Concurența și ajutorul de stat în dreptul european

Introducere

Reflectarea asupra procesului integrarii europene presupune o clarificare în prealabil a conţinutului acestuia.Termenul de integrare este folosit şi în sens sociologic pentru a desemna stabilirea unei stranse interdependente între părţile unei fiinţe vii sau între membrii unei societăţi, a unei uniuni formate din multiple entităţi sau din mai multe grupari de indivizi. Literatura de specialitate conferă noţiunii de integrare economică internaţională numeroase sensuri: trecerea de la microspaţii la macrospaţii, crearea unor ansambluri economice tot mai vaste, absenţa discriminărilor sau eliminarea progresivă a acestora din raporturile economice între diferite state, stabilitatea şi eficienţa economică a relaţiilor dintre state.

Astfel trebuie înţeles faptul că integrarea economică nu este un scop în sine, ci un mijloc, o cale spre realizarea unor obiective. Unul dintre obiectivele spre care se tinde este realizarea unei concurenţe perfecte, cazul ideal, dacă nu se atinge acest ţel atunci se încearcă prin orice mijloace reducerea factorilor care duc la o concurenţă neloiala.

Ţinând seama de evoluţia legislaţiei naţionale în materie precum şi de adaptarea acesteia la reglementările comunitare, lucrarea îşi propune să ofere o prezentare de ansamblu a practicilor concurenţei în lumina prevederilor legii concurenţei nr. 21/1996, Legii privind concurenţa neloială nr. 11/1991, Ordonanţa de urgenţă nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, în concordanţă cu legislaţia comunitară a directivelor şi a instituţiilor comunitare Consiliul Concurenţei şi a Curţii Europene de Justiţie.

Mediul concurenţial poate fi afectat negative de activităţile anticoncurenţiale care au ca obiect efectul înţelegerilor sau a practicilor concentrate între agenţii economici puternici, de abuzul de poziţie dominantă a unor agenţi economici dominanţi, de asemenea concurenţa poate fi distorsionată prin subvenţiile acordate de stat unor agenţi economici, prin care aceştia să dobândească o poziţie avantajoasă faţă de ceilalţi concurenţi pe piaţa respectivă.

Concurenţa trebuie privită ca “o confruntare între agenţii economici cu activităţi similare sau asemănătoare, exercitate în domeniul pieţei, pentru câştigarea şi conservarea clientelei, în scopul rentabilizării propriei întreprinderi”

Concurenţa este privită şi ca o situaţie de referinţă în cadrul căreia are loc o confruntare liberă completă între toţi agenţii economici la nivelul ofertei cât şi la nivelul cererii de bunuri şi servicii de bunuri de producţie şi de capitaluri.

Analizând din această perspectivă prevederile generale ale Tratatului se poate constatat că principiile concurenţei au la bază realizarea unei politici comerciale comune în sensul de creare a unei pieţe interne în statele member şi de înlăturare a barierelor care pot să apare în circuitul mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor şi a capitalurilor, prin implementarea unui cadru juridic ce nu permite denaturarea concurenţei. Apropierea legislaţiei naţionale de cerinţele funcţionării Pieţei commune, în care consumatorii au deplină libertate de alegere, înseamnă impunerea unor reglementări comunitare . Normele dreptului comunitar, privind Tratatul stabilind Comunitatea Europeană (TCE) precizează că activitate esenţială a Comunităţii Europene este crearea unui sistem care să asigure un mediu concurenţial nedistorsionat în cadrul pieţei interne. Legea comunitară urmăreşte ca prin normativele europene să se protejeze piaţa comuna şi să se stimuleze concurenţa în cadrul spaţiului economic

În consecinţă concurenţa în România poate fi considerat un domeniu sensibil cu un impact major asupra funcţionării economiei de piaţă – în general, iar în particular este un domeniu care trebuie aliniat din mers la practicile concurenţiale europene.

Capitolul I

I. Concurenţa şi politica de concurenţă-conceptele de bază a UE

I.1. Sediul materiei

Termenul de concurenţă desemnează “relaţiile dintre toţi cei care acţionează pe aceeaşi piaţă pentru realizarea propriilor interese în condiţii de libertate economica”. In acelaşi timp concurenţa reflectă “rivalitatea, disputa, dintre entităţile economice respective care urmăresc acelaşi scop şi de aceea interesele lor devin contradictorii”. Concurenţa este o condiţie fundamentală a economiei de piaţă ea fiind considerată cea mai importantă cauză a progresului economic şi tehnico-ştiinţific.

Intr-un sens destul de cuprinzător, concurenţa este o rivalitate, o luptă dusă cu mijloace economice (reducerea costurilor, lansarea de produse noi, cumpărări de acţiuni) şi extraeconomice (spionaj industrial, acţiuni de sabotaj) între producători sau comercianţi, monopoluri, ţări pentru producerea şi desfacerea unor mărfuri acăpărarea unor pieţe şi obţinerea de profituri mari.

Politica de concurenţă are ca scop punerea în practică şi prezentarea unui sistem ce permite o concurenţă fără distorsiuni în interiorul unui spaţiu economic. In cadrul teoriei economice liberale, politica de concurenţă urmăreşte să realizeze pieţe cu o concurenţă perfectă şi să prevină formarea monopolurilor şi oligopolurilor care îşi impun preţurile lor în detrimentul consumatorului. In Uniunea Europeană au existat monopoluri de stat în domenii cum ar fi: transporturile, serviciile poştale şi telecomunicaţiile.