Contencios Administrativ

Curs
8/10 (2 voturi)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: pdf
Pagini : 47 în total
Cuvinte : 14974
Mărime: 269.28KB (arhivat)
Publicat de: Teohari Chelaru
Puncte necesare: 0
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Ion Popescu
curs de "Contencios administrativ

Extras din curs

CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV

1. Noţiunea de contencios administrativ

Termenul “contencios” provine din cuvântul francez

“contentieux”, care, la rândul său, îşi are originea în verbul latinesc

“contendere”, care înseamnă a lupta.

În sens juridic, termenul de contencios are două accepţiuni:

prima, de activitate menită să soluţioneze un conflict juridic şi a doua, de

autoritate competentă să soluţioneze asemenea conflicte.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin 1 litera f din Legea nr. 554/2004

notiunea de contencios administrativ în prima accepţiune reprezintă

activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ

competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre

părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea

sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi,

fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a

rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Conform celei de-a doua accepţiuni, anume de autoritate

competentă să soluţoneze conflicte administrative, se are în vedere

instanţa de contencios administrativ, denumită în continuare instanţă, şi

care se referă potrivit dispoziţiilor art. 2 alin 1 litera g din Legea nr.

554/2004 la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie, secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor

de apel şi tribunalele administrativ-fiscale. Până la constituirea

tribunalelor administrativ-fiscale, litigiile se soluţionează de secţiile de

contencios administrativ ale tribunalelor.

În perioada interbelică contenciosul administrativ era definit ca

totalitatea litigiilor născute între particulari şi administraţie cu ocazia

3

organizării şi funcţionării serviciilor publice şi în care sunt puse în cauză

reguli, principii şi situaţii aparţinând dreptului public1.

În doctrina românească actuală noţiunea de contencios

administrativ este utilizată în două sensuri:

1) în sens larg, ca totalitate a litigiilor dintre administraţia publică

şi cei administraţi, indiferent de natura juridică a litigiilor;

2) în sens restrâns, se referă doar la acele litigii în care autorităţile

administraţiei publice şi alte organizaţii folosesc regimul juridic

administrativ, în baza competenţei pe care le-o conferă legea.

În această ultimă accepţiune, contenciosul administrativ are un

sens material şi un sens formal-organic.

Sensul material al noţiunii contenciosului administrativ scoate la

iveală natura juridica a litigiilor, respectiv cele cărora li se aplică un

regim juridic administrativ, care este un regim de drept public.

Sensul formal-organic al noţiunii de contencios administrativ se

referă la natura autorităţilor de jurisdicţie, anume instanţele competente

să soluţioneze respectivele litigii.

Din acest al doilea punct de vedere există mai multe sisteme de

contencios administrativ.

Astfel, în unele ţări aşa cum se întâlneşte şi în Franţa, soluţionarea

litigiilor pe baza regimului juridic administrativ în legătură cu actele

administrative şi contractele administrative este de competenţa

tribunalelor administrative care nu aparţin puterii judecătoreşti, ci ţin de

administraţia publică şi de puterea executivă, fiind constituite într-un

sistem jurisdicţional autonom, având o instanţă supremă, anume

Consiliul de Stat.

Preview document

Contencios Administrativ - Pagina 1
Contencios Administrativ - Pagina 2
Contencios Administrativ - Pagina 3
Contencios Administrativ - Pagina 4
Contencios Administrativ - Pagina 5
Contencios Administrativ - Pagina 6
Contencios Administrativ - Pagina 7
Contencios Administrativ - Pagina 8
Contencios Administrativ - Pagina 9
Contencios Administrativ - Pagina 10
Contencios Administrativ - Pagina 11
Contencios Administrativ - Pagina 12
Contencios Administrativ - Pagina 13
Contencios Administrativ - Pagina 14
Contencios Administrativ - Pagina 15
Contencios Administrativ - Pagina 16
Contencios Administrativ - Pagina 17
Contencios Administrativ - Pagina 18
Contencios Administrativ - Pagina 19
Contencios Administrativ - Pagina 20
Contencios Administrativ - Pagina 21
Contencios Administrativ - Pagina 22
Contencios Administrativ - Pagina 23
Contencios Administrativ - Pagina 24
Contencios Administrativ - Pagina 25
Contencios Administrativ - Pagina 26
Contencios Administrativ - Pagina 27
Contencios Administrativ - Pagina 28
Contencios Administrativ - Pagina 29
Contencios Administrativ - Pagina 30
Contencios Administrativ - Pagina 31
Contencios Administrativ - Pagina 32
Contencios Administrativ - Pagina 33
Contencios Administrativ - Pagina 34
Contencios Administrativ - Pagina 35
Contencios Administrativ - Pagina 36
Contencios Administrativ - Pagina 37
Contencios Administrativ - Pagina 38
Contencios Administrativ - Pagina 39
Contencios Administrativ - Pagina 40
Contencios Administrativ - Pagina 41
Contencios Administrativ - Pagina 42
Contencios Administrativ - Pagina 43
Contencios Administrativ - Pagina 44
Contencios Administrativ - Pagina 45
Contencios Administrativ - Pagina 46
Contencios Administrativ - Pagina 47

Conținut arhivă zip

  • Contencios Administrativ.pdf

Alții au mai descărcat și

Drepturile social-economice ale funcționarului public - excepția de nelegalitate

Introducere În ultimii ani s-au scris multe despre administraţia publică şi rolul acesteia în transformarea unei ţări aflată în tranziţie. Astăzi,...

Controlul Instanțelor de Contencios Administrativ asupra Actelor Administrative pe Calea Excepției de Nelegalitate

C A P I T O L U L I NOŢIUNEA ŞI TRĂSĂTURILE CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV 1.1 Noţiunea de contencios administrativ Etimologic, cuvântul...

Contenciosul Administrativ

CAPITOLUL 1: INTRODUCERE 1.1. Noţiunea contenciosului administrativ Contenciosul administrativ reprezintă, sintetic, ansamblul de reguli juridice...

Jurisprudența CEDO

Introducere CEDO între istorie şi actualitate Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost precedată de Declaraţia Universală a Drepturilor...

Drept Execuțional Penal

I. DREPT EXECUȚIONAL PENAL 1.1. Noțiune și obiect Profesorul Ioan Oancea definește dreptul execuțional penal ca fiind “ramura de drept alcătuită...

Drept Internațional

1. NOŢIUNEA Şl TRASATURILE CARACTERISTICE ALE DREPTULUI INTERNATIONAL Dreptul internaţional reprezintă o emanaţie a statelor societăţii...

Finanțe Publice

Secţiunea 1 ELEMENTE INTRODUCTIVE ÎN TEORIA FINANŢELOR PUBLICE Apariţia statului pe fondul descompunerii formaţiunilor gentilice primitive a...

Procedură Penală

Obiectivele cursului. Criteriile de evaluare a cunoştinţelor §1 Obiectivele cursului Suportul de curs se adresează studenţilor Universităţii...

Te-ar putea interesa și

Proces de judecată a litigiilor

CAPITOLUL I ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV I.1 Noţiunea de contencios administrativ Intr-un stat intemeiat pe ordinea...

Procedura de soluționare a acțiunii în contencios administrativ

Introducere Apararea și ocrotirea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor stipulate în Constituție și alte legi ale statului, în...

Instanță competentă să soluționeze litigiile de contencios administrativ - soluții pe care le poate pronunța

INTRODUCERE După cum este cunoscut, principiul separației puterilor în stat, potrivit căruia sunt organizate şi funcţionează cele trei puteri în...

Contenciosul Administrativ

INTRODUCERE Viaţa într-o societate democratică presupune, în primul rând, respectul reciproc al indivizilor care o alcătuiesc, care poate menţine...

Aplicarea în Contencios Administrativ a Prevederilor Articolului 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului Privind Dreptul la un Proces Echitabil

CAPITOLUL I CONTENCIOS ADMINISTRATIV 1.1. Noţiuni introductive Etimologic, cuvântul contencios provine prin filieră franceză (contentieux =...

Contenciosul Administrativ în România

CAPITOLUL I NOŢIUNI INTRODUCTIVE. EVOLUŢIA ISTORICĂ A CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV SECŢIUNEA 1 INTRODUCERE ÎN CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV ROMÂN...

Controlului administrativ

ARGUMENT Dreptul administrativ, ca ramură a dreptului public, este strâns legat de noțiune administrației publice. Această legătură de cauzalitate...

Competența Instanțelor De Contencios Administrativ în Soluționarea Litigiilor între Funcționarul Public și Autoritatea Administrativă în Care își Desfășoară Activitatea

Capitolul I Noţiuni introductive Secţiunea 1 Administraţia Publică §1. Executivul 1. Puterea executivă. Această noţiune este foarte vagă având...

Ai nevoie de altceva?