Contractele Speciale

Curs
10/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 308 în total
Cuvinte : 153340
Mărime: 432.72KB (arhivat)
Publicat de: Raluca T.
Puncte necesare: 0

Extras din curs

00:0b:cd:b5:b8:82Consideraţiuni generale

Contractele civile reprezintă instrumentele juridice prin intermediul cărora se realizează folosinţa, conservarea sau circulaţia bunurilor ori crearea de noi valori de întrebuinţare.

Normele juridice care reglementează fiecare contract sunt în principiu subînţelese, ceea ce permite ca, în aplicarea principiului autonomiei lor de voinţă, părţile contractante să stabilească condiţiile în care se încheie, se execută sau se stinge contractul.

Legiuitorul intervine pentru a suplini tăcerea părţilor şi pentru a umple lacunele contractului, ceea ce dispensează părţile contractante să hotărască, în toate detaliile, convenţia lor.

Normele care reglementează contractele civile sunt aplicabile şi contractelor comerciale, în măsura în care legile comerciale nu prevăd o altă reglementare.

Pe de altă parte, în cadrul dreptului civil, între normele generale ale teoriei obligaţiilor şi normele speciale ale contractelor civile, prioritate au normele speciale (specialia generalibus derogant), care se vor completa, în măsura în care nu există reglementare specială, cu normele generale ale teoriei generale a obligaţiilor.

Aceeaşi soluţie trebuie dată şi în cazul contractelor nenumite, şi anume, în măsura în care părţile nu au stabilit reguli speciale, se vor aplica regulile teoriei generale a obligaţiilor.

În situaţia contractelor complexe (care reunesc elemente a două sau mai multe contracte numite), în măsura în care ele nu au o reglementare specială, urmează a se aplica normele aplicabile contractelor componente.

TITLUL I

Contractul de vânzare-cumpărare

Capitolul I

Noţiuni generale, definiţia şi caracterele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare

Secţiunea I – Noţiuni generale

Vânzarea-cumpărarea îşi are originea în schimb (în troc).

La începuturile societăţii omeneşti în lipsa unei monede de schimb, care să fie în acelaşi timp şi măsură a valorii de schimb, pentru a-şi satisface nevoile existenţiale, oamenii tranzacţionau şi îşi schimbau produsele muncii lor între ei.

O dată cu dezvoltarea şi diversificarea producţiei, şi pe cale de consecinţă a creşterii volumului schimburilor şi a varietăţii lor, s-a impus necesitatea unui obiect unic ca măsură a valorii şi obiect de schimb – banul.

O dată cu apariţia banului a apărut şi vânzarea, care constă în schimbul unui obiect contra unui preţ stabilit în bani.

Vânzătorul va înstrăina bunul, iar cumpărătorul va plăti preţul.

Vânzarea-cumpărarea devine cel mai răspândit şi uzual contract pentru satisfacerea nevoilor economice ale omului.

Codul civil consacră vânzării-cumpărării peste 100 de articole (art. 1650-1762).

Menţionăm că modalităţi ale vânzării sunt reglementate şi în acte normative speciale.

Secţiunea a II-a – Definiţia vânzării

Vânzarea este definită de art. 1650 C.civ., ca fiind „contractul prin care vânzătorul transmite sau, după caz, se obligă să transmită cumpărătorului proprietatea unui bun în schimbul unui preţ pe care cumpărătorul se obligă să-l plătească.

Poate fi, de asemenea, transmis prin vânzare un dezmembrământ al dreptului de proprietate sau orice alt drept“.

Transmiterea dreptului de proprietate nu este de esenţa, ci numai de natura contractului de vânzare-cumpărare.

Din textul legal citat rezultă că prin acest contract se pot transmite şi alte drepturi reale, cum ar fi nuda proprietate, uzufructul, superficia, dezmembrăminte ale dreptului de proprietate sau „orice alt drept”.

Mai mult, legiuitorul dispune că „Dispoziţiile privind obligaţiile vânzătorului se aplică, în mod corespunzător, obligaţiilor înstrăinătorului în cazul oricărui alt contract având ca efect transmiterea unui drept dacă din reglementările aplicabile acelui contract sau din cele referitoare la obligaţii în general nu rezultă altfel (art. 1651 C.civ.).1

În practica judiciară s-a decis constant că poate fi vândută doar „nuda proprietate“, vânzătorul rezervându-şi dreptul de uzufruct.

La fel cesiunea de creanţă este asimilată de practica judiciară cu o vânzare a creanţei.

Pot fi de asemenea vândute drepturile de autor sau de inventator, şi chiar drepturile asupra unei universalităţi care conţine atât drepturi, cât şi datorii (de exemplu, vânzarea unei moşteniri).

Vânzarea este deci contractul civil în temeiul căruia operează transmiterea dreptului de proprietate sau a unui alt drept, real ori de creanţă, de la vânzător la cumpărător, cu „obligaţia pentru cel din urmă de a plăti primului o sumă de bani drept preţ“.

Nu pot forma însă obiect al contractului de vânzare-cumpărare drepturile personale nepatrimoniale sau cele patrimoniale care au un caracter strict personal, cum sunt: dreptul la întreţinere, dreptul la pensie etc.

Secţiunea a III-a – Caractere juridice

Vânzarea-cumpărarea este un contract sinalagmatic, cu titlu oneros, comutativ, consensual şi translativ de proprietate.

l. contract sinalagmatic, întrucât dă naştere la obligaţii reciproce între părţile contractante;

Vânzarea-cumpărarea are efecte specifice contractelor sinalagmatice: excepţia de neexecutare; rezoluţiunea pentru neexecutarea obligaţiei de către una din părţi; riscul contractului.

2. contract cu titlu oneros, fiecare parte urmărind primirea unui echivalent în schimbul prestaţiei sale;

Vânzătorul urmăreşte primirea preţului ca un echivalent al transmiterii bunului, iar cumpărătorul urmăreşte primirea proprietăţii bunului în schimbul preţului.

3. contract comutativ, întrucât existenţa şi întinderea obligaţiilor reciproce sunt stabilite şi cunoscute de fiecare dintre părţi în momentul încheierii contractului şi nu depind de un eveniment viitor şi incert, ca în cazul contractelor aleatorii;

4. în principiu un contract consensual, care se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor;

Vânzarea-cumpărarea nu este nici contract solemn, şi nici contract real (nefiind necesară predarea bunului pentru încheierea contractului).

Există însă şi excepţii. Astfel, în materie de vânzare de imobile, strămutarea proprietăţii de la vânzător la cumpărător este supusă dispoziţiilor de carte funciară (art. 1676 C.civ.), iar art. 877 C.civ. dispune că „Drepturile reale imobiliare înscrise în cartea funciară sunt drepturi tabulare. Ele se dobândesc, modifică şi sting numai cu respectarea regulilor de carte funciară.” Prin imobil în sensul cărţii funciare se înţelege una sau mai multe parcele de teren alăturate, indiferent de categoria de folosinţă, cu sau fără construcţii aparţinând aceluiaş proprietar, situate pe teritoriul unei unităţi administrative teritoriale şi care sunt identificate printr-un număr cadastral unic (art. 876 alin. (3) C.civ.).

De asemenea, în cazurile anume prevăzute de lege, vânzarea nu poate fi opusă terţilor decât după îndeplinirea, formalităţilor de publicitate respective (art. 1675 C.civ.).

Forma autentică nu este cerută ca o condiţie ad validitatem pentru vânzările construcţiilor sau ale autoturismelor. Cu privire la acestea din urmă, radierea şi înmatricularea se face în condiţiile H.G. nr. 610/1992 privind cartea de identitate a vehiculului, pe baza contractului-tip de vânzare-cumpărare încheiat la organele de poliţie, şi nu la notarul public.

5. contract translativ de proprietate

Efectul translativ de proprietate se produce din momentul realizării acordului de voinţă (solo consensus).

Preview document

Contractele Speciale - Pagina 1
Contractele Speciale - Pagina 2
Contractele Speciale - Pagina 3
Contractele Speciale - Pagina 4
Contractele Speciale - Pagina 5
Contractele Speciale - Pagina 6
Contractele Speciale - Pagina 7
Contractele Speciale - Pagina 8
Contractele Speciale - Pagina 9
Contractele Speciale - Pagina 10
Contractele Speciale - Pagina 11
Contractele Speciale - Pagina 12
Contractele Speciale - Pagina 13
Contractele Speciale - Pagina 14
Contractele Speciale - Pagina 15
Contractele Speciale - Pagina 16
Contractele Speciale - Pagina 17
Contractele Speciale - Pagina 18
Contractele Speciale - Pagina 19
Contractele Speciale - Pagina 20
Contractele Speciale - Pagina 21
Contractele Speciale - Pagina 22
Contractele Speciale - Pagina 23
Contractele Speciale - Pagina 24
Contractele Speciale - Pagina 25
Contractele Speciale - Pagina 26
Contractele Speciale - Pagina 27
Contractele Speciale - Pagina 28
Contractele Speciale - Pagina 29
Contractele Speciale - Pagina 30
Contractele Speciale - Pagina 31
Contractele Speciale - Pagina 32
Contractele Speciale - Pagina 33
Contractele Speciale - Pagina 34
Contractele Speciale - Pagina 35
Contractele Speciale - Pagina 36
Contractele Speciale - Pagina 37
Contractele Speciale - Pagina 38
Contractele Speciale - Pagina 39
Contractele Speciale - Pagina 40
Contractele Speciale - Pagina 41
Contractele Speciale - Pagina 42
Contractele Speciale - Pagina 43
Contractele Speciale - Pagina 44
Contractele Speciale - Pagina 45
Contractele Speciale - Pagina 46
Contractele Speciale - Pagina 47
Contractele Speciale - Pagina 48
Contractele Speciale - Pagina 49
Contractele Speciale - Pagina 50
Contractele Speciale - Pagina 51
Contractele Speciale - Pagina 52
Contractele Speciale - Pagina 53
Contractele Speciale - Pagina 54
Contractele Speciale - Pagina 55
Contractele Speciale - Pagina 56
Contractele Speciale - Pagina 57
Contractele Speciale - Pagina 58
Contractele Speciale - Pagina 59
Contractele Speciale - Pagina 60
Contractele Speciale - Pagina 61
Contractele Speciale - Pagina 62
Contractele Speciale - Pagina 63
Contractele Speciale - Pagina 64
Contractele Speciale - Pagina 65
Contractele Speciale - Pagina 66
Contractele Speciale - Pagina 67
Contractele Speciale - Pagina 68
Contractele Speciale - Pagina 69
Contractele Speciale - Pagina 70
Contractele Speciale - Pagina 71
Contractele Speciale - Pagina 72
Contractele Speciale - Pagina 73
Contractele Speciale - Pagina 74
Contractele Speciale - Pagina 75
Contractele Speciale - Pagina 76
Contractele Speciale - Pagina 77
Contractele Speciale - Pagina 78
Contractele Speciale - Pagina 79
Contractele Speciale - Pagina 80
Contractele Speciale - Pagina 81
Contractele Speciale - Pagina 82
Contractele Speciale - Pagina 83
Contractele Speciale - Pagina 84
Contractele Speciale - Pagina 85
Contractele Speciale - Pagina 86
Contractele Speciale - Pagina 87
Contractele Speciale - Pagina 88
Contractele Speciale - Pagina 89
Contractele Speciale - Pagina 90
Contractele Speciale - Pagina 91
Contractele Speciale - Pagina 92
Contractele Speciale - Pagina 93
Contractele Speciale - Pagina 94
Contractele Speciale - Pagina 95
Contractele Speciale - Pagina 96
Contractele Speciale - Pagina 97
Contractele Speciale - Pagina 98
Contractele Speciale - Pagina 99
Contractele Speciale - Pagina 100
Contractele Speciale - Pagina 101
Contractele Speciale - Pagina 102
Contractele Speciale - Pagina 103
Contractele Speciale - Pagina 104
Contractele Speciale - Pagina 105
Contractele Speciale - Pagina 106
Contractele Speciale - Pagina 107
Contractele Speciale - Pagina 108
Contractele Speciale - Pagina 109
Contractele Speciale - Pagina 110
Contractele Speciale - Pagina 111
Contractele Speciale - Pagina 112
Contractele Speciale - Pagina 113
Contractele Speciale - Pagina 114
Contractele Speciale - Pagina 115
Contractele Speciale - Pagina 116
Contractele Speciale - Pagina 117
Contractele Speciale - Pagina 118
Contractele Speciale - Pagina 119
Contractele Speciale - Pagina 120
Contractele Speciale - Pagina 121
Contractele Speciale - Pagina 122
Contractele Speciale - Pagina 123
Contractele Speciale - Pagina 124
Contractele Speciale - Pagina 125
Contractele Speciale - Pagina 126
Contractele Speciale - Pagina 127
Contractele Speciale - Pagina 128
Contractele Speciale - Pagina 129
Contractele Speciale - Pagina 130
Contractele Speciale - Pagina 131
Contractele Speciale - Pagina 132
Contractele Speciale - Pagina 133
Contractele Speciale - Pagina 134
Contractele Speciale - Pagina 135
Contractele Speciale - Pagina 136
Contractele Speciale - Pagina 137
Contractele Speciale - Pagina 138
Contractele Speciale - Pagina 139
Contractele Speciale - Pagina 140
Contractele Speciale - Pagina 141
Contractele Speciale - Pagina 142
Contractele Speciale - Pagina 143
Contractele Speciale - Pagina 144
Contractele Speciale - Pagina 145
Contractele Speciale - Pagina 146
Contractele Speciale - Pagina 147
Contractele Speciale - Pagina 148
Contractele Speciale - Pagina 149
Contractele Speciale - Pagina 150
Contractele Speciale - Pagina 151
Contractele Speciale - Pagina 152
Contractele Speciale - Pagina 153
Contractele Speciale - Pagina 154
Contractele Speciale - Pagina 155
Contractele Speciale - Pagina 156
Contractele Speciale - Pagina 157
Contractele Speciale - Pagina 158
Contractele Speciale - Pagina 159
Contractele Speciale - Pagina 160
Contractele Speciale - Pagina 161
Contractele Speciale - Pagina 162
Contractele Speciale - Pagina 163
Contractele Speciale - Pagina 164
Contractele Speciale - Pagina 165
Contractele Speciale - Pagina 166
Contractele Speciale - Pagina 167
Contractele Speciale - Pagina 168
Contractele Speciale - Pagina 169
Contractele Speciale - Pagina 170
Contractele Speciale - Pagina 171
Contractele Speciale - Pagina 172
Contractele Speciale - Pagina 173
Contractele Speciale - Pagina 174
Contractele Speciale - Pagina 175
Contractele Speciale - Pagina 176
Contractele Speciale - Pagina 177
Contractele Speciale - Pagina 178
Contractele Speciale - Pagina 179
Contractele Speciale - Pagina 180
Contractele Speciale - Pagina 181
Contractele Speciale - Pagina 182
Contractele Speciale - Pagina 183
Contractele Speciale - Pagina 184
Contractele Speciale - Pagina 185
Contractele Speciale - Pagina 186
Contractele Speciale - Pagina 187
Contractele Speciale - Pagina 188
Contractele Speciale - Pagina 189
Contractele Speciale - Pagina 190
Contractele Speciale - Pagina 191
Contractele Speciale - Pagina 192
Contractele Speciale - Pagina 193
Contractele Speciale - Pagina 194
Contractele Speciale - Pagina 195
Contractele Speciale - Pagina 196
Contractele Speciale - Pagina 197
Contractele Speciale - Pagina 198
Contractele Speciale - Pagina 199
Contractele Speciale - Pagina 200
Contractele Speciale - Pagina 201
Contractele Speciale - Pagina 202
Contractele Speciale - Pagina 203
Contractele Speciale - Pagina 204
Contractele Speciale - Pagina 205
Contractele Speciale - Pagina 206
Contractele Speciale - Pagina 207
Contractele Speciale - Pagina 208
Contractele Speciale - Pagina 209
Contractele Speciale - Pagina 210
Contractele Speciale - Pagina 211
Contractele Speciale - Pagina 212
Contractele Speciale - Pagina 213
Contractele Speciale - Pagina 214
Contractele Speciale - Pagina 215
Contractele Speciale - Pagina 216
Contractele Speciale - Pagina 217
Contractele Speciale - Pagina 218
Contractele Speciale - Pagina 219
Contractele Speciale - Pagina 220
Contractele Speciale - Pagina 221
Contractele Speciale - Pagina 222
Contractele Speciale - Pagina 223
Contractele Speciale - Pagina 224
Contractele Speciale - Pagina 225
Contractele Speciale - Pagina 226
Contractele Speciale - Pagina 227
Contractele Speciale - Pagina 228
Contractele Speciale - Pagina 229
Contractele Speciale - Pagina 230
Contractele Speciale - Pagina 231
Contractele Speciale - Pagina 232
Contractele Speciale - Pagina 233
Contractele Speciale - Pagina 234
Contractele Speciale - Pagina 235
Contractele Speciale - Pagina 236
Contractele Speciale - Pagina 237
Contractele Speciale - Pagina 238
Contractele Speciale - Pagina 239
Contractele Speciale - Pagina 240
Contractele Speciale - Pagina 241
Contractele Speciale - Pagina 242
Contractele Speciale - Pagina 243
Contractele Speciale - Pagina 244
Contractele Speciale - Pagina 245
Contractele Speciale - Pagina 246
Contractele Speciale - Pagina 247
Contractele Speciale - Pagina 248
Contractele Speciale - Pagina 249
Contractele Speciale - Pagina 250
Contractele Speciale - Pagina 251
Contractele Speciale - Pagina 252
Contractele Speciale - Pagina 253
Contractele Speciale - Pagina 254
Contractele Speciale - Pagina 255
Contractele Speciale - Pagina 256
Contractele Speciale - Pagina 257
Contractele Speciale - Pagina 258
Contractele Speciale - Pagina 259
Contractele Speciale - Pagina 260
Contractele Speciale - Pagina 261
Contractele Speciale - Pagina 262
Contractele Speciale - Pagina 263
Contractele Speciale - Pagina 264
Contractele Speciale - Pagina 265
Contractele Speciale - Pagina 266
Contractele Speciale - Pagina 267
Contractele Speciale - Pagina 268
Contractele Speciale - Pagina 269
Contractele Speciale - Pagina 270
Contractele Speciale - Pagina 271
Contractele Speciale - Pagina 272
Contractele Speciale - Pagina 273
Contractele Speciale - Pagina 274
Contractele Speciale - Pagina 275
Contractele Speciale - Pagina 276
Contractele Speciale - Pagina 277
Contractele Speciale - Pagina 278
Contractele Speciale - Pagina 279
Contractele Speciale - Pagina 280
Contractele Speciale - Pagina 281
Contractele Speciale - Pagina 282
Contractele Speciale - Pagina 283
Contractele Speciale - Pagina 284
Contractele Speciale - Pagina 285
Contractele Speciale - Pagina 286
Contractele Speciale - Pagina 287
Contractele Speciale - Pagina 288
Contractele Speciale - Pagina 289
Contractele Speciale - Pagina 290
Contractele Speciale - Pagina 291
Contractele Speciale - Pagina 292
Contractele Speciale - Pagina 293
Contractele Speciale - Pagina 294
Contractele Speciale - Pagina 295
Contractele Speciale - Pagina 296
Contractele Speciale - Pagina 297
Contractele Speciale - Pagina 298
Contractele Speciale - Pagina 299
Contractele Speciale - Pagina 300
Contractele Speciale - Pagina 301
Contractele Speciale - Pagina 302
Contractele Speciale - Pagina 303
Contractele Speciale - Pagina 304
Contractele Speciale - Pagina 305
Contractele Speciale - Pagina 306
Contractele Speciale - Pagina 307
Contractele Speciale - Pagina 308

Conținut arhivă zip

  • Contractele Speciale.doc

Alții au mai descărcat și

Contractul de vânzare

Introducere Lucrarea de față își propune să trateze ca temă de licență ,,Condițiile de fond ale contractului de vânzare” deoarece evoluția...

Drept de Autor

CAPITOLUL I ASPECTE INTRODUCTIVE §1. Cadrul legistlativ și instituțional. Denumirea creații intelectuale artistice delimitează generic toate...

Tactici de Ascultare a Martorilor

CAPITOLUL I ROLUL MĂRTURIEI ÎN CORECTA SOLUŢIONARE A CAUZELOR PENALE În cadrul procesului judiciar, sarcina centrală a organelor de cercetare...

Efectele Contractului de Donație

Consideraţii generale privind contractul de donaţie CAPITOLUL I CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CONTRACTUL DE DONAŢIE Secţiunea I: Noţiune....

Contractul - donație

INTRODUCERE Materia contractelor speciale, ca parte integrantă a dreptului privat, a obligațiilor civile și comerciale are ca obiect de...

Limitele Exercitării Dreptului de Autor

I. Limitele exercitării dreptului de autor Comparând dreptul de proprietate cu dreptul proprietăţii intelectuale în privinţa existenţei în timp,...

Contractul de Donație

Capitolul I. Originea si trasaturile esentiale ale contractului de donatie 1.Istoricul aparitiei si dezvoltarii contractului de donatie Potrivit...

Contractul de Mandat

CAPITOLUL I Mandatul în dreptul civil Secţiunea I. Mandatul cu reprezentare 1.1. Noţiune şi reglementare Noţiune. Potrivit art. 1532 C. civ....

Te-ar putea interesa și

Obligațiile Părților în Contractul de vanzare-cumparare

CAPITOLUL I NOŢIUNI INTRODUCTIVE CONSIDERAȚII ACTUALE CU PRIVIRE LA CONTRACTELE SPECIALE 1. 0Considerații generale Alături de contractul de...

Condiții de validitate ale contractului de donație

I. CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND CONTRACTUL DE DONAŢIE I.1. NOŢIUNE. CARACTERE JURIDICE. INTERPRETAREA ŞI DELIMITAREA CONTRACTULUI DE DONAŢIE DE...

Vânzarea bunului altuia în noul Cod Civil

Introducere Dacă vânzarea lucrului altuia era anterior noului Cod Civil o instituție nereglementată, a cărei existență sau validitate făcea...

Probleme Speciale privind Contractul de Mandat

CAPITOLUL I NOTIUNI SI ELEMENTE DE DREPT COMPARAT PRIVIND CONTRACTUL DE MANDAT 1.APARITIA CONTRACTULUI DE MANDAT IN DREPTUL ROMAN Din punct de...

Contractele de muncă speciale reglementate de codul muncii

INTRODUCERE Codul muncii reprezintă un reper major în buna desfăşurare a relaţiilor de muncă stabilite între un angajator şi salariaţii săi....

Contractul de vânzare-cumpărare. obiectul contractului. obligațiile vânzătorului. obligațiile cumpărătorului

CAPITOLUL 1 CONSIDERATII GENERALE 1.1 SCURT ISTORIC AL CONTRACTELOR ÎN GENERAL Notiunea de contract apare pentru prima data în dreptul roman...

Contracte Speciale

Materia contractelor speciale are ca obiect de reglementare instrumentele juridice cu ajutorul carora se efectueaza circulatia, folosinta si...

Contracte speciale - contractul de vânzare-cumpărare

Contractul de vânzare-cumpărare este un contract prin care una din părţi (vânzător) strămută un drept de proprietate asupra unui bun al său asupra...

Ai nevoie de altceva?