Contencios Administrativ

CONTENCIOSUL ADMINISTRATIV

1. Noţiunea de contencios administrativ

Termenul “contencios” provine din cuvântul francez

“contentieux”, care, la rândul său, îşi are originea în verbul latinesc

“contendere”, care înseamnă a lupta.

În sens juridic, termenul de contencios are două accepţiuni:

prima, de activitate menită să soluţioneze un conflict juridic şi a doua, de

autoritate competentă să soluţioneze asemenea conflicte.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin 1 litera f din Legea nr. 554/2004

notiunea de contencios administrativ în prima accepţiune reprezintă

activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ

competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre

părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea

sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi,

fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a

rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Conform celei de-a doua accepţiuni, anume de autoritate

competentă să soluţoneze conflicte administrative, se are în vedere

instanţa de contencios administrativ, denumită în continuare instanţă, şi

care se referă potrivit dispoziţiilor art. 2 alin 1 litera g din Legea nr.

554/2004 la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de

Casaţie şi Justiţie, secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor

de apel şi tribunalele administrativ-fiscale. Până la constituirea

tribunalelor administrativ-fiscale, litigiile se soluţionează de secţiile de

contencios administrativ ale tribunalelor.

În perioada interbelică contenciosul administrativ era definit ca

totalitatea litigiilor născute între particulari şi administraţie cu ocazia

3

organizării şi funcţionării serviciilor publice şi în care sunt puse în cauză

reguli, principii şi situaţii aparţinând dreptului public1.

În doctrina românească actuală noţiunea de contencios

administrativ este utilizată în două sensuri:

1) în sens larg, ca totalitate a litigiilor dintre administraţia publică

şi cei administraţi, indiferent de natura juridică a litigiilor;

2) în sens restrâns, se referă doar la acele litigii în care autorităţile

administraţiei publice şi alte organizaţii folosesc regimul juridic

administrativ, în baza competenţei pe care le-o conferă legea.

În această ultimă accepţiune, contenciosul administrativ are un

sens material şi un sens formal-organic.

Sensul material al noţiunii contenciosului administrativ scoate la

iveală natura juridica a litigiilor, respectiv cele cărora li se aplică un

regim juridic administrativ, care este un regim de drept public.

Sensul formal-organic al noţiunii de contencios administrativ se

referă la natura autorităţilor de jurisdicţie, anume instanţele competente

să soluţioneze respectivele litigii.

Din acest al doilea punct de vedere există mai multe sisteme de

contencios administrativ.

Astfel, în unele ţări aşa cum se întâlneşte şi în Franţa, soluţionarea

litigiilor pe baza regimului juridic administrativ în legătură cu actele

administrative şi contractele administrative este de competenţa

tribunalelor administrative care nu aparţin puterii judecătoreşti, ci ţin de

administraţia publică şi de puterea executivă, fiind constituite într-un

sistem jurisdicţional autonom, având o instanţă supremă, anume

Consiliul de Stat.