Construcție Europeană

Ideea europeană, având la bază o identitate şi un patrimoniu comun, nu este nouă Aceasta a apărut la împăraţii creştini în secolele IX-X, când s-a încercat şi primul proiect politic de unificare paneuropeană; a doua încercare are loc în secolele XII-XIV, când se dorea înfiinţarea unei Republici Christiane condusă de papalitate; a treia încercare se produce în secolele XVI-XVIII, când se are loc o mişcare spontană, ale cărei baze au fost accelerarea istoriei şi impunerea Europei ca şi spaţiu al civilizaţiei dominante. La realizarea acestui proces au contribuit cultura, intensificarea schimburilor şi accentuarea interdependenţelor.

Acest ultim fond de unitate în diversitate, de supremaţie şi dezvoltare, de expansiune spectaculoasă pe un teritoriu restrâns, a contribuit la ivirea unor noi oportunităţi pentru ideea europeană.

În mod deosebit, în secolul al XIX-lea are loc o exaltare a identităţii europene şi se propun noi proiecte de organizare socială care să poată asigura securitatea colectivă sau o ordine socială alternativă, care să fie mai justă. Toate acestea reprezintă proiecte utopice, dar sub aparenţa acestora au existat tentative de unificare prin forţă, prin convertire sau alianţe conjuncturale Cu titlu de exemplu, Directoratul European, care a reprezentat prima organizaţie paneuropeană, ce a luat fiinţă prin Congresul de la Viena din 1815. Directoratul se baza pe un sistem de convenţii intervenite între monarhiile învingătoare din războaiele cu Franţa condusă de Napoleon, şi el a susţinut periodic conferinţe pentru ameliorarea unor stări conflictuale în Europa, a trimis trupe în Cretă, China, Macedonia, a încercat să-şi lărgească influenţa în America, acest fapt determinând reacţia Statelor Unite ale Americii; acest model nu a reuşit să oprească pornirea primului război mondial, care a dus la stingerea supremaţiei Europei şi la naşterea altor mari puteri, în special Statele Unite ale Americii.

Tratatele de pace încheiate după primul război mondial au consfinţit victoria naţionalismului şi au dus la desfiinţarea marilor imperii europene (de exemplu Austro-Ungaria), în locul acestora apărând noi entităţi politice.

Statul american, prin intermediul preşedintelui Wodrow Wilson, sugerează un nou proiect de ordine mondială, axat pe două idei fundamentale : principiul naţionalităţilor, adică al dreptului popoarelor de a îşi hotărî singure soarta şi al dreptului acestora la suveranitate naţională; ideea înfiinţării Societăţii Naţiunilor, ca autoritate supranaţională care să se ocupe de menţinerea păcii mondiale.

În perioada dintre cele două războaie mondiale au fost propuse şi proiecte europene, dar nu au avut sorţi de izbândă într-un context caracterizat mai mult de conflicte decât de înţelegere paneuropeană

În 1945, odată cu încheierea celui de al doilea război mondial, se observă existenţa următoarelor stări de fapt :

- Eşecul controlului colectiv asupra beneficiilor revoluţiei industriale, care a degenerat în înarmare şi într-o producţie militară peste nevoi;

- Riscurile manipulării şi îndoctrinării maselor;

- Limitele statului-Naţiune, care a convers spre imperialism şi naţionalism agresiv.

Situaţia politică existentă după război nu este propice colaborării, nici măcar între foştii aliaţi şi se constată existenţa a două noi fenomene :

- Statele naţionale devin conştiente de limitele asumării, de către fiecare în parte, a destinului european;