 noiembrie, autoritățile iraniene au emis declarații prin care aprobau actele studenților islamiști. Însuși Ayatollah-ul Khomeini a aprobat această acțiune, arătând că Ambasada era un „centru de spionaj” și că membrii personalului diplomatic vor rămâne „sub arest” atât timp cât va fi necesar.

La 29 noiembrie 1979, S.U.A. a introdus o cerere în fața Curții Internaționale de Justiție, prin care se solicita:

1) Republica Islamică Iran să fie declarată răspunzătoare pentru actele întreprinse împotriva Ambasadei S.U.A. , a consulatelor și a personalului acestora, care încalcă regulile generale ale dreptului internațional, precum și dispozițiile Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice referitoare la inviolabilitatea localurilor misiunii și a personalului diplomatic.

2) Repararea prejudiciului prin: încetarea acțiunii și plata unei compensări materiale.

În replică, Iranul a arătat că statul nu poate fi ținut responsabil pentru actele unor persoane private (organizația studențească). În același timp, Iranul a arătat că, în orice caz, actele ar fi fost justificate prin existența unor „circumstanțe excepționale”.

Principalele elemente

Prima fază

Conform unei clasificări a situației de fapt realizate de Curte:

„57. Prima dintre aceste faze acoperă atacul armat asupra Ambasadei Statelor Unite la Teheran, efectuat de către studenții islamiști la data de 4 noiembrie 1979, pătrunderea în incinta misiunii, luarea ca ostatici a personalului ambasadei, rechiziționarea bunurilor și arhivelor misiunii, cât și conduita autorităților iraniene cu privire la această situație. Atacul și pătrunderea în incinta misiunii, a fost o operațiune care a durat aproximativ 3 ore, fără ca forțele de ordine, unitățile militare sau oficiali iranieni să intervină pentru a opri sau a încerca să oprească atacatorii în a-și duce la bun sfârșit planul.”

În legătură cu actele săvârșite de către reprezentanții grupului „Studenților Musulmani susținători ai Politicii Imam-ului” la data de 4 noiembrie 1979, Curtea a stabilit că acestea ar putea fi atribuite Iranului numai în măsura în care se dovedește că acționau în numele său. Cu toate acestea, faptul că probatoriul administrat în cauză nu a fost suficient pentru dovedirea faptului anterior menționat, Curtea a statuat că Iranul nu era scutit de obligațiile sale de stat care găzduia misiunea diplomatică. Astfel, autoritățile iraniene aveau datoria de a interveni în scopul protejării inviolabilității misiunii diplomatice și a membrilor săi. În schimb, acestea nu au întreprins nicio măsură pentru prevenirea atacului sau pentru a preveni consumarea acestuia și nici nu a intervenit pentru a obliga membrii grupului să părăsească sediul ambasadei eliberând astfel ostaticii.

„58. Nu există nici un indiciu cum că militanții islamiști, în executarea atacului, s-au comportat ca fiind agenți ai statului sau ca având autoritatea de stat. Conduita lor în desfășurarea operațiunii nu poate fi așadar atribuită statului iranian.”

„61. Concluzia la care a ajuns Curtea, analizând atacul asupra Ambasadei S.U.A. din Teheran și evenimentele subsecvente, adică atacurile asupra consulatelor din Tabriz and Shiraz, din ziua de 5 noiembrie 1979,a fost că deși aceste acte nu sunt direct imputabile statului iranian nu înseamnă că acesta este scutit de orice răspundere în legătură cu actele respective, având în vedere că acesta nu și-a îndeplinit obligațiile rezultate din Convențiile de la Viena asupra relațiilor diplomatice și consulare (1961, 1963). Conform prevederilor conținute de acestea, Iranul avea obligația fermă de a lua toate măsurile necesare asigurării protecției sediului Ambasadei Statelor Unite la Teheran, precum și a personalului, arhivelor, mijloacelor de comunicație, cât și asigurarea libertății de mișcare a diplomaților americani.”