Cetățenia Română

1. Noţiunea de cetăţenie

Populaţia, fiind unul dintre elementele constitutive ale statului, analiza raporturilor existente între stat şi aceasta apare justificată. Populaţia unui stat se prezintă ca o entitate eteroclită sub aspectul specificului raporturilor politice şi juridice pe care le are fiecare membru al populaţiei cu statul pe teritoriul căruia trăieşte populaţia respectivă. Populaţia unui stat este formată din cetăţenii acestuia, la care se adaugă străinii şi, după caz, apatrizii.

Elementele organice al naţiunii reflectate în conştiinţa naţională - limba comună, tradiţiile, cultura comună, religia, specificul vieţii sociale, economice şi politice formează fondul conceptual şi operaţional al ideologiei naţionale.

Pe lângă ideologia naţională se formează, indiferent de raportul dintre naţiune şi minorităţile naţionale, o ideologie a acestora, care va încorpora şi valorifica sistemul lor axiologic (limba maternă, folclor şi tradiţii artistice specifice, cultură).

Este o cerinţă fundamentală a democraţiei constituţionale, a statului de drept, ca statul să se manifeste - în cadrul raporturilor de cetăţenie - în acelaşi fel faţă de toţi cetăţenii săi, fără nici o discriminare, fără a acorda unora privilegii în dezavantajul altora.

Legătura internă dintre stat şi întreaga populaţie care vieţuieşte pe teritoriul său - indiferent de naţionalitate - stă la baza drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, dar şi la baza îndatoririlor lor faţă de stat şi poartă numele de cetăţenie.

Ca instituţie juridică, cetăţenia este ansamblul de norme juridice care reglementează modul de dobândire sau de pierdere a calităţii de cetăţean, adică raporturile sociale de cetăţenie. Cât priveşte aprecierea cetăţeniei ca o condiţie juridică sau statut al individului exprimată prin drepturi şi îndatoririle sale individuale, aceasta izvorăşte din drepturile subiective garantate de stat prin Constituţie, propriilor cetăţeni şi nu ca statut al unor indivizi.

Statutul juridic al individului este garantat atât de drepturile subiective recunoscute şi garantate de Constituţie, cât şi de calitatea sa de cetăţean al unui stat, în virtutea căruia el dobândeşte drepturile respective şi îşi asumă anumite îndatoriri.

Cetăţenia acordă dreptul unei persoane fizice, membru al populaţiei care locuieşte într-un anumit stat, să se manifeste politic, adică să voteze şi să fie ales în organe reprezentative ale puterii sau ale administraţiei publice, sau să ocupe înalte funcţii şi demnităţi publice în aparatul de guvernământ.

Cetăţenia este definită ca fiind, apartenenţa politică şi juridică a unei persoane la un anumit stat.

Apartenenţa unei persoane la un anumit stat nu exprimă o legătură unilaterală, ci una reciprocă între cele două entităţi. Nu numai cetăţeanul este legat de stat, ci şi statul este legat de cetăţean.

Apartenenţa nu exprimă un simplu raport de subordonare a cetăţeanului faţă de stat sau, cu alte cuvinte, un raport de dominaţie exercitat de stat asupra unei persoane. Acest raport există, indiferent de calitatea persoanei care locuieşte într-un anumit stat şi asupra căreia se exercită prerogativele de comandă.

Cetăţenia română exprimă legătura principală şi statornică între statul român şi o persoană fizică, în baza căreia aceasta participă la diferite proceduri legale prin care se exprimă voinţa suverană a poporului şi beneficiază de drepturile şi libertăţile fundamentale pe care i le garantează statul, care, în acelaşi timp, îi impune anumite îndatoriri fundamentale.

2. Natura juridică a cetăţeniei

Cetăţenia este un element, o parte componentă a capacităţii juridice. Persoana fizică/cetăţean poate fi subiect al tuturor raporturilor juridice de cetăţenie, adică al acelor raporturi juridice al căror conţinut îl formează drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor.

Apartenenţa unei persoane la un anumit stat poate avea mai multe cauze: naşterea, adopţiunea, repatrierea, autorizarea cererii adresate autorităţilor statale competente de către o persoană fizică.

Izvorul juridic al cetăţeniei este fie faptul natural al naşterii, căreia legiuitorul îi predetermină efecte juridice în ceea ce priveşte raporturile de cetăţenie între cel născut şi stat, fie faptul juridic al adopţiunii sau repatrierii unei persoane ori acordarea cetăţeniei la cerere.

3. Principiile generale ale cetăţeniei române

Ele stabilesc cadrul juridic general de dobândire şi de exercitare a calităţii de cetăţean român de către o persoană fizică. Decurg atât din Constituţie cât şi din alte legi, în primul rând din Legea cetăţeniei române.

Principiile generale ale cetăţeniei române:

- egalitatea cetăţenilor români fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, apartenenţă politică, avere sau origine socială (art.4 alin.2 din Constituţie).

- cetăţenia se dobândeşte pe baza principiului ius sangvinis; dobândeşte automat cetăţenia română indiferent de locul naşterii sale, copilul ai cărui părinţi, sau numai unul dintre ei, este cetăţean român.

- stabilirea modului de dobândire a cetăţeniei, ca şi drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, reprezintă un atribut inerent, exclusiv şi suveran al statului.