Contenciosul Administrativ Fiscal

Activitatea Administratiei Finantelor Publice face parte din sfera Administratiei Publice si ca atare, se supune principiului fundamental al legalitatii. Oricare demers al Administratiei Finantelor Publice trebuie sa respecte cerintele fundamentale ale acestui principiu.

Legalitatea presupune nu numai conformarea la prescriptiile legii, aceasta presupune existenta unor mecanisme care sa permita controlul legalitatii si, in ipoteza in care s-ar identifica abateri, sad ea posibilitatea restabilirii ordinii de drept incalcate.

Contenciosul administrative fiscal reprezinta ansamblul activitatilor pe care administratia le desfasoarea pentru a solutiona conflictele generate de actele administrative-fiscale.

denumirea de contencios isi are etimologia in latinescul “contendere”=lupta. Asadar, contenciosul reprezinta o lupta generate de nelegalitatea unor acte cu continut administrative-fiscal, lupta dusa pe taramul administratiei.

Notiunea de contencios are si o dimensiune judecatoreasca. Contenciosul judecatoresc al actelor administrative, inculsiv a celor administrative-fiscale se desfasoara pe taramul justitiei, in fata unor instante specializate.

Suntem interesati de activitatea de solutionare a litigiilor administrative-fiscale pe care o desfasoara administratia.

In mod traditional, in dreptul romanesc, conflictele generate de actele administrative-financiare s-a apreciat ca ar trebui solutionate de catre administratie, ni de catre justitie.

La baza unui astfel de teorii au stat 2 categorii de ratiuni: o ratiune tehnica si una practica

Potrivit primei ratiuni, litigiile generate de actele administrative-financiare presupun un grad prea mare de tehnicitate, care nu ar avea cum sa fie intelelasa sufficient de catre judecatori. Numai un administrativist ar fi in stare sa descifreze tehnicitatea reglementarilor si a actelor administrative-financiare.

Cea de-a doua ratiune este aceea practica, care pleaca de la observatia numarului covarsitor al litigiilor avand temei un act administrative-fiscal. Pe baza acestei ratiuni practice s-a apreciat ca aducerea in fata instantei judecatoresti a cauzelor avand ca obiect pretinsa nelegalitate a actelor administrative-financiare ar avea drept consecinta paralizarea instantelor de judecata.

Aceste 2 ratiuni au justificat teoria dominanta in sec XX, a existentei unui “fine de neprimire” pentru litigiile administrative-financiare.

Legea contenciosului administrative din 1925 va consacara acest “fine de neprimire”, statuand ca litigiile generate de actele administrative-financiare nu pot face obiectul unor actiuni in justitie. Asadar, solutionarea unor astfel de litigii trebuie sa realizeze prin mecanisme ale administratiei.

Aceasta gandire se regasea si in legislatia comunista, ba chiar fiind preluata in primele reglementari adoptate dupa Revolutia din 1989, fiind preluata si in legea contenciosului adminsitrativ din 1990.

Legea 29/1990 statua in art. 3 si 4 faptul ca nu pot fi introduce in justitie actiuni indreptate impotriva unor acte administrative-fiscale.

Constitutia adoptata in 1992 include preintre drepturile cetatenesti fundamentale su accesul liber la justitie, consacrat in dispozitia 21.

Avand de solutionat o contestatie care viza neconstitutionalitatea art. 3 si 4 din legea contenciosului administrative nr 29/1990, in anul 1993, Curtea Constitutionala a Romaniei va constata ca aceste dispozitii incalca prevederile art. 21 din Constitutie. Consecinta este aceea ca dupa publicarea in M.O. a aceste decizii in 1993, se schimba intreaga filozofie privind modul de solutionare a litigiilor generate de actele administrative-financiare, fiind permisa si introducerea unor actiuni in justitie impotriva unor astfel de acte. Asadar, solutionarea de catre administratie ale litigiilor putea fi urmata de aducerea litigiilor in fata instantei. Astfel se da implinire principiului accesului liber si neingradit la justitie.

Reglementarile ulterioare acestei decizii a curtii constitutionale au cunoscut un process de simplificare si verificare. Caile administrative de atac intalnite de la un tip de venit fiscal la altul, dar si de atac ale actelor administrative financiare in fata justitiei au parcurs un proces de unificare. Acest process trebuia sa aiba in vedere prevederi ale unor conventii asupra drepturilor omului la care Romania a aderat. Conventia Europeana asupra drepturilor fundamentale ale omului prevedea, printer altele, dreptul fiecarei persoanea la un process echitabil si care sa se desfasoare intr-un termen rezonabil.