Cauze justificative - drept penal - partea generală

1. Noțiune și caracterizare:

Cauzele justificative au fost introduse in NCP, revenindu-se la Codul penal de la 1937, legiuitorul aliniind legislația penală română la cea europeană. Aceste cauze dau expresia unei realități verificate de experiența legislativă a statelor, în sensul că existența infracțiunii poate fi înlăturată nu numai atunci când fapta nu este săvârșită cu vionovăție, dar și atunci când interesele superioare ale societății și ordinii juridice, in ansamblul ei, impun ca o faptă să fie considerată licită în ciuda prevederilor acesteia în legea penală.

2. Clasificarea cauzelor justificative:

Cauzele justificative sunt împărțite în cauze justificative comune sau generale și cauze justificative speciale.

Cauzele justificative generale își au sediul în partea generală a Codului penal și operează în raport cu toate normele de încriminare din partea specială a Codului penal.

Cauzele justificative speciale își au sediul în anumite norme de încriminare izolate, în conținutul cărora apare, ca cerință esențială, mențiunea că fapta să fie ilegală ori ilegitimă, cmisă în mod arbitrar sau abuziv. Uneori, aceste expresii reprezintă efectiv cauze justificative speciale și numai in lipsa lor fapta ar putea constitui infracțiune, iar alteori, ele numai aparent au acest caracter pt că in realitate, subliniazăă cerința ca fapta să se inscrie într-un model de încriminare determinat. Sub acest aspect, cerința art. 205 alin.1 C.pen 2009, ca lipsirea de libertate a unei persoane să fie ilegală, constituie o modalitate specială de cauză justificativă, deoarece in lipsa ei fapta ar constitui o manifestare legală (cum ar fi lipsirea de libertate a persoanei bolnave psiic intr-un splital de specialitate)

Nu are rolul de cauza justificativăspecială expresia ” in mod injust” din art.207 alin1 C.pen. 2009, ci subliniază numai caracterul ilicit al folosului, care se desprinde implicit de modalitățile folosite de autor pt a-l obtine.

3. Efectele cauzelor justificative:

Cauzele justificative înlătură însuși caracterul ilicit al faptei, aceasta devenind licită, ceea ce produce mai multe consecințe:

-față de un act justificativ nu se poate admite legitima apărare, căci aceasta din urmă presupune un atac injust;

-participația (instigarea, complicitatea) la un act justificativ al autorului este justificată și cu privire la participant (ex.al persoanei care îl poate ajuta pe cel aflat în legitimă apărare);

-cauzele justificative împiedică aplicarea unor măsuri de siguranță sau a altor sancțiuni împotriva autorului care a acționat în prezența lor;

-o faptă comisă în condițiile cauzelor justificative generale nu atrage în general nici sancțiuni civile;

-domeniul de incidență al cauzelor justificative se întinde atât cât ține permisiunea de a leza valoarea socială ocrotită.

Legitima apărare

1. -este o instituție de dr penal potrivit căreia se permite unei pers să savârșească în anumite condiții fără a răspunde penal, o infracțiune cu scopul de a preveni o injustiție. Alți autori s-au pronunțat în sensul că legitima apărare este un act arbitrar, dar fiindcă se exercită într-o stare de necesitate contra unei agresiuni actuale, injuste, legea o justifică.

Originea legitimei apărări este foarte veche, fiind întâlnită, printre altele, în Legea celor XII table, care permitea omorârea hoțului nocturn. Deși s-au exprimat opinii în sensul că în acest caz nu este vorba de ideea apărării legitime, ci de o răzbunare privată, Mommsen s-a pronunțat în sensul că textele legii menționate reprezintă expresia juridică a ideii de apărare legitimă.

Astfel, in doctrina mai veche s-a incercat fundamentarea legitimei aparari pe ideea absentei vinovatiei datorata unei constrangeri psihice asupra vointei agresorului. In aceasta conceptie, care a stat la baza Codului penal 1969, legitima aparare constituie o cauza de inlaturare a vinovatiei, fapta continuand sa constituie o fapta prevazuta de legea penala, susceptibila de masuri de siguranta si de raspundere civila.

Ideea potrivit careia constrangerea ar sta la baza caracterului legitim al apararii in fata unei agresiuni a fost uneori criticata in lit juridica, aratandu-se ca o atare justificare nu poate fi invocată atunci cand cel ce se apara a reactionat cu calm in fata agresiunii; sau in cazul tertului care intervine in apararea celui atacat, desi nu este supus vreunei constrangeri.

2. Conditiile legitimei aparari:

Din definitia legala a legitimei aparari rezulta ca pt existenta acestei cauze justificative se cer indeplinite, cumulativ, unele conditii referitoare la atac si altele privind apararea.

2.1.Conditiile atacului:

Potrivit art 19 alin2 se cere: sa existe un atac material, direct, imediat și injust; atacul sa creeze un pericol pt pers celui atacat, a altuia, a drepturilor acestora ori pt un interes general.

-Existenta unui atac. Atacul sau agresiunea este o comportare violenta a omului, o atitudine ofensiva ce se materializeaza de regula intr-o actiune indreptata impotriva valorilor ocrotite.

Atacul trebuie sa se manifeste sub forma unei actiuni umane, spre deosebire de atacul din partea unui animal care face sa opereze dispozitiile privind starea de necesitate. In cazul in care atacul provine din partea unei persoane iresponsabile, se face distinctie dupa cum stare de iresponsabilitate a fost cunoscuta sau nu de cel care riposteaza. In primul caz nu va putea fi invocata legitima aparare, ci starea de necesitate.

Actiunea sau incatiunea agresorului trebuie sa fie expresia vointei libere a acestuia, in caz contrar, daca a actionat datorita unei constrangeri fizice sau ca urmare a unei miscari reflexe, reactia celui care se apara va avea caracterul unei actiuni de salvare determinate de o stare de necesitate.

Legitima aparare presupune un atac caracterizat, respectiv un atac prezentand unele trasaturi specifice de natura sa justifice reactia de aparare si inlaturare a pericolului.

Elementele de natura sa caracterizeze atactul in raport cu legea penala romana sunt: sa fie material, direct, imediat și injust.

-Atacul sa fie material.

Atacul material se realizeaza prin fapte menite sa puna in pericol in mod fizic valoarea sociala impotriva careia este indreptat. Pt realizarea atacului material se foloseste forta fizica ori instrumente sau mijloace care sunt in masura sa produca o modificare fizica a valorilor ocrotite, cum ar fi: instrumente (arme, corpuri contondente, substante otravitoare) etc. Atacul este material cand este savarsit prin violente care pun in pericol fizic valoarea sociala impotriva careia se indreapta. Instranta Suprema a retinut legitima aparare intr-o cauza in care victima l-a urmarit pe inculpat cu tractorul incercand sa-l striveasca, api l-a atacat impreuna cu alte persoane inarmate cu rangi de fier si o bâtă, timp in care acesta s-a aparat lovind victima cu un bat peste cap, cauzandu-i leziuni ce i-au pus viata in primejdie.

Nu pot constitui un atac material injuriile, amenintarile, zvonurile, defăimarile realizate oral sau scris, intrucat nu realizeaza o necesitate imediata a apararii, ele putand fi combatute printr-o conduita obisnuita.

Imprejurarea ca o pers este inarmata nu poate fi considerata ca un atac material, care sa justifice legitima aparare, atata timp cat nu incearcă sa facă uz de arma respectiva.

-Atacul sa fie direct.

Este direct atacul care constituie in mod nemijlocit o sursa de pericol pt valoarea sociala impotriva careia se indreapta. Se cere deci sa existe o legatura de la cauza la efect intre atac și pericolul creat. Spre ex, atacul este direct atunci cand faptuitorul indreapta arma spre victima sau o loveste. Atunci cand intre victima si agresor exista un obstacol (usa inchisa, gard sau zid) atacul nu poate fi considerat direct, cu exceptia cazului cand agresorul a folosit o arma de foc sau alte asemenea mijloace.

-Atacul sa fie imediat.

Atacul imediat se poate manifesta in 2 forme: prin iminenta sau prin actualitatea sa.

Atacul este iminent cand exista certitudinea dezlănțuirii și este pe punctul de a se produce, asa cum se intampla cand agresorul indreapta arma spre victima. Un atac iminent nu trebuie confundat cu atacul eventual, respectiv cu o agresiune care s-ar putea produce in viitor sau de existenta unei dusmanii mai vechi. Sub acest aspect, in practica judiciara s-a decis ca fapta inculpatei, carepe fondul unei stari conflictuale provocate de victima, i-a aruncat asupra feței o substanta caustica, cauzandu-i acesteia pierderea vederii și alte vatamari, nu a fost comisa in legitimă apărare, intrucât relațiile conflictuale anterioare dintre părți nu pot fi considerate un atac iminent de natură să justifice teama inculpatei față de victimă.

Atacul este actual cand se afla in curs de desfasurare, adica din momentul in care s-a dezlănțuit pana la consumare. In cazul infractiunilor continuate atacul este considerat actual in tot cursul desfăsurarii actiunii. Apararea este legitima numai daca se exercita pe toata durata atacului, adica din momentul in care acesta a devenit iminent si pana a fost epuizat. In cazul in care fapta este savarsita dupa incetarea atacului, ea se situeaza in afara unei aparari legitime. Nu este i legitima aparare inculpatul care a somat victima sa se opreasca si pt ca aceasta a fugit a tras cu arma asupra sa ranind-o la picior, intrucat in cauza nu s-a produs un atac.