Construcția Europeană

Curs
8/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 3 fișiere: doc
Pagini : 118 în total
Cuvinte : 36254
Mărime: 214.93KB (arhivat)
Publicat de: Codin-Faust Staicu
Puncte necesare: 0
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Alina Profiroiu

Extras din curs

1.1. Începuturile instituţiilor europene

Primele organizaţii europene apar după Cel de-al Doilea Război Mondial:

• La 5 aprilie 1944, la Londra are loc semnarea Tratatului dintre Belgia, Olanda şi Luxemburg (BENELUX) privind constituirea unei uniuni vamale între aceste ţări. Această convenţie stipula: (1) libertatea comercială totală între cele trei semnatare, cu suprimarea taxelor vamale şi a drepturilor de accize; (2) uniformizarea taxelor vamale aplicate unor terţe state; (3) similaritate legislativă, mai ales în materie de norme productive.

• La 17 martie 1948 este semnat Tratatul de la Luxemburg de către Belgia, Franţa, Luxemburg, Regatul Unit şi Olanda, prin care ia fiinţă Uniunea Occidentală. Se încerca, astfel, organizarea unei apărări comune pe baza unui pact de asistenţă în caz de agresiune.

• La 16 aprilie 1948 este creată la Paris Organizaţia Europeană de Cooperare Economică (OECE), având drept scop administrarea fondurilor acordate de către Statele Unite ale Americii prin intermediul Planului Marshall pentru reconstrucţia Europei. Iniţial, organizaţia a numărat 16 state membre (Austria, Belgia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Regatul Unit, Norvegia, Olanda, Portugalia, Suedia, Turcia) la care se vor adăuga RFG (1955) şi Spania (1958). În afara acestor membri cu drepturi depline, OECE mai număra şi câteva state asociate: Statele Unite ale Americii şi Canada (din 1950) şi Iugoslavia (din 1955). În 1961 ea se transformă în Organizaţia Economică de Cooperare şi Dezvoltare (OECD) care în prezent numără 28 de membri şi are ca scop concertarea politicilor economice din statele membre, prin reuniuni ministeriale anuale, precum şi monitorizarea evoluţiei înregistrate de economiile în cauză.

• În urma Congresului de la Haga din 7-11 mai 1948, Franţa propune constituirea unei Adunări Europene, denumită Consiliul Europei. Acest lucru s-a materializat prin semnarea Tratatului de la Strasbourg de zece state europene la 5 mai 1949. Această instituţie îşi desfăşura activitatea în domeniul cooperării parlamentare şi al drepturilor omului. Dar, datorită influenţei britanice, ea nu dispunea de puteri reale. O dată cu căderea blocului comunist, în 1989, Consiliul Europei va deveni prima structură de primire a noilor democraţii din Europa Centrală şi de Est, contribuind astfel la securi¬tatea democratică a continentului .

• La 4 aprilie 1949 are loc semnarea la Washington a Tratatului Atlanticului de Nord între SUA, Canada, Norvegia, Danemarca, Islanda, Portugalia, Belgia, Franţa, Luxemburg, Regatul Unit şi Olanda. Organizaţia militară a alianţei (NATO) absoarbe comitetele militare ale Uniunii Occidentale şi în anul 1954 se transformă în Uniunea Europei Occidentale (UEO), o dată cu adeziunea Germaniei şi Italiei. Prin Tratatul de la Maastricht, din 1992, UEO trebuia să devină „braţul armat“ al Uniunii Europene.

1.2. De la CECO la Comunitatea Europeană a Celor Şase

La 9 mai 1950, ministrul de externe al Franţei, Robert Schuman , marca un moment istoric prezentând ideea creării unei comunităţi de interese paşnice , idee care a fost acceptată de către guvernele Franţei şi Germaniei.

Această propunere era fundamental diferită de soluţiile anterioare de unificare a Europei, prin înglobarea ideii pragmatice a lui Jean Monnet (pe atunci responsabil, în Guvernul francez, cu planificarea reconstrucţiei ţării), şi anume: participarea celor două state (Franţa şi Germania), cu poziţii egale, în cadrul unei noi entităţi care să coordoneze, iniţial, industriile cărbunelui şi oţelului din cele două ţări, dar să şi pună bazele unei viitoare federaţii europene.

Declaraţia afirma o serie de principii:

• Europa nu se va construi dintr-o dată sau conform unui plan unic. Ea va lua naştere din realizări practice care vor crea, mai întâi, o solidaritate reală.

• Animozitatea de lungă durată dintre Franţa şi Germania trebuie eliminată; orice acţiuni trebuie să privească în primul rând aceste două ţări, dar să fie deschise oricăror alte state europene care împărtăşesc aceleaşi scopuri.

• Este necesară acţiunea imediată într-un domeniu limitat, dar decisiv: producţia franco-germană de cărbune şi oţel trebuie pusă imediat sub controlul unei Înalte Autorităţi comune.

• Fuziunea acestor interese economice va contribui la ridicarea nivelului de trai şi la constituirea unei comunităţi europene.

• Deciziile Înaltei Autorităţi vor fi obligatorii pentru ţările membre. Înalta Autoritate va fi compusă din persoane independente, cu statut de egalitate, iar deciziile autorităţii vor fi impuse părţilor.

Astfel, se ofereau premisele unei cooperări între vechi inamici şi se trecea peste resentimentele războiului şi poverile trecutului. Totodată, se declanşa un proces total nou în relaţiile internaţionale, de exercitare comună a suveranităţii.

Acesta era un răspuns la problemele de după Cel de-al Doilea Război Mondial, generate de tensiuni între unele state europene, dar şi la potenţialele probleme economice legate de efortul acestora de reconstrucţie.

A. Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului

Prin Tratatul de la Paris încheiat la 18 aprilie 1951 , Planul Schuman a fost acceptat de toate ţările participante la negocieri (Franţa, Germania, Italia şi cele trei ţări ale Benelux-ului) şi s-a hotărât înfiinţarea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO). Tratatul a fost semnat pentru 50 de ani .

Preview document

Construcția Europeană - Pagina 1
Construcția Europeană - Pagina 2
Construcția Europeană - Pagina 3
Construcția Europeană - Pagina 4
Construcția Europeană - Pagina 5
Construcția Europeană - Pagina 6
Construcția Europeană - Pagina 7
Construcția Europeană - Pagina 8
Construcția Europeană - Pagina 9
Construcția Europeană - Pagina 10
Construcția Europeană - Pagina 11
Construcția Europeană - Pagina 12
Construcția Europeană - Pagina 13
Construcția Europeană - Pagina 14
Construcția Europeană - Pagina 15
Construcția Europeană - Pagina 16
Construcția Europeană - Pagina 17
Construcția Europeană - Pagina 18
Construcția Europeană - Pagina 19
Construcția Europeană - Pagina 20
Construcția Europeană - Pagina 21
Construcția Europeană - Pagina 22
Construcția Europeană - Pagina 23
Construcția Europeană - Pagina 24
Construcția Europeană - Pagina 25
Construcția Europeană - Pagina 26
Construcția Europeană - Pagina 27
Construcția Europeană - Pagina 28
Construcția Europeană - Pagina 29
Construcția Europeană - Pagina 30
Construcția Europeană - Pagina 31
Construcția Europeană - Pagina 32
Construcția Europeană - Pagina 33
Construcția Europeană - Pagina 34
Construcția Europeană - Pagina 35
Construcția Europeană - Pagina 36
Construcția Europeană - Pagina 37
Construcția Europeană - Pagina 38
Construcția Europeană - Pagina 39
Construcția Europeană - Pagina 40
Construcția Europeană - Pagina 41
Construcția Europeană - Pagina 42
Construcția Europeană - Pagina 43
Construcția Europeană - Pagina 44
Construcția Europeană - Pagina 45
Construcția Europeană - Pagina 46
Construcția Europeană - Pagina 47
Construcția Europeană - Pagina 48
Construcția Europeană - Pagina 49
Construcția Europeană - Pagina 50
Construcția Europeană - Pagina 51
Construcția Europeană - Pagina 52
Construcția Europeană - Pagina 53
Construcția Europeană - Pagina 54
Construcția Europeană - Pagina 55
Construcția Europeană - Pagina 56
Construcția Europeană - Pagina 57
Construcția Europeană - Pagina 58
Construcția Europeană - Pagina 59
Construcția Europeană - Pagina 60
Construcția Europeană - Pagina 61
Construcția Europeană - Pagina 62
Construcția Europeană - Pagina 63
Construcția Europeană - Pagina 64
Construcția Europeană - Pagina 65
Construcția Europeană - Pagina 66
Construcția Europeană - Pagina 67
Construcția Europeană - Pagina 68
Construcția Europeană - Pagina 69
Construcția Europeană - Pagina 70
Construcția Europeană - Pagina 71
Construcția Europeană - Pagina 72
Construcția Europeană - Pagina 73
Construcția Europeană - Pagina 74
Construcția Europeană - Pagina 75
Construcția Europeană - Pagina 76
Construcția Europeană - Pagina 77
Construcția Europeană - Pagina 78
Construcția Europeană - Pagina 79
Construcția Europeană - Pagina 80
Construcția Europeană - Pagina 81
Construcția Europeană - Pagina 82
Construcția Europeană - Pagina 83
Construcția Europeană - Pagina 84
Construcția Europeană - Pagina 85
Construcția Europeană - Pagina 86
Construcția Europeană - Pagina 87
Construcția Europeană - Pagina 88
Construcția Europeană - Pagina 89
Construcția Europeană - Pagina 90
Construcția Europeană - Pagina 91
Construcția Europeană - Pagina 92
Construcția Europeană - Pagina 93
Construcția Europeană - Pagina 94
Construcția Europeană - Pagina 95
Construcția Europeană - Pagina 96
Construcția Europeană - Pagina 97
Construcția Europeană - Pagina 98
Construcția Europeană - Pagina 99
Construcția Europeană - Pagina 100
Construcția Europeană - Pagina 101
Construcția Europeană - Pagina 102
Construcția Europeană - Pagina 103
Construcția Europeană - Pagina 104
Construcția Europeană - Pagina 105
Construcția Europeană - Pagina 106
Construcția Europeană - Pagina 107
Construcția Europeană - Pagina 108
Construcția Europeană - Pagina 109
Construcția Europeană - Pagina 110

Conținut arhivă zip

  • cap 1 Constructia.doc
  • cap 2 institutiile.doc
  • cap 3 Organele.doc

Alții au mai descărcat și

Efectele poluării atmosferice asupra climei și a mediului înconjurator

Capitolul 1:Probleme introductive 1.1 Surse de poluare atmosferică Chiar dacă din cele mai vechi timpuri, omul a încercat să schimbe natura ale...

Tratatul de la Maastricht

TRATATUL DE LA MAASTRICHT I. Contextul adoptării Tratatului de la Maastricht şi perspectivele sale Actul Unic European a condus, în mod...

Tratatul de la Maastricht

Construcția europeană a fost una din marile provocări ale sec. XX. După ce Europa a fost focarul unor mari civilizații, dar și teatrul de...

Jurisprudența CEDO

Introducere CEDO între istorie şi actualitate Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost precedată de Declaraţia Universală a Drepturilor...

Drept Execuțional Penal

I. DREPT EXECUȚIONAL PENAL 1.1. Noțiune și obiect Profesorul Ioan Oancea definește dreptul execuțional penal ca fiind “ramura de drept alcătuită...

Drept Internațional

1. NOŢIUNEA Şl TRASATURILE CARACTERISTICE ALE DREPTULUI INTERNATIONAL Dreptul internaţional reprezintă o emanaţie a statelor societăţii...

Finanțe Publice

Secţiunea 1 ELEMENTE INTRODUCTIVE ÎN TEORIA FINANŢELOR PUBLICE Apariţia statului pe fondul descompunerii formaţiunilor gentilice primitive a...

Construcție Europeană

Configuraţia instituţiilor reflectă originile funcţionale ale Comunităţii şi modul în care au evoluat puterile în condiţiile în care nu s-a ajuns...

Te-ar putea interesa și

Planul Marshall și Rolul Său în Construcția Europeană

INTRODUCERE Cel de-al Doilea Război Mondial a lăsat în urma sa o Europă sărăcita aproape complet,distrusă din punct de vedere economic şi într-o...

Cetățenia europeană

Introducere Ce inseamna sa fii cetatean al Europei? Care sunt drepturile si responsabilitatile care definesc cetatenia europeana? Este oare...

Construcția Europeană

Introducere Termenul de Europa are o etimologie controversată, unii atribuindu-i o origine semitică, alţii una celtică sau grecească . Cert este...

Construcție Europeană

I. ISTORICUL UNIUNII EUROPENE Desi a aparut recent pe scena internatioanala, Uniunea Europeana continua de fapt cooperarea la nivel european...

Construcție europeană II - politicile Uniunii Europene

1.Constructia europeana Demersurile referitoare la constructia europeana, la unitatea si perspectivele sale sunt expuse unei duble degradari. Pe...

Construcția europeană - fondurile structurale

Constructie Europeana III – Fondurile structurale 1.Scurt istoric Este foarte dificil sa identificam diferitele etape ale constructiei europene....

Construcția europeană

Constructia Europeana II Politici europene In UE nu exista o majoritate, ci numai minoritati. In ciuda diferentelor dintre acestea, la baza...

Repere în Construcția Europeană

Premisele aparitiei Uniunii Europene Din cele mai vechi timpuri societatile din spatiul geografic european au evoluat nu doar în sensul...

Ai nevoie de altceva?