Contencios Administrativ

- noţiunea de contencios administrativ a fost definită de doctrină şi de legislaţie, legea actuală a contenciosului administrativ (554/2004) stabilind la art. 2 o definiţie a contenciosului administrativ.

- astfel, „contenciosul administrativ reprezintă activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ, competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una din părţi este o autoritate publică iar conflictul s-a născut din emiterea sau încheierea unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul prevăzut de lege a unei cereri ori din refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere referitoare la un drept sau interes legitim”.

- observaţii cu privire la definirea noţiunii de contencios administrativ:

- legea stabileşte competenţa unor instanţe de contencios administrativ pentru soluţionarea acestui conflict juridic;

- cel puţin una din părţile procesului este o autoritate publică;

- conflictul s-a născut din activitatea/sau inactivitatea autorităţii publice (emiterea unui act administrativ, nesoluţionarea unei cereri în termenul legal, ca urmare a refuzului nejustificat);

- activitatea administraţiei a avut ca efect încălcarea unor drepturi sau interese legitime.

Formele contenciosului administrativ

a) contenciosul subiectiv – aduce în discuţie încălcarea unor drepturi subiective sau interese legitime private;

b) contenciosul obiectiv – se întemeiază pe apărarea unui interes legitim public sau pe calitatea specială a unor subiecte de drept (MP, ANFP, prefectul);

c) contencios în anulare – instanţa sesizată este competentă doar să anuleze actul administrativ;

d) contencios de plină jurisdicţie – instanţa sesizată este competentă să anuleze actul administrativ şi să acorde daune materiale şi morale pentru prejudiciul cauzat; în România contenciosul administrativ este de plină jurisdicţie;

e) contencios în sens formal – ansamblu de instanţe competente să soluţioneze conflictul între administraţie şi administraţi;

f) contencios în sens material – conflictul între administraţie şi administraţi născutca urmare a activităţii sau inactivităţii autorităţii publice prin care s-a adus atingere unor drepturi sau interese legitime.

Baza legală a contenciosului administrativ

- contenciosul administrativ român este consacrat în principal la nivel constituţional (art. 52 şi art. 126, al. 6) dar şi prin legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările ulterioare.

- alături de cele două texte fundamentale există şi alte reglementări speciale care fac trimitere la natura contenciosului: legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcţie, legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarului public.

Reclamantul în litigiul de c.a.

- legea c.a. stabileşte în art. 1 subiectul de sesizare a instanţei de c.a. adică subiectele de drept care pot avea calitate de reclamant în procesul de c.a. şi anume:

- orice persoană vătămată (pers. fizică sau juridică);

- terţul unui act administrativ (persoana vătămată printr-un act administrativ adresat altui subiect de drept);

- Av. Poporului;

- M.P.;

- Autoritatea publică emitentă;

- Prefectul, ANFP, orice alt subiect de drept public care potrivit legii c.a. are o astfel de calitate.

- observaţii:

1. legea c.a. poate da naştere unor conflicte în raport cu Constituţia referitoare la noţiunea ,,orice persoană vătămată’’, acestă persoană poate fi atât persoană fizică cât şi persoană juridică (art.2).

2. prevederea expresă în categoria reclamantului a terţului unui act administrativ nu era necesară din moment ce s-a făcut menţiunea ,,orice persoană fizică sau juridică se poate adresa instanţei de contencios’’, fără a conta dacă i-a fost adresat sau nu.

3. Av. Poporului dobândeşte calitatea de reclamant în litigiul de contencios numai dacă ilegalitatea actului nu putea fi înlăturată prin alte mijloace iar dacă petiţionarul nu-şi însuşeşte acţiunea la primul termen de judecată, instanţa de c.a. va anula cererea Av. Poporului.

4. M.P are competenţa de a sesiza instanţa de c.a. şi de a participa la soluţionarea cauzei indiferent de faza procesuală, aceste prevederi regăsindu-se şi în Codul procesual civil.

5. autoritatea emitentă a actului administrativ poate promova acţiunea în contencios împotriva propriului act în cazul în care se îndeplinesc condiţiile:

a. actul administrativ unilateral să fie nelegal;

b. actul adminsitrativ unilateral să nu poată fi revocat pentru că a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice;

c. să nu fi trecut mai mult de un an de la data emiterii actului;

6. legea c.a. conferă calitate procesuală activă în cadrul contenciosului obiectiv prefectului, ANFP şi oricărui alt subiect de drept public care, potrivit legii c.a. sau legii speciale poate promova acţiune directă în Contencios.